Dr Florentina Ioniță - Radu la o conferință despre viitorul în educație și tehnologie
Managerul Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila”, generalul maior medic conf univ dr Florentina Ioniță-Radu, a subliniat din nou, la Conferința “Viitorul în Educație și...
Cercetare, studenți. Invitată la Conferința "Viitorul în Educație și Tehnologie", eveniment organizat de Universitatea Politehnica din București, generalul maior medic conferenţiar universitar dr. Florentina Ioniţă-Radu, managerul general al Spitalului Universitar de urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila" (SUUMC) a vorbit sâmbătă, 14 decembrie, despre teme variate.
Aceasta a profitat de prezență unui public tânăr în sală și a ținut să reafirme poziţia publică în ceea ce priveşte "deschiderea către îmbunătățirea și încurajarea accesului studenţilor, cu diferite specializări în domeniile inginerești și științifice, cu aplicabilitate în domeniul medico-militar, promovarea rolului şi a ponderii cercetării-dezvoltării şi inovării în domeniul medical, în cadrul diferitelor formule parteneriale (academice, public-privat etc.), a necesităţii identificării unor formate de specialitate, multidisciplinare, ale căror obiective să se constiuie în fundament ştiinţific pentru creşterea calităţii serviciului medical oferit în reţeaua sanitară din România, dar şi a calităţii vieţii şi reinserţiei sociale a pacienţilor diagnosticaţi cu diferite patologii sau afecţiuni cronice", potrivit unei postări pe Facebook.
Conferinţa a fost împărțită în două sesiuni - „Educația în viitor: UPB în următorii 200 de ani" și „Educația și piața forței de muncă 2020 – 2040" și a evidențiat subiecte precum: impactul avansului tehnologic asupra locurilor de muncă, meseriile viitorului, meserii ce vor apărea, meserii ce vor dispărea, cum se pregătesc companiile pentru revoluția tehnologică, cum ar trebui să se adapteze sistemul de învățământ pentru aceste schimbări, cum dezvoltăm abilitățile digitale, ce îi sfătuim pe actualii elevi pentru a se pregăti pentru meseriile viitorului, ce îi sfătuim pe profesori pentru a pregăti eficient elevii pentru meseriile viitorului, Internet of Things, Smart City, Internet of Bodies, inteligența artificială și impactul acestora asupra viitorului, domenii care se vor dezvolta (medicină, transporturi, energie, biotehnologii etc.), perspectivele pieței muncii și alte subiecte de interes pentru generația tânără.
La eveniment au participat reprezentanți din conducerea Universității Politehnice din București, cât și absolvenți UPB și reprezentanți ai marilor companii din domeniile științei și ingineriei.
-
Primul semn că ai nevoie de o ecografie abdominală06.01.2026, 21:30
-
SUA taie 6 vaccinuri din lista recomandată copiilor06.01.2026, 20:02
-
-
-
Cât de tare strângi mâna? Testul simplu care spune cât mai ai de trăit și ce boli ai
Luna perfectă în care să începi o schimbare. NU e ianuarie! 3 pași simpli să îți transformi starea de spirit, fără efort
Când trebuie adăugat pătrunjelul în mâncare. Greșeala pe care o faci când gătești
Cum să tai ceapa fără lacrimi, ca Gordon Ramsay
Care este diferența dintre laptele degresat și laptele light?
Crezi că știi ce bei? Adevărul despre laptele "light" vs. laptele "degresat" te va face să citești etichetele de acum.
6 plante mediteraneene care protejează împotriva bolilor cardiovasculare. Au un efect major
6 plante mediteraneene care protejează împotriva bolilor cardiovasculare. Au un efect major.
Ce se întâmplă dacă îți ștergi telefonul cu spirt sau alcool izopropilic
Ai șters vreodată telefonul cu spirt? Ce urmează să afli s-ar putea să te șocheze.
Adevărul despre mâncarea ambalată: Ce ascund etichetele și cum un simplu simbol pe ambalaj îți poate salva viața!
Un studiu kenyan testează trei tipuri de etichete de avertizare pe alimente.
