Medicii se pensionează la 67 de ani, e oficial! Președintele a semnat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Conform noului act normativ, ai cărui inițiatori sunt senatorii Ion...
Noul act normativ care devine Legea 359 din 2018 (PL-x 540/15.10.2018), două alineate din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, se modifică substanțial.
1. La articolul 185, alineatul (13) se modifică și va stipula că odată cu împlinirea vârstei de 67 de ani, medicii nu mai pot participa la concursuri pentru posturi de conducere și nici nu mai pot să deține vreun astfel de post într-un spital.
„(13)Medicii, indiferent de sex, care împlinesc vârsta de 67 de ani după dobândirea funcției de conducere și care fac parte din comitetul director al spitalului public sau exercită funcția de șef de secție, șef de laborator ori șef de serviciu medical, vor fi pensionați conform legii. Medicii în vârstă de 67 de ani nu pot participa la concurs și nu pot fi numiți în niciuna dintre funcțiile de conducere care fac parte din comitetul director al spitalului public sau de șef de secție, șef de laborator ori șef de serviciu medical”, arată noul alineat în forma promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Totodată, la articolul 391, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 391. – (1) Medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menținerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune, de către medic, la unitatea angajatoare, cu cel puțin 3 luni înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare”.
Noua lege va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.
-
-
Un nou vaccin Moderna, recomandat în UE16.12.2025, 20:26
-
Cele mai bune 6 ceaiuri pentru crampele menstruale16.12.2025, 19:13
-
-
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Lemborexant, somniferul care ar putea proteja creierul de Alzheimer
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate
Alexandru Rogobete, anunț pentru pacienții cu cancer
Tratamentul care oprește răspândirea unuia dintre cele mai devastatoarea tipuri de cancer
Când se administrează tratamentul cu statine. Medicii, avertisment
Ce trebuie să știi despre tratamentul pentru tiroidă. Ce impact are asupra inimii
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%
Intervenția care îți poate salva viața în urma unui AVC
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
AAnet ar putea opri cancerul. Ce face acest AI e incredibil
De ce provoacă statinele dureri musculare
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Ce este leucovorina, medicamentul pentru cancer, care ar putea trata autismul, potrivit administrației Trump
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
