Diabetul zaharat de tip 2, cauze, complicații și tratament: Pacientul are și nu știe. Duce la o consecință de-a dreptul nefastă

Jumătate din cei cu diabet zaharat de tip 2 nu sunt diagnosticați cu boala ce afectează aproximativ 537 de milioane de adulți, la nivel mondial. Care sunt factorii de risc ce duc la apariția diabetului de tip 2, com...
Diabetul zaharat de tip 2 reprezintă aproximativ 90-95% dintre cazurile de diabet la nivel mondial, iar cifrele pe care le prezintă autoritățile sanitare indică o ”epidemie de diabet”, cu aproximativ 537 de milioane de adulți care au această boală netransmisibilă, potrivit International Diabets Federation (IDF), iar cifra este estimată că va crește până la 643 milioane în 2030, respectiv 783 milioane în 2045. De altfel, 3 din 4 adulți cu diabet provin din țările cu venituri mici și medii, iar peste 1,2 milioane de copii și tineri au diabet zaharat de tip 1, potrivit datelor din 2021.
Diabetul zaharat de tip 2, cauze și factori de risc
Diabetul zaharat de tip 2 este o boală care apare prin prisma unui dezechilibru între aportul caloric al persoanei respective și consumul de energie al persoanei.
”Dacă ne gândim la un aport caloric crescut, o persoană primește în principal prin alimentație un număr de calorii, o cantitate de energie mai mare decât ea consumă într-o manieră constantă, dezechilibrele ce apar în subsidiar pot să ducă la apariția diabetului zaharat de tip 2.
Numărul de cazuri este atât de mare în momentul de față întocmai pentru că vorbim de o imposibilitate a organismului de a se adapta la noile condiții socio-economice, pentru că aportul de hrană, de alimentație, de data aceasta este disponibilă într-o manieră diferită față de cum se întâmpla de-a lungul istoriei omenirii.
Știm cu toții că de-a lungul istoriei, aportul de hrană reprezenta o problemă de bază. Practic, lipsa hranei reprezenta o problemă de bază a societății, iar în foarte multe situații persoanele nu ajungeau la o cantitate suficientă de hrană.
Ei bine, în ultimii 150 de ani, lucrurile s-au schimbat radical. Practic putem să avem un nivel de hrană corespunzător, de foarte multe ori avem mai multă hrană decât ne este necesară, necesar care este reprezentat de consumul organismului pentru supraviețuire, iar pe de altă parte pentru activitățile fizice în principal.
Iar în momentul în care acest aport duce la un dezechilibru între ceea ce introducem din punct de vedere al energiei, sub formă de hrană, și ceea ce consumăm, dacă acest dezechilibru este perpetuu, pe o perioadă mai lungă de timp, organismul nu reușește să se acomodeze cu acest dezechilibru și în final produce un fenomen numit insulino rezistență.
Aceasta nu înseamnă altceva decât faptul că insulina pe care o avem în organism nu mai lucrează atât de eficient în a metaboliza glucidele. Nemailucrând atât de eficient în a metaboliza glucidele vom avea valori glicemice mai crescute, care de regulă apar insidios, acestea crescând de-a lungul timpului”, a declarat dr. Bogdan Timar, medic primar în diabet, nutriție și boli metabolice, la Digi 24.
Factorii de risc pentru dezvoltarea diabetului zaharat de tip 2 sunt:
- prediabet
- supraponderal
- peste 45 de ani
- istoric familiar
- sedentarism
- diabet gestațional
- rasa
- ficat gras non-alcoolic, prezența dislipidemiei
- prezența hipertensiunii sau a altor boli de inimă.
Diabetul zaharat de tip 2, simptomatologie și diagnostic
Potrivit medicului, diabetul zaharat de tip 2 are o simptomatologie foarte redusă, ”de foarte multe ori în fazele incipiente ale diabetului zaharat, persoana are diabet și nu știe că are, ceea ce duce la o consecință de-a dreptul nefastă”, spune dr. Timar.
Datele IDF indică faptul că una din două persoane cu diabet zaharat nu este diagnosticată.
Cele mai frecvente simptome în cazul diabetului zaharat de tip 2 sunt:
- setea crescută
- urinare frecventă
- foame crescută
- pierdere în greutate neintenționată
- oboseală
- vedere încețoșată
- răni cu vindecare lentă
- infecții frecvente
- amorțeală sau furnicături la nivelul mâinilor sau picioarelor
- zone de piele închisă la culoare, de obicei la subraț și la gât, notează MayoClinic.
În ceea ce privește diagnosticarea, având în vedere această simptomatologie foarte redusă este recomandat să se efectueze un screening al prezenței diabetului zaharat.
”Screening înseamnă că depistăm pro-activ după un anume algoritm prezența afecțiunii. Recomandările din momentul de față sunt acelea ca orice persoană care are peste 45 de ani să își efectueze analize în vederea depistării unui diabet zaharat pe care nu îl cunoaște din 3 în 3 ani.
Facem o analiză la vârsta de 45 de ani, iar dacă analizele de diabet sunt în parametri considerați a fi normali se recomandă repetarea din 3 în 3 ani a acestor analize.
Dincolo de aceste persoane care au peste 45 de ani, se recomandă ca orice persoană care este supraponderală sau obeză și care cel puțin un factor de risc pentru dezvoltarea diabetului zaharat, să își măsoare glicemia cel puțin din 3 în 3 ani, în condițiile în care valorile sunt normale.
Dacă a apare o valoare care nu este considerată a fi valoare normală este foarte important să se prezinte, de îndată, la medic pentru a-i putea fi recomandat un plan, fie terapeutic, în cazul în care are diabet zaharat, fie în situația în care este predispus la dezvoltarea unui diabet în viitor să îi fie optimizat stilul de viață, astfel încât prevenția sau cel puțin încetinirea momentului până la apariția diabetului să fie realizate”, a mai spus medicul.
Diabetul zaharat de tip 2, tratament
Potrivit diabetologului, în România avem un program național de diabet zaharat curativ care este foarte performant.
”Avem acces la toate clasele terapeutice disponibile la nivel mondial, într-o manieră în care acestea sunt rambursate 100% de către Casa Națională de Sănătate, ceea ce înseamnă că pacientul nostru are acces la medicație de vârf care îi este oferită gratuit.
Este foarte important pentru a avea un prognostic bun a pacientului nostru. O altă caracteristică esențială este că în România pacientul este tratat de către un medic specializat în această specialitate,un lucru de care nu beneficiază toți pacienții din alte state.
Dincolo de această medicație pe care pacientul nostru o poate primi și este foarte importantă pentru prognosticul său, să nu uităm că în cele mai multe cazuri diabetul zaharat este o boală a stilului de viață, astfel încât pentru a obține un control glicemic corespunzător și un profil glicemic bun, dar și rezultate de prognostic bun, pacientul nostru are nevoie să își optimizeze constant stilul de viață”, a mai spus medicul.
Diabetul zaharat de tip 2, prevenție
În ceea ce privește prevenția diabetului zaharat de tip 2, având în vedere care sunt cauzele ce duc la apariția acestuia, principalele măsuri țin de optimizarea stilului de viață.
”Dacă ne gândim la cauza ce duce la apariția diabetului zaharat de tip 2 care este un dezechilibru între ceea ce aducem, ca energie, și ceea ce consumă, ca energie, ne vom da seama că este foarte de la sine înțeles că prevenția diabetului zaharat ține de echilibrarea celor două componente.
Cum putem să echilibrăm cele două componente? Pe de o parte putem să avem un aport de hrană printr-o alimentație corespunzătoare, adică să fie în consecința consumului energetic, să avem o alimentație care să fie adaptată nevoilor individuale ale fiecărei persoane. Dacă aceasta este adaptată, nu va apărea dezechilibrul.
Pe de altă parte, ne vom putea da seama că în momentul în care creștem consumul energetic al organismului vom putea avea un aport de hrană mai crescut, deci cele două componente, în subsidiar, reușesc să echilibreze balanța astfel încât să poată duce la prevenția diabetului. Asta înseamnă evitarea sedentarismului, în principal, și o activitate fizică ce să fie constantă, de-a lungul timpului, adaptată caracteristicilor individuale ale persoanei”, mai spus medicul.
Diabetul zaharat de tip 2, complicații
Diabetul zaharat de tip 2 afectează multe organe importante, inclusiv inima, vasele de sânge, nervii, ochii și rinichii. De asemenea, factorii care cresc riscul de diabet sunt factori de risc pentru alte boli cronice grave.
Potențialele complicații ale diabetului zaharat de tip 2 sunt:
- boli cardiovasculare - boli de inimă, accident vascular cerebral, hipertensiune, ateroscleroză
- neuropatii
- insuficiență renală
- pierderea vederii
- probleme ale auzului
- apneea în somn, notează MayoClinic.
-
-
-
10 boli care nu dor, dar pot fi fatale18.09.2025, 18:09
-
-
Fumatul crește riscul tuturor subtipurilor de diabet de tip 2
Diabetul dublu, pericolul ascuns pentru pacienții cu diabet de tip 1. Rezistența la insulină, complicație majoră
Complicația letată la care sunt expuși diabeticii. De ce nu funcționează tratamentul.
Diabet de tip 5: recunoscut oficial! Pancreasul tău poate fi prea mic și nici nu știai
Diabetul de tip 5 tocmai a fost recunoscut oficial! Milioane de oameni afectați fără să știe – iată ce trebuie să afli chiar acum!
Cum trebuie, de fapt, să gătești peștele congelat. Detaliul important de care să ții cont
Cum trebuie, de fapt, să gătești peștele congelat. Detaliul important de care să ții cont.
Medicii, îndemnați să regândească tratamentele pentru diabet. 40% dintre pacienți își pun sănătatea în pericol
Medicii, îndemnați să regândească tratamentele pentru diabet. 40% dintre pacienți își pun sănătatea în pericol
Un instrument low-cost ar putea revoluționa tratamentul diabetului de tip 2
Acesta este cel mai simplu mod de a trata diabetul. Medicii iau în considerare aceste valori.
De ce ne îngrășăm, de fapt. Greșeala care duce la acumularea de kilograme nedorite. Asist. Univ. Dr. Andra-Elena Balcangiu-Stroescu: A devenit un combustibil
Alimentul care crește riscul de diabet. Cu ce să îl înlocuiești
Diabetul de tip 2 poate fi inversat fără medicamente. Studiu: Până la 80% dintre pacienți au scăpat de boală doar pentru că au slăbit
Diabetul, boala pe care o ai fără să știi. Prof. dr. Bogdan Timar: E îngrijorător
De ce ne îngrășăm. Detaliul esențial care duce la acumularea de kilograme nedorite. Dr. Mihai Comșa: Să nu ne păcălim
Medicamentele pentru diabet pot ajuta la reducerea dependenței de alcool. Ce spun cercetările medicale
ARFID: ce este, cum se manifestă și de ce nu e doar “moft la mâncare”
Extractul de ceapă, impact asupra glicemiei. Reduce nivelul zahărului din sânge cu 50%
Această legumă comună reduce nivelul zahărului din sânge cu 50%.
Celulele super-active, asociate cu diabetul. Tratamentele cu oxigen, ineficiente
Acest lucru agravează diabetul și hipertensiunea arterială.
Legătura dintre diabet și demență: 10 dovezi clare că diabetul îți afectează creierul
Peștele care conține cea mai mare cantitate de Vitamina D. Dr. Lygia Alexandrescu: Una din cele mai bune surse alimentare. Furnizează jumătate din doza zilnică
Acesta este peștele cu cea mai mare cantitate de Vitamina D.
Semne timpurii ale diabetului pe care le observi dimineața
Aceste două semne care apar dimineața pot indica prezența diabetului. Sunt mai mult decât banale.
Stilul de viață, esențial pentru prevenția diabetului. Dr. Mihai Comșa: Întârzie cu 10-15 ani apariția diabetului
Acesta este trucul care te ajută să nu faci diabet. Reglează glicemia și nu mai faci diabet.
Studiu: Dieta low-carb, impact asupra funcției hepatice în diabetul de tip 2
Aceste alimente te scapă de medicamentele pentru diabet. Au un efect care i-a uimit pe medici. Rezultatele se văd în 3 luni.
De ce îți e poftă de cartofi prăjiți. Ce se întâmplă în corpul tău, de fapt
Ce îți spune corpul când poftești la cartofi prăjiți. Semnul te va surprinde.
Uleiul de floarea soarelui, riscuri pentru sănătate. Dr. Ancuța Leonte: Nu-l recomand sub nicio formă. Crește riscul de inflamație
Durerea nervoasă provocată de diabet: descoperirea care poate duce la un tratament
Cercetătorii descoperă noi indicii privind durerea nervoasă provocată de diabet.