EXCLUSIV Cât și cum se pregătește un medic în România. Prof.dr. Cătălina POIANĂ: Suntem nevoiți să învățăm bolile în timp real
Prof.dr. Cătălina POIANĂ, Președinte Colegiul Medicilor din București, medic primar endocrinolog la Institutul Parhon, și Prof.dr. Bogdan POPESCU, vicepreședinte Colegiul Medicilor din București și șef al...
Cine poate să fie medic în România?
"Nu este suficient să fii membru al Colegiului Medicilor, trebuie să ai și un aviz de liberă practică, pentru ca să poți să profesezi. Înscrierea în Colegiul Medicilor presupune un fapt pe care îl poate face orice medic din România, în localitatea în care își desfășoară activitatea, dar pentru a desfășura activitate de asistență medicală, trebuie să ai avizul de liberă practică, ce se eliberează anual. Pentru acesta ajungem la respectarea orelor de educație medicală continuă. De fapt, lucrurile nu trebuie văzute ca o datorie sau o obligație de a întruni un anumit număr de ore de educație medicală continuă. Ideea acestui concept este de a menține medicii într-o permanență informare.
Domeniul medical este unul dintre cele mai active și poate cel mai bun exemplu îl reprezintă pandemia de COVID-19, când, în timp real, am învățat cu toții o nouă afecțiune. Uneori suntem nevoiți să învățăm bolile în timp real. Ori, educația medicală continuă presupune tocmai acea nevoie pe care orice medic o are de a fi în permanență cu cele mai noi cunoștințe, tocmai pentru a putea acorda pacienților îngrijiri medicale la cele mai înalte standarde.", a precizat prof.dr. Cătălina POIANĂ, la Interviurile DCMEDICAL.
Câte ore de educație medicală continuă trebuie să acumuleze într-un an un profesionist din sănătate?
"E vorba de 40 de ore anual sau 200 de ore la cinci ani - asta reprezintă un minim. Dar trebuie să realizăm ideea că un medic este într-o formare permanentă. De altfel, această formare permanentă este valabilă pentru toate meseriile, doar că la medici este vorba de o responsabilitate deosebită, în sensul că tot timpul apar studii noi, medicamente noi pe care trebuie să înveți să le folosești, nu poți să nu accesezi informația din specialitatea ta o vreme îndelungată, pentru că nu mai ești la curent cu ce ar trebui să le recomanzi bolnavilor. Ritmul de dublare a informației medicale este de 10 ani. Deci, peste 10 ani vor fi de două ori mai multe informații. Ăsta este ritmul de dublare a informațiilor din medicină.", a declarat prof.dr. Bogdan POPESCU pentru DCMEDICAL.
Mai multe detalii despre pregătirea unui medic român, în videoul de mai jos:
-
-
Horia Moculescu, internat la ATI05.11.2025, 22:26
-
-
Pasta de dinți făcută din păr uman ar putea regenera smalțul dentar05.11.2025, 21:56
-
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Medicamentul care ucide cancerul de 20.000 de ori mai eficient, fără efecte secundare detectabile
Vitamina B3 ar putea inversa boala hepatică grasă
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Acest medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Costă cam 1.134 lei
Un medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Iată cum funcționează acesta și care este legătura dintre apnee și obezitate.
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Cine sunt pacienții care au nevoie de statine
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
De ce aspirina nu e cea mai bună opțiune după o procedură cardiacă
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Statinele, efect major asupra creierului
Terapia care topește cancerul în 30 de minute. Medici: Nu afectează țesuturile sănătoase!
Medicamentele de slăbit funcționează mai puțin bine în viața reală decât în studii
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
