Fără prieteni la 30 de ani într-o eră a conexiunii sociale? Ce s-a aflat despre adulții care nu au niciun prieten

Într-o lume în care prietenia este promovată ca esențială pentru o viață sănătoasă și împlinită, ce înseamnă să nu ai prieteni? Aceasta este întrebarea centrală a unui studiu recent realizat într-un oraș din estul Canadei, care a explorat viața adulților ce se identifică ca „fără prieteni”.

Prietenia ca ideal cultural

Astăzi, prietenia este în centrul atenției culturale. De la medici la jurnaliști, tot mai mulți specialiști vorbesc despre legătura dintre conexiunea socială și sănătatea mintală, în contextul unei epidemii globale de singurătate. Cu toate acestea, nu toată lumea trăiește prietenia la fel, potrivit Reuters.

Andrew, un student introvertit de 25 de ani, declara:

„Mă simt adesea trist și singur, dar și împăcat, pentru că îmi place timpul meu singur. Mă lupt constant între a-mi plăcea să nu am prieteni și a urî acest lucru.”

Această ambivalență este comună în rândul celor intervievați: dorința de independență și liniște coexistă cu nevoia profund umană de conexiune.

Adulții fără prieteni: o realitate invizibilă

Cercetarea a inclus 21 de bărbați și femei cu vârste între 20 și 30 de ani – tineri profesioniști, studenți, muncitori cu salarii minime. Unii aveau familii apropiate sau parteneri, alții erau complet izolați social. Ce aveau în comun era sentimentul că lipsa prietenilor era o problemă pe care trebuiau fie să o gestioneze, fie să o explice celor din jur.

Importanța acestui studiu constă în faptul că nu pornește de la presupunerea că lipsa prietenilor înseamnă automat singurătate. Cercetătorii au fost interesați să afle cum trăiesc oamenii această absență, ce sensuri îi dau și cum se raportează la ea.

De ce e greu să-ți faci prieteni ca adult?

Participanții au identificat o serie de obstacole în calea formării de prietenii:

- lipsa întâlnirilor regulate (după facultate sau în joburi izolate),

- ieșirea de pe rețelele sociale,

- prioritizarea carierei sau a vieții de familie,

- dezamăgiri din prietenii trecute.

Tim, un avocat în jur de 30 de ani, spunea:

„Există mai mulți indicatori ai unei vieți bune. Eu am ales să investesc în carieră și familie. Prietenii au căzut pe plan secund.”

Melissa, asistentă administrativă, simțea că ajunge mereu în prietenii „desechilibrate”, în care dădea mai mult decât primea.

Iar pentru Andrew, mutarea din campusul universitar și pandemia COVID-19 au agravat lipsa interacțiunii sociale. Totuși, cei mai mulți participanți susțin că erau deja fără prieteni înainte de pandemie, izolarea nu a făcut decât să reflecte o realitate existentă.

Singurătate vs. autonomie

Rezultatele au evidențiat două narațiuni dominante:

- Unii simțeau profund lipsa prietenilor, suferind din cauza singurătății.

- Alții valorificau autonomia și independența câștigate în lipsa prieteniilor.

- Dar cele două perspective nu erau opuse sau exclusive. Melissa, de exemplu, vorbea despre singurătate intensă, dar și despre mândria de a fi învățat să se descurce singură.

- Indiferent de cât de „bine” se descurcau fără prieteni, mulți participanți resimțeau rușine sau stigmat. Se întrebau dacă ceilalți îi consideră „defecți” sau „anormali”.

O problemă personală sau una de sistem?

Deși societatea tratează prietenia ca o alegere individuală, studiul atrage atenția asupra condițiilor structurale care îngreunează formarea relațiilor:

- lipsa spațiilor publice accesibile și incluzive,

- programul de muncă imprevizibil sau solicitant,

- fragmentarea comunităților.

Nu este suficient să întrebăm „de ce nu își fac oamenii prieteni?”. Întrebarea mai corectă ar fi: „Există suficiente condiții care să permită formarea de prietenii?”