Dr Mihaela Bilic: Combinația de alimente care ne face fericiți!
Cunoscutul medic nutriționist Mihaela Bilic spune că o combinație a două alimente are efect antidepresiv, inducând o stare de bine.
Pâine cu brânză, aceasta este combinația de alimente cu efect antidepresiv, arată dr Mihaela Bilic.
„De data asta nu mai vorbim despre un aliment, ci despre o combinație interesantă. Și nici despre calorii nu mai vorbim, pentru că pâinea cu brânză are efect antidepresiv- deci nu e important dacă îngrașă, ci rolul pe care-l are în inducerea stării de bine!
În alimentele proteice există 2 aminoacizi, tirozină și triptofan, aflați în competiție. Cine ajunge primul la creier, ăla determină starea: tirozina are efect de agitație, de trezire, iar triptofanul liniștește, calmează. Carnea conține preponderent tirozină, iar brânza triptofan.
Metoda strategică pentru a crește accesul triptofan-ului în creier este asocierea dintre proteine și carbohidrați. Când mâncăm glucide/făinoase apare în sînge insulina, care ține tirozina în circulație și lasă cale liberă pentru triptofan. Odată ajuns la nivel cerebral, el stimulează sinteza de serotonină- hormonul stării de bine!
Chiar dacă brânza îngrașă, tăiați felia mai subțire și puneți lângă ea un colț de pâine...ca să fiți și fericiți”, a scris dr Mihaela Bilic, pe contul ei de Instagram.
-
Legătura ascunsă dintre dieta modernă și bolile de inimă27.06.2026, 19:00
-
Ce înseamnă tensiune 14 cu 9 și când trebuie mers la medic27.06.2026, 18:00
-
-
De ce sunt portocalele vândute în plase roșii. Explicația psihologică27.06.2026, 17:00
-
Dieta care ar putea proteja creierul mai bine decât cea mediteraneană27.06.2026, 16:04
