Deputatul USR Emanuel Ungureanu o reclamă la ANI pe Alina Mușatescu, fostă coordonatoare din ANMDM
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o sesizare la ANI împotriva Alinei Muşetescu, fostă coordonatoare a serviciului care se ocupă de studii clinice în cadrul ANMDM.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) împotriva Alinei Muşetescu, fostă coordonatoare a serviciului care se ocupă de studii clinice în cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).
El a explicat într-o declaraţie publicată pe pagina sa de Facebook, că, potrivit site-ului ANMDM şi declaraţiei de avere şi interese depuse pe 11 octombrie 2019 de Alina Muşetescu, aceasta se declară asociat în cadrul unei firme, cu 34% din părţi sociale, menţionând că societatea nu mai desfăşoară activitate de trei ani şi urmează a fi suspendată, potrivit agerpres.ro.
Acesta a subliniat că nu se spune că, de fapt, această firmă ar fi suspendată şi că Muşetescu a semnat studii clinice pentru această companie în care apare că ar fi fost acţionară, notează agerpres.ro.
Ungureanu a declarat că Muşetescu a fost pusă în funcţie de "unul dintre acoliţii lui Vâlcov".
"Trebuie să se verifice dacă au existat incompatibilităţi şi conflict de interese între calitatea doamnei de coordonator al unui serviciu de aprobare a studiilor clinice şi această participaţie pe care a avut-o în această firmă sau şi în altele. Am mai citit că ar mai fi fost acţionar şi în alte firme", a adăugat Ungureanu.
Potrivit acestuia, ANMDM a fost "controlată de PSD, prin Darius Vâlcov".
El a menţionat că a cerut personal, marţi, ministrului Sănătăţii să facă verificări la Agenţia Naţională a Medicamentului.
-
-
-
Ce înseamnă, de fapt, "A se consuma de preferință înainte de"04.11.2025, 19:23
-
Apneea de somn devastează creierul04.11.2025, 18:21
-
Statinele, noua armă împotriva morții prin sepsis
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Infecțiile rezistente la tratamente, greu de controlat
Tratamentul care oprește răspândirea unuia dintre cele mai devastatoarea tipuri de cancer
Lemborexant, somniferul care ar putea proteja creierul de Alzheimer
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
EMA aprobă medicamentul-cheie pentru urgențele nucleare
Statinele, efect major asupra creierului
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Primul antibiotic dintr-o nouă clasă, descoperit după aproape 30 de ani
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
Metformin poate reduce riscul de Long COVID cu 64% la persoanele supraponderale
Terapia care topește cancerul în 30 de minute. Medici: Nu afectează țesuturile sănătoase!
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Cine trebuie să ia zilnic suplimentul
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
UE a aprobat medicamentul Kisunla pentru Alzheimer
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Medicamentele de slăbit funcționează mai puțin bine în viața reală decât în studii
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
