Defibrilator automat, amplasat la pârtia Borșa. Echipamentul, achiziționat din donații
Un defibrilator automat achiziționat din donații a ajuns la complexul Borșa, unde a fost amplasat la intrarea într-un hotel de la baza pârtiei.
Un defibrilator automat se află de azi la baza pârtiei de schi din Complexul Borșa, județul Maramureș. Echipamentul performant a ajuns acolo cu ajutorul donațiilor, pe care Vasile Vlașin, prin „Părinți Salvatori”, le gestionează. Un astfel de echipament a fost amplasat de curând în Baia Mare, achiziționat tot prin donații.
„Începând de azi, turiștii care vor veni în Complexul Turistic Borșa, județul Maramureș, dar și cei peste 1.000 de localnici din zonă, au la dispoziție un echipament performant pentru situațiile în care cineva suferă un stop cardio-respirator, precedat de cele mai multe ori de infarct sau înec.
De asemenea, Serviciul Salvamont Borșa va putea folosi acest echipament la intervențiile pe care le desfășoară, până acuma serviciul neavând în dotare acest echipament vital”, a scris Vasile Vlașin pe pagina sa de Facebook.
Defibrilatorul automat este amplasat la intrarea într-un hotel de la baza pârtiei de schi Borșa Complex.
„Mulțumiri speciale celor care au făcut posibilă această nouă Minune: Valentina Mihali si Giovani Timiș, precum și persoanele care donează câte 2 EUR prin trimiterea cuvântului MINUNI prin SMS la numărul 8844”, a mai menționat el pe pagina sa de socializare.
-
Noua păpușă Barbie educă copiii despre autism și acceptare12.01.2026, 21:46
-
Legătura dramatică dintre sănătatea orală și diabet. Ce trebuie să știi12.01.2026, 20:39
-
-
Ce sunt petele negre de pe ceapa roșie12.01.2026, 19:38
-
Ce conțin bonurile de la casa de marcat. Impactul asupra sănătății12.01.2026, 18:21
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Pastila care protejează intestinele și previne cancerul colorectal
EXCLUSIV Cum te protejează vaccinul și antiviralele de gripă. Dr. Adrian Marinescu, informații
Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava
Alexandru Rogobete: Două tratamente esențiale pentru epilepsia severă intră în premieră în România
De ce provoacă statinele dureri musculare
Cofeina slăbește efectul antibioticelor
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Esofagita indusă de medicamente. Ce trebuie să știi pentru a evita complicațiile
Tratament pentru una dintre cele mai agresive forme de cancer mamar. Reduce metastazele și reactivează sistemul imunitar
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
