Somn adânc și liniștitor. Unde dorm cel mai mult oamenii
Un studiu internațional pe mii de oameni susține că somnul variază în funcție de vârstă, sex și spațiu geografic.
Somn adânc. O cercetare care a inclus mii de participanți de pe glob, cu vârste între 16 și 30 de ani, arată că există diferențe între durata și timpul de somn în funcție de vârstă, sex și regiune geografică.
Timpul somnului a fost întârziat la subiecții de 16-24 de ani, dar pe cei mai în vârstă i-au trimis mai repede la somn. Se știa anterior că adolescenții se bagă în pat târziu. "Ceea ce a fost evidențiat clar în acest studiu este cât de mult până la vârsta adultă continuă acest lucru", afirmă Liisa Kuula, cercetătoare postdoctorală la Universitatea din Helsinki, Finlanda.
"Diferențele geografice au fost relativ mici, dar similare cu cele observate în studiile anterioare, la scară mai mică. Nevoia de somn nu variază foarte mult între culturi, dar diferențele apar în ceea ce privește timpul rezervat dormitului", susține cercetătoarea, potrivit sciencedaily.
Somn adânc. Concluziile studiului
Obiceiurile de somn ale mai mult de 17.000 de adolescenți și adulți tineri au fost monitorizate timp de două săptămâni. Monitorizarea a fost realizată cu ajutorul dispozitivelor Polar Electro purtate de subiecții studiați, măsurând somnul cu accelerometre, printre alte tehnologii. Subiecții și-au dat acordul pentru utilizarea datelor lor personale în scopuri de cercetare, datele fiind prelucrate sub formă anonimizată.
Cercetarea a arătat că oamenii din Europa și America de Nord au dormit cel mai mult, în timp ce somnul cel mai scurt a fost observat în țările asiatice. Cei care se duc cel mai târziu la culcare sunt din Orientul Mijlociu, în timp ce aceia care se bagă mai repede la somn - în Oceania. Femeile tinere au dormit mai mult decât bărbații tineri.
„Am obținut un set de date excepțional de divers și extins, care oferă cunoștințe de bază importante despre somn între diferite grupuri de vârstă de pe glob. Dispozitivele de consum validate pot deține potențialul investigațiilor mai cuprinzător decât cele efectuate cu metode convenționale de colectare a datelor", susține cercetătoarea.
Studiul a fost publicat în revista Sleep Medicine. Poate fi consultat AICI.
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
-
Ce se întâmplă dacă mănânci corcodușe verzi. Nu ți-a spus nimeni ASTA! Sunt cianură în stomac
Ashwagandha: 4 efecte adverse potențial grave
Plante medicinale uitate, cu beneficii puternice pentru rinichi, sânge sau tuse
De ce să mănânci un măr verde pe zi. 6 beneficii dovedite științific
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
Planta aromatică ce îți menține funcționarea creierului și reduce stresul
Planta care conține mai mult calciu decât laptele
5 plante medicinale care ajută la echilibrarea hormonilor
Un simplu ingredient din bucătărie îți reface flora intestinală natural
Compusul natural care previne degradarea creierului. Îi oferă un scut protector
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
Planta care ar putea trata cancerul de sân: protejează ficatul și ajută la slăbit
Ceaiul și ciocolata, efect asupra hipertensiunii arteriale
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Planta pe care o ai în grădină și nu știai că vindecă ficatul
Un ingredient simplu îți poate salva mintea și corpul după 60 de ani. Fructul recomandat de experții de la Harvard
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
6 remedii naturale pentru durerile de stomac
EXCLUSIV Mănâncă asta zilnic și pielea ta va străluci! 5 alimente pline de colagen și niacinamide
Ceaiul de ghimbir: beneficii demonstrate științific pentru inimă, imunitate și metabolism
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
EXCLUSIV Plante și ceaiuri care ajută la curățarea plămânilor
Plantele care curăță sângele și mătură toxinele din corp. Sunt minune pentru circulație
Ceaiul banal care poate scădea tensiunea arterială fără pastile
O legumă comună ar putea reduce glicemia cu până la 50%. E de mare ajutor pentru diabetici
Această legumă comună reduce glicemia cu până la 50%.
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
