Ar trebui să aibă asistenții și asistentele medicale Bacalaureatul luat pentru a putea profesa? Ce spun românii despre asta.
Asistenții medicali trebuie să urmeze parcursul profesional firesc, și anume să aibă diplomă de bacalaureat. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a precizat în urmă cu doar câteva zile că va discuta cu reprezentanții corpului medical și cu ministrul Educației despre criteriile de înscriere la postlicealele sanitare.
Medicii au solicitat reevaluarea asistenților medicali care nu au diplomă de bacalaureat.
”Acolo avem o problemă pe care eu o cunosc, am discutat-o cu Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România. (…) În mod evident cred că trebuie să înțelegem că această profesiune, de asistent medical, care este o profesiune liberală în Uniunea Europeană, la fel ca și cea de medic, presupune competențe profesionale solide și dacă am făcut acest pas spre asistenții medicali cu studii superioare, pentru că există facultăți de asistenți medicali la toate universitățile de medicină și farmacie din România, trebuie să înțelegem că și învățământul postliceal trebuie să ajungă într-o situație în care admiterea la aceste școli să presupună promovarea examenului de bacalaureat.
Este un punct de vedere pe care îl am eu, ca și profesor, nu neapărat ca ministru al Sănătății. Calitatea și modul în care se dezvoltă profesional un asistent medical sunt extrem de importante, iar înscrierea la școlile postliceale a celor care au examen de bacalaureat mi se pare absolut firească”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de presă.
Totul vine după ce un proiect de lege al medicului Adrian Wiener a fost respins de Parlament.
Adrian Wiener medic la Spitalul Județean Arad și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a încercat pentru a doua oară să treacă prin Parlament un proiect de lege privind promovarea obligatorie a examenului de bacalaureat înainte de înscrierea la școlile postliceale sanitare.
Medicul Adrian Wiener a declarat, în exclusivitate pentru DC MEDICAL, că ar fi dorit să ridice ștacheta prin adoptarea acestui proiect de lege. Absolvenții de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat, se vor putea înscrie în continuare la o școală postliceală sanitară.
Ce spune Adrian Wiener, VEZI AICI
Ce spun românii despre asta. Ar trebui să aibă asistentele Bacalaureat?
I-am întrebat pe cititorii noștri dacă ar trebui să aibă asistenții și asistentele medicale Bacalaureatul luat, iar răspunsurile au fost fulminante.
Astfel, conform, răspunsurilor, cu un procent de 70,9%, 24.744 de oameni au spus că DA, iar cu un procent de 29,1%, 10.176 de oameni, au spus că NU.

Românii au reacționat și pe pagina noastră de Facebook, acolo unde a început o adevărată dezbatere, însă cei mai mulți dintre ei au fost revoltați de faptul că, în prezent, asistenții medicali în România pot profesa și fără examenul de Bacalaureat.
O mică parte dintre oameni au spus că nu este nevoie de examene, cât timp există vocație și iubire de oameni.
- "Asistenții medicali fără Bacalaureat sa fie încadrați ca infirmier, cel puțin temporar. Mi se pare un afront la adresa medicilor care au atâția ani de școală și o desconsiderare pentru pacienți. Poate că nu Bacalaureatul în sine îi face asistenți mai buni, dar le atestă o pregătire de bun simț, de cunoștințe generale, de exprimare și scriere corectă"
- "Verificați toți asistenții medicali care au făcut astfel de postliceale fără să aibă bacalaureatul! S-ar putea să avem surprize mari!"
- "Corect, din păcate sunt “asistente” care nu știu să scrie corect nu mai discută de a susține un dialog…e prea mult"
- "Cu siguranța DA! Și test psihologic la intrarea în școală!"
- "Fără bacalaureat NU ar trebui să poți accede la nicio altă formă de învățământ superioară"
- "Categoric... Da. Bacalaureatul înseamnă un grad de cultură, de responsabilitate și maturitate intelectuală... necesare atunci când lucrezi cu pacienți și medici"
- "Daaaaa! Și admitere serioasă! Teste psihologice și limita de vârstă! Și meseria este serioasă!"
- "Cum este posibil să ne dăm sănătatea pe mâna unor persoane care nu pot lua examenul de Bacalaureat? Este un coșmar"
- "Asistentele fac aproape tot ..deci este normal să aibă studii"
- "NU! Propun ca preșcolarii să profeseze ca asistente medicale și copiii din învățământul primar ca medici de familie, cei din gimnaziu medici specialisti și liceenii chirurgi"
- "DA! Asistentele medicale ar trebui să aibă neapărat examenul de bacalaureat luat și examen de intrare mai sever! În ultimii 10 ani au ieșit serii de asistente medicale foarte slab pregătite. Se pune prea puțin accentul pe practica în spital la patul bolnavului! Trebuie să ne gândim că viețile noastre sunt în mâinile lor, când ajungem în spitale! Ar trebui ca la Școlile Posliceale Sanitare să fie examen mai sever la intrare, prezență la cursuri și practică și examen sever la absolvire. Numai așa am putea avea asistenți medicali mai bine pregătiți (mai ales că salariile au crescut). Sper ca următoarele serii de asistente medicale să înțeleagă importanța pregătirii și a activității pe care o vor desfășura"
- "Neaparat trebuie să aibă examenul de Bacalaureat, apoi admitere serioasă"
- "Meseria de asistent medical este o vocație. Pe care o ai sau nu. Nu BAC-ul te reprezintă! Ci empatia, omenia, dragostea față de aproapele tău, te ridica la calitatea de OM! Dacă toate acestea-ți lipsesc, nu ai, clar, ce căuta acolo! Pe front, surorile care îngrijeau bolnavii nu aveau bac-ul! Și o făceau cu dragoste și profesionalism! Pe lângă asistentele medicale, profesioniste, se dezvolta profesional și debutantele. Și iarăși, va repet...aici nu ține de diploma de Bac!!! Ci, de cu totul și cu totul alte criterii. Dobândesc, alături de colegele lor mai vechi, cunoștințe, în baza cărora devin bune profesioniste și ele. Așa că hai să nu discriminam și să punem etichete! Că de păreri...suntem campioni! Sistemul geme de lipsă personalului în spitale și noi ce facem? Ne învârtim în jurul cozii, ca-n povestea lui Creangă, cu drobul de sare, om păți ceva, dacă nu are bac, sau nu?! Eu spun clar și răspicat, Nu!"
- "Credeți că dacă nu pot lua Bacalaureatul vor putea înțelege această profesie cu toate implicațiile ei?"
- "Dacă dorești să devii asistentă trebuie să cunoști corpul uman. Ca să cunoști corpul uman trebuie să studiezi, ori cum dai tu viitor asistent dovadă că ești capabil de asta dacă nu îți iei bacu? Pe vremea când era eu elevă existau licee sanitare unde se intra foarte greu și după admitere se făcea școală și practică serioasă. Acum din câte am înțeles totul este o joacă. Este suficient să-ți dorești să porți halat de asistentă și gata".
-
Cheia pentru relaxare și ritm cardiac echilibrat14.03.2026, 11:00
-
Cum să gestionezi anxietatea în momentele de stres14.03.2026, 10:05
-
Ce ne dezvăluie butoanele de lift despre mintea umană și emoții14.03.2026, 09:00
-
Ce se întâmplă în corpul tău când nu dormi bine: avertismentul medicilor13.03.2026, 21:34
-
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
CNAS: Nu există date exacte despre numărul persoanelor asigurate după 1 septembrie 2025
EXCLUSIV Prevenția, investiția esențială pentru viitorul sănătății în România. Iulian Trandafir: Este o chestiune de educare a oamenilor
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
EXCLUSIV Când se optează pentru fertilizarea in vitro în locul inseminării artificiale. Dr. Lucia Luchian: Șanse de reușită diferite
EXCLUSIV Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
