Inimă din baloane, de Guinness World Records! HOSPICE Casa Speranței, cel mai mare mozaic

Echipa HOSPICE, cu sprijinul a 268 de participanți voluntari, a construit, la Constanța, cel mai mare mozaic de baloane format din oameni, care a intrat în Guinness World Records®.
HOSPICE Casa Speranței a stabilit vineri, 30 august, un record mondial prin care fundația devine deținătoarea unui titlu Guinness World Records® cu un mozaic creat din baloane. Acesta a reprezentat o inimă, simbol al devotamentului cu care, de 27 de ani, fundația oferă îngrijire paliativă gratuită, pacienților săi.
„Suntem extrem de recunoscători că am reușit să realizăm acest record, pentru pacienții noștri. Am spus încă de la început că povestea lor merită să fie recunoscută de Guinness World Records® și am demonstrat că niciun obiectiv nu este prea ambițios atunci când vrei sa faci bine. Le mulțumim din suflet tuturor oamenilor care s-au alăturat, voluntar, demersului nostru, precum și partenerilor evenimentului, și promitem să venim cu noi proiecte și să continuăm să facem istorie în domeniul paliației din România", spune Mirela Nemțanu, Director executiv HOSPICE Casa Speranței.
Reprezentantul Guinness World Records, arbitrul Victor Fenes, a fost cel care a omologat recordul, după ce a participat la eveniment și a constatat că au fost respectate toate regulile impuse. Printre cele mai importante cerințe a fost și cea care stipula ca voluntarii să țină deasupra capetelor baloanele fabricate din materiale biodegradabile, timp de minimum un minut.
Voluntarii și participanții la record au continuat seara ȋntr-o atmosferă de sărbătoare la concertul Live & Crunchy. Andra, 3 SUD EST și Alex Velea au susținut un spectacol de zile mari ȋn parcarea Centrului Comercial Tom din Constanța.
-
-
-
Cum se transmite HIV?17.09.2025, 18:19
-
-
Palatul Victoria, iluminat în verde pentru bolile mitocondriale17.09.2025, 14:38
De ce nu ar trebui să neglijezi relația cu medicul de familie
MedValet jucător principal în digitalizarea sănătății din România lansează noi funcționalități pentru un management medical complet
Vopseaua permanentă și îndreptatul chimic cresc riscul de cancer
Descoperirea care schimbă viața pacienților de peste 65 de ani cu cancer metastatic
Stevia și bacteriile probiotice, potențial tratament pentru cancerul pancreatic
Ce spune circumferința gâtului despre sănătatea ta
Testul de sânge care poate detecta cu precizie cancerul ovarian în stadii incipiente
Testul de confirmare pentru hipertensiune, considerat incert. Un nou studiu propune schimbarea abordării
Bacteria minune care poate face tratamentele anti-cancer de 5 ori mai eficiente
Putin se visează nemuritor, prin transplant repetat de organe. Un bioetician dezvăluie: Dacă i-ar înlocui creierul nu ar mai fi el!
Veninul de albine a ucis 100% din celulele cancerului de sân în mai puțin de 60 de minute
Berea poate conține PFAS, substanțe toxice legate de probleme de sănătate
Antidepresivele SSRIs pot ajuta sistemul imunitar să lupte împotriva cancerului
Veninul de albine, eficient în lupta cu cancerul de sân triplu negativ
O mutație genetică te lasă paralizat după gripă. Ce au descoperit oamenii de știință
Disparități în acuratețea pulsoximetrelor în funcție de pigmentul pielii. Pacienții în stare critică, la risc
Consumul de canabis pentru durere, anxietate sau depresie poate creşte riscul de paranoia
Legătura dintre inflamația intestinală și sănătatea creierului
Listele de așteptare, barieră în accesul la tratamente. Levente Vass: Nu ar trebui să se întâmple
Combinația dintre statine și ezetimib, terapia care ar putea salva zeci de mii de vieți
Terapia AUN, metoda care ucide tumorile fără să afecteze sistemul imunitar
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Anestezia, impact asupra creierului. Ce efect au, de fapt, sedativele din timpul intervenției chirurgicale
Anestezia are un impact major asupra creierului. Ce efect au, de fapt, sedativele din timpul intervenției chirurgicale