Primul caz de hipotermie din acest sezon. O femeie, găsită cu contuzii în zona capului
Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi au anunţat, vineri, 4 octombrie, că au avut primul caz de hipotermie din acest sezon: o femeie de 48 de ani.
Hipotermie, Iași. Potrivit reprezentanţilor Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, femeia a fost găsită în spaţiul public şi a fost adusă cu ambulanţa la unitatea medicală, având mai multe contuzii în zona capului.
"Pacienta se afla în stare de hipotermie, ea având o temperatură corporală de 30,5 de grade Celsius, era inconştientă, după ce a fost policontuzionată prin mecanism incert. La examenul făcut la tomograf s-a constatat că avea traumatism cranio-cerebral, hematom subdural fronto-parieto occipital, cu devierea liniei mediene. A fost intubată, ventilată mecanic şi transferată la Spitalul de Neurochirurgie", a informat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, potrivit Agerpres.
-
Când și de ce își schimbă bebelușii culoarea ochilor după naștere01.02.2026, 15:00
-
Sticla de apă care îți afectează sănătatea: avertisment global01.02.2026, 14:00
-
De ce este important să speli sticla de detergent de vase01.02.2026, 13:00
-
Exercițiul fizic „reprogramează” sistemul imunitar și reduce inflamația01.02.2026, 12:00
-
Cum te schimbă căsnicia01.02.2026, 11:00
