Cum să-ți păstrezi tinerețea sufletului
Ești atât de bătrân pe cât arăți sau pe cât te simți! Este o expresie comună, dar în spatele ei se ascunde un adevăr științific, arată un studiu de la University College din Londra...
Cercetătorii au vrut să afle dacă oamenii care se simt mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc mai mult timp. Ei au analizat informații de la aproximativ 6.500 de participanți. Informațiile au inclus și „vârsta auto-percepută" a participanților - cât de în vârstă se simt în comparație cu vârsta reală, care este de obicei o reflectare a sănătății, a abilităților fizice și a bunăstării.
Trăiești mai mult și mai bine
La începutul studiului, 70% dintre respondenți au declarat că s-au simțit cu cel puțin trei ani mai tânări decât vârsta reală. De fapt, media era cu nouă ani mai mică. Douăzeci și cinci la sută „simțeau" vârsta reală, în timp ce doar 5% se simțeau mai în vârstă.
Opt ani mai tarziu, cercetătorii au analizat rata de mortalitate a grupului și au constatat un risc mai mare de deces la persoanele care se simțeau mai batrâne decât vârsta lor reală – 75% dintre ei erau încă în viață, comparativ cu 82% dintre cei care își conștientizau vârsta reală și 86% dintre cei care se simțeau mai tineri.
Sentimentul că suntem mai tineri decât arată buletinul ar putea duce la obiceiuri de sănătate mai bune care îi pot face pe oameni să se simtă mai bine și să fie mai sănătoși.
Ce să faci ca să te menții tânăr
Cercetătorii spun că nu este niciodată prea devreme (sau prea târziu!) să adoptați o mentalitate mai tânără. Pentru asta, trebuie să rămâi aventuros, să încerci lucruri noi, să îți dezvoltați noi abilități și ai hobby-uri.
Important e și să trăiești momentul! „Nu pierdeți timpul gândindu-vă la „ce-ar fi dacă" când dvine vorba de viitor și nu vă îpiedicai de regretele din trecut", notează ei. Implicați-vă în lumea din jurul dvs. pentru a vă conecta cu alții în moduri pozitive, indiferent dacă este vorba de voluntariat sau de aprofundarea prieteniilor - acestea sunt relații care vă pot face să vă simțiți bine și vă mențin tânăr.
-
Ce nu știai despre manichiura cu gel. Ce se întâmplă cu unghiile15.02.2026, 13:03
-
-
Super-alimentul care îți prelungește viața15.02.2026, 10:17
-
-
De ce vaccinurile anti-COVID au provocat efecte adverse14.02.2026, 21:44
Trucul genial cu tableta pentru mașina de spălat vase. Cum să cureți ușor plita ceramică
Bei suficientă apă? Adevărul despre hidratare te va șoca! Cei 2L sunt un mit
Cât de des trebuie să speli lenjeria de pat, de fapt? Răspunsul te va surprinde
Deficiență care provoacă crampe musculare și oboseală cronică: asta îți lipsește. Ce trebuie să mănânci urgent
Cele mai bune prosoape de bucătărie sunt făcute din acest material durabil
"Singurul meu regret în viață este că nu am băut destulă șampanie". Șampania poate reduce riscul de stop cardiac brusc
De ce să nu mai ții periuța de dinți lângă chiuvetă
Cum să tai ceapa fără lacrimi, ca Gordon Ramsay
Ce alimente trebuie să pui pe ușa frigiderului. NU, nici ouă, nici lapte
Ce se spală, de fapt, cu partea verde a buretelui de vase
Cum să faci o cafea mai intensă acasă. Sfaturile surprinzătoare ale experților
Pleci în vacanță cu medicamente în bagaj? Ai grijă la asta!
Cum se spală, de fapt, blugii. Truc genial de la Adina Buzatu
În cât timp se vindecă o vânătaie și cum o tratezi corect
De ce să prăjești cartofii de 2 ori. Restaurantele adoră acest truc
6 greșeli pe care designerii de interior nu le fac niciodată în propriile case
De ce să fierbi apa înainte de a face cuburi de gheață
De ce să nu mai ții roșiile în frigider
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
