Coronavirus: 25 de angajați de la „Victor Babeș”, testați pozitiv
25 de angajați de la „Victor Babeș” sunt pozitivi cu COVID-19. Testarea personalului medical continuă.
Un număr de 25 de angajaţi ai Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr.Victor Babeş” au fost testați pozitiv pentru SARS-CoV-2, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
„În aceste zile, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale 'Dr.Victor Babeş' din Bucureşti, unitate medicală de primă linie în lupta pentru combaterea pandemiei, continuă testarea personalului medical care s-a ocupat, în ultimele 3 săptămâni, de îngrijirea pacienţilor COVID-19. Din prima serie de 200 de angajaţi testaţi, în total 25 de persoane sunt pozitive pentru SARS-CoV-2, toate cazurile fiind raportate la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, conform normelor în vigoare. Este vorba despre 2 medici primari, 3 medici rezidenţi şi 20 de asistente şi infirmiere”, precizează sursa, citată de agerpres.ro. Toţi cei 25 de angajaţi sunt asimptomatici şi au fost imediat internaţi şi izolaţi în cadrul spitalului. În acest moment, se derulează procesul de testare pentru restul de 200 de angajaţi implicaţi direct în îngrijirea pacienţilor COVID-19.
„Reiterăm faptul că Primăria Capitalei şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti au luat măsurile necesare pentru ca toate cele 19 spitale din subordine să fie pregătite pentru a oferi servicii medicale adecvate în această perioadă de criză sanitară”, arată ASSMB.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Long COVID, impact asupra creierului
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
