Hipertensiunea, cele mai simple lucruri care te scapă de ea
Când vine vorba de hipertensiune, adică de tensiunea arterială ridicată, cel mai important e să fie despistată din timp pentru că, deși poate duce la complicații mortale în unele cazuri, de cele mai m...
O treime dintre adulții cu vârsta cuprinsă între 40 și 59 de ani au tensiunea arterială ridicată, adică hipertensiune arterială. La fel, aproape două treimi din populația cu vârsta de 60 de ani și peste. Acest lucru face ca hipertensiunea să fie în rândul condițiilor medicale cele mai comune din SUA, dar și din lume. Culmea e, că e printre cele mai tratabile afecțiuni!
Primul lucru: la fiecare consult, trebuie măsurată
Tensiunea arterială ridicată sau hipertensiunea „este ceva ce trebuie să verificam la orice consult medical, indiferent care ar fi motivul", arată dr. Kevin Wile, medic de familie colaborator Penn State Health. „Când o putem detecta din timp, putem evita complicațiile".
Este rar ca oamenii să aibă simptome ale hipertensiunii, chiar și atunci când e vorba de o creștere moderată a tensiunii arteriale, astfel încât pacienții nu sunt adesea conștienți de faptul că au afecțiunea.
Vârsta, etnia și factorii genetici contribuie la tensiunea arterială ridicată, dar factorii de stil de viață, cum ar fi fumatul, consumul de alcool, obezitatea, dieta proastă, lipsa exercițiilor fizice sau prezența altor probleme de sănătate, pot crește și riscul unui individ.
Tensiunea arterială măsoară cât de multă forță exercită sângele asupra pereților unei arte de fiecare dată când bate inima (presiune sistolică) și când se află între bătăi (presiune diastolică).
Citește și: Tensiunea arterială, când e normală și când ai hipertensiune. Ponturi utile
Este normal ca acești parametri să fluctueze, dar măsurătorile multiple și consecvente sunt un indicator probabil al hipertensiunii.
Al doilea lucru: Stilul de viață și dieta
După detectarea hiertensiunii, medicii lucrează cu pacienții pentru a modifica factorii de stil de viață pe care îi pot controla, cum ar fi fumatul, consumul de alcool, dieta, exercițiile fizice și pierderea în greutate. Aceștia pot, de asemenea, să prescrie unul din mai multe medicamente comune.
„Dacă este lăsată netratată, aceasta poate duce la un risc crescut de atac de cord, insuficiență cardiacă, accident vascular cerebral și pierderea vederii", arată dr. Wile. „Hipertensiunea are capacitatea de a afecta aproape orice organ din corpul uman, dacă mergeți o duceți mult pe picioare fără să o controlați".
Persoanele cu hipertensiune severă pot prezenta simptome precum dureri de cap, oboseală, confuzie, modificări ale vederii și dureri în piept. „Acestea sunt semnale de alarmă", spune dr.Wile.
El îi sfătuiește pe pacienți să aibă o abordare dietetică pentru a opri hipertensiunea – adică să aibă diete care conțin fructe și legume și să limiteze laptele, produsele lactate și grăsimile saturate. „Chiar dacă nu slăbiți, asta vă ajută", a spus el.
Al treilea lucru: Slăbește puțin!
Persoanele supraponderale care pierd chiar și un număr modest de kilograme - de la 2,5 la 9 kilograme – își pot scădea semnificativ tensiunea arterială
„Pe măsură ce facem mai multe cercetări, vom găsi modalități mai bune de a preveni și de a o trata", a spus el. „În fond și în definitiv, depinde doar de pacient", a notat medicul.
-
Laptele de capră vs. laptele de vacă, care este mai bun pentru stomac06.04.2026, 21:52
-
Sistemul medical, la un pas de colaps06.04.2026, 21:22
-
Alergie, răceală sau ceva mai grav06.04.2026, 21:14
-
Semnele comune care indică un mini-AVC. Cât de periculos este06.04.2026, 20:31
-
9 cele mai bune plante pentru baie: ce specii rezistă la umiditate și lumină variabilă
Condimentele expiră? Semnul că trebuie să le arunci urgent
În cât timp se vindecă o vânătaie și cum o tratezi corect
Combinația ideală pentru a evita deshidratarea în timpul valurilor de căldură
De ce să nu porți șlapi la piscină. Detaliul care te va pune pe gânduri
Trucul genial cu tableta pentru mașina de spălat vase. Cum să cureți ușor plita ceramică
Oțetul, aliatul tău pentru picioare fine, hidratate și fără miros neplăcut
Ce să pui pe avocado după ce îl tai ca să nu se mai înnegrească atât de repede
De ce să nu mai ții roșiile în frigider
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
