Marin Burlea, "doctorul copiilor", decorat post mortem de Klaus Iohannis
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul de decorare post-mortem cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler a profesorului universitar doctor Marin Burlea,...
"În semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru excepţionala sa dăruire pe care a pus-o, vreme de o viaţă, în slujba îngrijirii aproapelui, constituind un reper al învăţământului şi al practicii medicale româneşti, Preşedintele României a conferit post-mortem Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Cavaler profesorului universitar doctor Marin Burlea", se arată într-un comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială.
Potrivit acestuia, cunoscut ca "doctorul copiilor", "medicul îngerilor" sau "doctor Scumpi", prof. univ. dr. Marin Burlea s-a remarcat prin activitatea dar şi prin implicarea şi dăruirea cu care îşi trata micuţii pacienţi, el fiind medic pediatru gastroenterolog la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi.
Profesorul Marin Burlea s-a născut în 1949, în comuna Vidra, judeţul Ilfov, şi la îndemnul unchiului său a urmat şi absolvit, în 1967, Liceul Mihai Eminescu din Iaşi. A devenit medic după ce a învăţat la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, făcând parte din promoţia 1973.
În calitate de profesor, Marin Burlea a susţinut cursuri la disciplina Pediatrie, a fost membru al Senatului UMF Grigore T. Popa şi prorector al universităţii între anii 2004 şi 2006.
De-a lungul carierei profesorul Marin Burlea a semnat peste 300 de titluri ştiinţifice şi cărţi de specialitate. Timp de 20 de ani a fost, cu mici întreruperi, director General al Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii Sfânta Maria Iaşi. Din 2009 era Preşedinte al Societăţii Române de Pediatrie şi a susţinut o prodigioasă activitate în Asociaţia Europeană de Pediatrie (EPA) şi Academia Europeană de Pediatrie (EAP).
Marin Burlea a reuşit să salveze viaţa unor copii prin intermediul unor tratamente inovative. Un astfel de caz a fost în urmă cu un an, cel al unui copil care la patru ani care la venirea în spital cântărea cât un bebeluş de nouă luni. Din cauza problemelor de sănătate copilul nu reuşea să înghită alimente. Pentru că alimentaţia cale orală nu a mai fost posibilă, copilul a necesitat perfuzii de nutriţie şi a fost supus unor şedinţe de dilataţie a esofagului cu ajutorul unei tehnici care se folosea în serviciul de endoscopie intervenţională. Deşi de fiecare dată medicii au reuşit să-i refacă permeabilitatea esofagului, alimentele semi-lichide consumate de băieţel se transformau într-un dop alimentar. Astfel, prof. univ. dr. Marin Burlea a decis să îi administreze perfuzii cu substanţe nutritive, iar în paralel, ciocolată. În combinaţie cu probiotice, tratamentul s-a dovedit a fi unul salvator.
VEZI SI Prof.dr. Marin Burlea a murit! Pierdere uriașă pentru Pediatria românească
-
-
Alcoolul după 40–50 de ani: ce se schimbă în organism și ce riscuri apar21.12.2025, 17:35
-
Nu arunca codițele ardeilor. Cum le poți folosi inteligent21.12.2025, 16:31
-
-
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Cofeina slăbește efectul antibioticelor
Medicamentul care ține hipertensiunea sub control. Are efect 24 de ore
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
Alexandru Rogobete: Două tratamente esențiale pentru epilepsia severă intră în premieră în România
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Intervenția care îți poate salva viața în urma unui AVC
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Alexandru Rogobete, anunț pentru pacienții cu cancer
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
Statinele, asociate cu cancerul. Ce s-a aflat abia acum
Pastila care ar putea opri complicațiile diabetului
Un cocktail minune ar putea opri gripa și următoarea pandemie. Face ce vaccinul nu a reușit
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
