Familia pacientei arse pe masa de operație la Floreasca, reacție: Nu ni s-a explicat clar
Familia pacientei care a fost arsă în timpul unei operații efectuate la Spitalul Floreasca spune că nu i-a fost explicat clar incidentul petrecut în sala de operație.
În comunicatul de presă transmis de Digi24, familia pacientei care a fost arsă pe masa de operație povestește cum s-au derulat lucrurile în ziua de 22 decembrie.
„În dată de 10.12.2019, mama a fost internată la Spitalul de Urgență Floreasca, cu diagnostic de cancer pancreatic, în vederea intervenției chirurgicale ce a avut loc în dată 13.12.2019, operație ce a fost condusă de prof. dr. Mircea Beuran.
După această intervenție chirurgicală, evoluția mamei a fost una favorabilă, comunicând în permanentă cu familia. Mama se simțea norocoasă pentru șansă care i se oferise și bucuroasă că se simțea mai bine. Recuperarea post operatorie a fost monitorizată în continuare în cadrul Spitalului Floreasca, timp de o săptămâna.
În dimineață zilei de 22.12.2019, am fost contactați telefonic de o colegă de salon a mamei, care ne-a adus la cunoștință faptul că mama a fost dusă de urgență la blocul operator, deoarece pe parcursul nopții starea ei s-a înrăutățit.
La aflarea acestei vești, ne-am deplasat de urgență la Spitalul Floreasca, pentru a află mai multe detalii despre starea ei. Din discuțiile purtate cu reprezentanții spitalului, a reieșit faptul că intervenția chirurgicală de pe 22.12.2019 a fost necesară de urgență, datorită unei hemoragii interne. În plus, ne-a fost menționat faptul că, în timpul operației, a avut loc un accident în urmă căruia mama a suferit arsuri de gradul 2. Atunci când am solicitat mai multe detalii, ni s-a spus că nu se știe decât că a fost un accident.
Din blocul operator, pacienta a fost transferată la ATI (Terapie Intensivă) și ulterior, în dată de 23.12.2019, în jurul orei 13, transferată la secția ATI Mari Arși.
În tot acest timp, familia a solicitat informații detaliate cu privire la incidentul produs în sala de operație și de gravitatea acestuia.
Precizăm că, în tot acest timp, familia a fost conștientă de gravitatea bolii (cancer pancreatic), dar incidentul survenit în timpul celei de-a două operații nu ne-a fost explicat clar, nu ni s-a prezentat gravitatea situației și modul în care s-a petrecut acest accident. Am aflat anumite detalii din presă, în momentul transmiterii acestora pe posturile de televiziune. Nu facem acuzații, ne dorim doar să înțelegem ce s-a întâmplat", se arată în comunicat, citat de Digi24.
Băuturile dulci, legate de căderea părului
Chimicalele eterne cresc riscul de diabet tip2
De ce încărunțim cu adevărat. Care este legătura dintre părul alb și cancer
Compușii din ciocolată ar putea încetini îmbătrânirea
Terapia naturală care elimină cancerul mai sigur și mai eficient decât tratamentele actuale
Conjugatele anticorp-medicament, tratamentul care atacă direct cancerul
Ce arată analizele persoanelor care trăiesc peste 100 de ani
Cancer de prostată agresiv: de ce NU trebuie să te bazezi doar pe biopsie
O mutație genetică te lasă paralizat după gripă. Ce au descoperit oamenii de știință
Metformin, medicamentul pentru diabet de tip 2, acționează și în creier
Proteina care ucide creierul, speranță împotriva cancerului
Berea fără alcool crește riscul de diabet și obezitate, avertizează experții
Pudrele proteice "sănătoase", pline de plumb. O anchetă a scos la iveală otrava din industria wellness
La vederea unei persoane bolnave, creierul tău intră în alertă și activează imunitatea
Îndulcitorul care sabotează tratamentul pentru cancer. Reduce imunoterapia
Culoarea ochilor tăi: ce înseamnă dacă îi ai căprui sau albaștri. De ce avem ochi de culori diferite?
Să NU faci asta cu o căpușă! Vomită infecție în tot corpul! Uite ce se întâmplă dacă o apeși, strângi sau tragi
Un supliment alimentar ar putea inversa deteriorarea inimii, spun cercetătorii japonezi
Băuturile pe care le bei zilnic îți pot afecta grav sănătatea mintală
Inteligența artificială detectează riscul ascuns de infarct și căderi
O simplă analiză de rutină îți poate arăta dacă riști un infarct, AVC sau o fractură gravă – și nimeni nu ți-a spus până acum!
