Mai mult de jumătate din pateurile de post au 7 aditivi sau chiar mai mulţi
Mai mult de jumătate din produsele tip pate vegetal/pastă vegetală au 7 aditivi sau chiar mai mulţi, potrivit unui studiu realizat de Infocons, se arată într-un comunicat al...
Infocons precizează că a realizat un studiu comparativ cu privire la evoluţia produselor tip pate vegetal/pastă vegetală, pe baza studiilor din 2011, 2015, 2016 şi 2018. Din punct de vedere al aditivilor alimentari, aceştia au fost în mod constant prezenţi într-o cantitate considerabilă în produsele studiate, notează Agerpres.
Astfel, mai mult de 50% din produsele studiate au prezentat 7 sau mai mulţi aditivi pe perioada studiilor din 2015, 2016 şi 2018. Singura excepţie a fost studiul din 2011, unde procentajul a fost de 25%.
Potrivit Infocons, 6 E-uri aveau în medie produsele în studiul din 2011, iar această cifră a crescut până la 7 în 2015 şi chiar 10 în 2016. Pentru studiul din 2018, media a coborât la 8 aditivi în cazul produselor studiate.
15 este cel mai mare număr de aditivi alimentari într-un singur produs, regăsit în studiul din 2016, iar patru produse nu au avut nici un aditiv alimentar în componenţa lor, 2 dintre ele fiind studiate în 2011, şi celelalte 2 în 2015.
"Cei mai des întâlniţi aditivi alimentari au fost: 76,62% este procentajul produselor în care a fost găsit caragenanul (E407); 74,02% este procentajul produselor în care au fost găsiţi polifosfaţi (E452); 67,53% este procentajul produselor în care a fost găsit monoglutamatul de sodiu (E621); 50,64% este procentajul produselor în care a fost găsit ascorbatul de sodiu (E301); 49,35% este procentajul produselor în care a fost găsit carmin (E120)", precizează Infocons.
Conform organizaţiei, cele mai multe tipuri diferite de aditivi, respectiv 28, au fost găsiţi în produsele din studiul pe 2016. Acestea au scăzut cu 35,72%, în studiul din 2018.
"Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi! Din păcate, calitatea produselor agro alimentare şi nu numai, nu se ridică la standardele din vestul Europei, ceea ce se vede şi în starea de sănătate. Sper ca fiecare dintre noi să aibă real o9atitudine ! şi să sancţionăm produsele care sunt slabe calitativ", spune Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.
-
Compusul din roșii care ar putea proteja ficatul. Nu este licopenul09.09.2026, 23:45
-
-
-
-
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician
Cum se bea ceaiul corect. Reguli de aur pentru o ceașcă perfectă de fiecare dată
Alimentul pe care Nadia Comăneci nu-l mănâncă niciodată: Nu mănânc asta, dar beau o bere, două în fiecare seară
10 alimente care scad glicemia în mod natural. Un fruct banal ține diabetul sub control
Un studiu demontează postul intermitent: nu pare să aibă efect pentru cine vrea să piardă din greutate
Alimentele „interzise” care ar putea proteja creierul: ce arată un studiu pe 25 de ani
Postul intermitent, fără efect asupra kilogramelor în plus
Cum să închei corect un post. Alimentele ideale pentru digestie după post
Adevărul despre zahăr: de ce corpul tău chiar NU poate trăi fără el!
De ce are nevoie corpul nostru de zahăr: mai mult decât un gust dulce. Cum să consumi zahăr în mod sănătos.
Dieta vegetariană: risc mai scăzut de diabet și cancer. Ce trebuie să știi înainte să renunți la carne
Ce trebuie să știi despre postul cu apă
Un aliment surprinzător ajută somnul. Îmbunătățește biomarkerii ce au impact direct asupra somnului
Alimentele care reduc inflamația în două săptămâni. Medicii le recomandă
Aceaste alimente reduc inflamația în două săptămâni, spun medicii.
