UMF Carol Davila din București, promovabilitate de 100% la licenţă
În primele două zile ale acestei săptămâni, 10-11 septembrie, absolvenţii tuturor facultăţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti au susţinut examenul d...
În conformitate cu normele ARACIS şi cu reglementările europene (învăţământul medical superior sectorial european), examenul de licenţă organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti a adunat la start un număr total de 1.944 de absolvenţi ( de la Facultatea de Medicină - 1.223, de la Medicină Dentară – 334, de la Farmacie – 199 - și de la FMAM - 188).
Ambolvenții înscriși la examen au luat toți licența
Este de menţionat faptul că la început de promoţie au fost înscrişi 2.075 de studenţi, un număr mai mare cu 131 faţă de totalul studenţilor înscrişi la examenul de licenţă, diferenţa cea mai mare înregistrându-se la Facultatea de Medicină când, la începerea studiilor de licenţă, în urmă cu 6 ani, erau înscrişi 1.324 de studenţi.
„Ne bucură promoţia acestui an, mai numeroasă în comparaţie cu precedentele, pentru că a dovedit consecvenţă în pregătire şi o dorinţă crescândă de a acumula noţiuni noi care să-i ajute să devină competitivi pentru concursurile viitoare. Am convingerea că vom consemna peste ani medici de înaltă competenţă, cadre didactice dedicate, cercetători ştiinţifici cu calităţi superpozabile standardelor europene" a declarat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti, Academician Ioanel Sinescu.
Rezidențiatul, în noiembrie
Acesta a adăugat că „este menirea Universităţii noastre ca, de la un an la altul, promoţiile de absolvenţi să fie calitativ mai bune şi mai performante".
Pentru proaspeții licențiați urmează o altă mare provocare, concursul de formare post universitară prin rezidenţiat, examen care, anul acesta se va desfăşura în luna noiembrie.
-
Câtă cafea trebuie să bei ca să faci înfarct31.01.2026, 21:30
-
Alimentele care previn incontinența urinară31.01.2026, 20:30
-
Ce se întâmplă în corpul tău când bei oțet de mere și suc de lămâie31.01.2026, 18:30
-
Studiu despre dieta ketogenică: efecte asupra ficatului și glicemiei31.01.2026, 17:30
-
Respirația pe gură în timpul somnului: cauze și efecte asupra creierului31.01.2026, 16:00
