Tratament depresie - primul spray nazal, aprobat
Autorităţile americane au aprobat utilizarea unui spray nazal ce poate fi folosit în tratarea depresiei.
Tratament depresie - Autorităţile din Statele Unite au aprobat utilizarea unui spray nazal cu o substanţă apropiată de ketamină (esketamină), pentru a trata depresia în cazurile unde alte medicamente au eşuat, informează dpa. Noul spray Spravato poate fi utilizat doar împreună cu un antidepresiv oral şi numai de către cei care au fost diagnosticaţi cu 'depresie rezistentă la tratament', a indicat marţi Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA (Food and Drug Administration, FDA).
Tratament depresie - Spray-ul poate da însă efecte secundare cum ar fi 'starea de sedare, tulburările de atenţie şi de raţionare, folosirea abuzivă şi gândurile şi comportamentele suicidare', a precizat FDA. Prin urmare, pacienţii vor putea utiliza spray-ul, dezvoltat de o subsidiară a Johnson and Johson, Janssen, doar într-un cabinet medical certificat, fără a-l putea lua acasă.
Tratament depresie - 'Exista de mult timp nevoia pentru tratamente adiţionale eficiente în cazul depresiei rezistente la tratament, o afecţiune gravă, care pune în pericol viaţa', a declarat Tiffany Farchione din cadrul FDA. Ketamina a fost folosită de mult timp de medici şi veterinari pe post de anestezic şi este, de asemenea, consumată ilegal ca drog recreaţional la petreceri.
Testul HPV pe care îl poți face acasă. Îți poate salva viața!
UE a aprobat medicamentul Kisunla pentru Alzheimer
Tratamentul pentru diabetici, impact neașteptat
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
EMA aprobă medicamentul-cheie pentru urgențele nucleare
Adevărul despre medicamentele "minune" pentru Alzheimer. De ce au fost interzise?
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Parkinson: transplantul cu celule stem în creier ar putea trata boala. Japonia cere aprobarea
Antidepresivele, efecte secundare
Infecțiile rezistente la tratamente, greu de controlat
Când se administrează tratamentul cu statine. Medicii, avertisment
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Terapia care reduce colesterolul cu aproape 50%
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
