Miel sau ied - care carne e mai sănătoasă, de fapt. La ce temperaturi se gătesc și ce ai greșit până acum
Miel sau ied, care carne e mai sănătoasă, de fapt. Iată trucul care te va ajuta să gătești carnea așa cum trebuie.
Mai sunt doar câteva zile până la sfintele sărbători de Paște, iar gospodinele își fac planuri pentru preparatele pe care le vor pune pe masă.
În această perioadă plină de alerte alimentare, de la ouă și vopseaua de ouă, până la cozonaci, dar și la peștele pe care mulți îl cumpără pentru Florii, vă prezentăm diferențele dintre carnea de miel și cea de ied.
Mielul de Paşte este simbolul lui Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru oameni şi pentru iertarea păcatelor acestora şi a murit precum un miel nevinovat. De aceea, preparatele din miel sunt nelipsite de pe masă.
Însă, preferințele unor consumatori se îndreaptă spre carnea de ied, iar oferta din piețe și magazine este diversificată. Între cele două tipuri de carne există mai multe diferențe.
Miel sau ied: care carne e mai sănătoasă
Mieii de primăvară sunt animalele cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 luni. Acești miei sunt hrăniți în principal cu lapte și cereale și sunt vânduți de obicei în preajma Paștelui sau înainte de 1 iunie. Carnea este mai deschisă la culoare, de un roz pal, este mai fragedă decât carnea de miel cu vârsta între 6 luni și un an și are o aromă mai "blândă", datorită conținutului mai mic de grăsime.
Cea mai mare diferență dintre miel și ied este grăsimea. Carnea de ied are chiar și mai puține grăsimi decât cea de miel, adică 2,6 g la 100 g de carne, în timp ce mielul are 21 g la 100 g de carne.
Acest lucru se datorează faptului că iezii şi caprele nu sunt crescuţi în regim industrial, ci cresc în natură şi se hrănesc natural. De aceea carnea lor este mai săracă în grăsimi.
Luând în calcul și alte aspecte nutriționale, carnea de ied este, în general, considerată mai sănătoasă decât carnea de miel. Carnea de ied este puțin mai "dulce" decât cea de miel și are un miros mai puțin pregnant.
Totodată, iedul are mai multe proteine la 100 de grame, are un coţinut de colesterol mai scăzut chiar şi decât carnea de pui, iar numărul de calorii este mic: 100 g de carne de ied au 143 de calorii, în timp ce 100 g de carne de miel au mai mult decât dublu, 294 de calorii.
În plus, iedul are un conţinut ridicat de proteine şi fier.
Din cauza faptului că are mai puțină grăsime, carnea de ied este mai puțin marmorată, are o culoare mai închisă, roșiatică, iar textura este mai dură.
Cum trebuie preparate carnea de miel și cea de ied
De aceea, este necesar să fie marinată, pentru frăgezire. Totodată, carnea de ied se pretează a fi gătită îndelung: fie fiartă la foc mic, fie 4-6 ore, la cuptor, la temperaturi scăzute, pentru a avea mai multă aromă și pentru a se frăgezi.
Nu este recomandat să o prepari la foc mare, deoarece se va întări.
Și carnea de miel poate fi marinată pentru a atenua mirosul specific, dar și pentru frăgezire. Unele bucăți din animal (cotlet, mușchiuleț) pot fi gătite rapid, fripte la grătar, deoarece sunt foarte fragede.
Ambele tipuri de carne pot fi condimentate din belşug, iar ierburile și mirodeniile potrivite sunt piper negru, usturoi, rozmarin, cimbru, salvie, boia, muștar, dafin, vin, ulei de măsline, potrivit click.ro.
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
-
Clătite cu banane și nuci: rețetă. Le poți face în 10 minute. E desertul iernii
Clătite cu banane și nuci: rețetă. Un desert rapid pentru weekendurile de iarnă. Trebuie să-l încerci.
Ciorbă de pui a la grec: rețeta cremoasă și ușor acrișoară. Cum obții acrișorul perfect
Cum faci ciorbă de pui a la grec. Iată varianta cremoasă și ușor acrișoară. E ideală pentru zilele răcoroase
Gutuile, vedetele dulci ale toamnei: rețeta care transformă un fruct uitat într-un desert sănătos și parfumat
Carnea roșie slabă curăță intestinul și inima. Cum o consumi corect
Cel mai bun aliment pentru balonare. Este mai puternic decât ananasul
Deși mulți spun că ananasul este un bun aliment anti-balonare, nu este cel mai puternic aliment cu acest efect magic.
Ai pus murături anul acesta? Cât timp trebuie să aștepți până să le mănânci, de fapt. Cum știi că murăturile sunt gata
Alimentul banal care șterge ridurile. E elixirul anti-ageing și reface structurile pielii
Ce poți bea dacă ai ulcer. Băuturile care pot calma durerea și susține vindecarea
Cel mai puternic medicament pentru creier. E natural! Creierul tău ruginește fără el
Berea cu probiotice: un nou trend sănătos. Poate fi mai sănătoasă decât credeai
De ce trăiesc mai mult călugării și pustnicii. Ce fac diferit față de noi. Adevărul te va surprinde
Smoothie cald pentru imunitate. Rețeta simplă pe care o vei iubi
Uită de cafea! Aceste 5 băuturi îți vor da mai multă energie, fără efecte secundare
Care este diferența dintre laptele degresat și laptele light?
Crezi că știi ce bei? Adevărul despre laptele "light" vs. laptele "degresat" te va face să citești etichetele de acum.
Rețeta plină de fibre pe care o recomandă Mihaela Bilic: Măcar de 2 ori pe săptămână. E gata în 20 de minute
Îndulcitorii artificiali fac mai mult rău decât o prăjitură întreagă. Cea mai sigură variantă pentru un dulce "nevinovat"
Ridichea neagră, „arma” din cămara românilor pentru tuse și răceală? Iată cum se prepară celebrul sirop
Ce se întâmplă în corpul tău când renunți la zahăr timp de 30 de zile
Merită să renunți la zahăr? Uite ce se întâmplă în corpul tău când renunți la zahăr timp de 30 de zile. E uimitor! Ai face asta?
Rețetă de pizza cu blat pufos. Chef Sorin Bontea dezvăluie trucul: Iese ceva bun de tot!
Trucul cu lapte care te scapă de balonare și dureri de burtă
Turtă dulce care se topește în gură: cea mai simplă rețetă. Secretul care o face pufoasă
Turtele dulci sunt un desert clasic, care ne amintesc de sărbători, copilărie și momentele petrecute cu cei dragi.
