Cum îți dai seama dacă ai sau nu o viață stresantă. Cum recunoști stresul și câți o recunosc, de fapt. Răspunsurile unui sondaj DC Medical.
Stresul ne poate afecta emoțiile, corpul și modul în care ne comportăm, într-o mulțime de moduri diferite. Uneori, atunci când suntem stresați, am putea să ne dăm seama imediat, însă alteori putem continua activitățile fără să recunoaștem semnele. De cele mai multe ori tragem de noi, negând existența unor astfel de probleme, dar la un moment dat ne pot face mult mai mult rău.
Probabil să ai simțit sau ai auzit în jurul tău oameni care să spună "nu mai am timp de nimic" sau "îmi trebuie mai multe ore să pot să fac tot ce-mi propun".
Ei bine, în prezent, toată lumea se confruntă cu stresul, deși mulți sunt cei care îl neagă sau nu-l observă.
VEZI ȘI:
Mai mult, poate fi copleșitor să știi cum să îl gestionezi, dar atunci când apar factori de stres major în viață, este important să aveți câteva strategii pentru a face față și a vă relaxa.
Primele cinci evenimente de viață cele mai stresante includ:
- Moartea unei persoane dragi
- Divorțul
- Mutarea
- Boală sau rănire majoră
- Pierderea locului de muncă
Și chiar dacă pare că acest stres este mai mult o problemă emoțională, ceva ce se întâmplă doar în capul tău, trebuie să știi că stresul poate deveni și o problemă fizică, pentru că organismul nostru răspunde instinctiv la schimbări și amenințări.
Potrivit lui Francoise Adan, director medical la University Hospitals Connor Whole Health, "corpul tău reacționează prin eliberarea de hormoni de stres, adrenalină și cortizol pentru a te trece în modul luptă sau fugi" și spune că stresul duce la simptome și probleme legate de:
- Sănătate digestivă
- Inflamație
- Sistem imunitar
- Densitatea osoasă
- Sănătate sexuală
- Somn
- Anxietate.
Totuși, în ciuda anilor de pandemie, a pierderilor de vieți ale persoanelor dragi din viața fiecăruia, după scumpiri masive de prețuri și creștere de rate și după un razboi la granițele țării, mulți dintre români nu se simt deloc stresați și consideră că viața lor nu este una agitată.
La întrebarea DC Medical, "Ai o viață stresantă, agitată și simți că nu îți ajunge timpul?":
- 51,3% dintre respondenți au spus că "NU"
- 42,4% dintre respondenți au spus că "DA"
- 6,3% dintre respondenți au spus că vor ca ziua sa aibă mai mult de 24 de ore
Votul reprezinta opinia cititorilor DCMedical. Oricine acceseaza site-ul poate vota. Nu este un esantion reprezentativ pentru populatia generala.
"Stresul de zi cu zi își pune amprenta asupra tuturor. Suntem în mod constant bombardați de amenințări și schimbări, dar pentru că, de obicei, nu luptăm sau fugim la propriu, rămânem reactivi. Suntem inundați de hormoni de stres", mai spune Francoise Adan.
Cum știi că ai o viață stresantă. Iată câteva dintre semne
Dacă ai o viață stresată, sigur treci prin următoarele:
- Să vă fie greu să luați decizii
- Nu vă puteți concentra
- Nu vă puteți aminti lucruri sau să vă simțiți memoria mai lentă decât de obicei.
- Vă faceți griji în mod constant sau să aveți sentimente de teamă
- Vă luați la harță cu oamenii
- Vă roadeți unghiile
- Vă alegeți sau vă mâncați pielea
- Scrâșniți din dinți sau strângeți maxilarul
- Aveți probleme sexuale, cum ar fi pierderea interesului și apetitului sexual
- Mâncați prea mult sau prea puțin
- Fumați, consumați droguri recreative sau beți alcool mai mult decât ați face-o în mod normal
- Sunteți neliniștit, de parcă nu puteți sta locului
- Plângeți sau vă simțiți înlăcrimat
- Cheltuiți sau faceți cumpărături prea mult
- Nu faceți exerciții fizice la fel de mult ca de obicei sau faceți prea multe exerciții fizice
- Vă retrageți de la persoanele din jurul dvs.
-
-
Vâscul: plantă toxică sau remediu miraculos31.12.2025, 19:54
-
-
Ce se întâmplă când bei cafea și apă. Efecte asupra organismului31.12.2025, 16:48
-
Ce pește nu ar trebui să mănânci de Revelion. Este plin de mercur31.12.2025, 15:00
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
EXCLUSIV Cât cheltuiește România pe sănătate pe cap de locuitor în 2025. Comparație cu UE
EXCLUSIV Lucrul nespus despre tratamentul post-AVC. Ioana Milea: Cum să accept la 26 de ani ideea de moarte?
EXCLUSIV Congelarea ovocitelor, cheia fertilității după 35 de ani. Dr. Lucia Luchian: Procedură simplă
EXCLUSIV John Deanfield explică de ce “nu ai voie” nu ne scapă de bolile cardiovasculare: Prevenția, un “cont de economii” cu dobândă
Singurătatea bătrânilor, sunetul care îți rupe inima
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV Monturile și traumatismele gleznei. Dr. Codrin Huszar (SANADOR) explică
EXCLUSIV Cum să monitorizezi tensiunea în sarcină, pe săptămâni. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Atunci se poate complica
EXCLUSIV HPV, vaccinul care salvează vieți. Asociația Mame pentru Mame cere drepturi sporite pentru adolescenți. Ana Măiță: Previi 6 tipuri de cancere
Oxigenul: leac sau pericol? Cum devine, paradoxal, armă împotriva bolilor grave
EXCLUSIV Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
EXCLUSIV Semnul banal dat de cârcei. Nu-i mai ignora! Atenție la picioarele reci, furnicături, durere când mergi
EXCLUSIV Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
EXCLUSIV Terapia care regenerează celulele. Dr. Mihai Băican: E medicament
Medicina regenerativă revoluționează tratamentele moderne prin puterea oxigenului, de la vindecarea celulelor la reducerea inflamațiilor.
