Naștere naturală sau cezariană, avantaje și dezavantaje. Herghelegiu, despre epidurală: Nașterea fără durere, doar o poveste

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
nasterea naturala sau cezariana. FOTO Pexels @ Isaac Hermar
nasterea naturala sau cezariana. FOTO Pexels @ Isaac Hermar

Când sunt indicate nașterile prin cezariană și care sunt beneficiile unei activități fizice moderate în timpul sarcinii.

Conf. dr. Doru Herghelegiu, medic primar obstetrică-ginecologie, chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a vorbit despre exercițiile fizice din timpul sarcinii, avantajele pe care le au acestea în momentul nașterii, dar și de ce solicitarea pentru nașterea prin cezariană este doar o reacție de teamă a viitoarelor mame.

”Multe femei sunt sportive prin natura lor și simt nevoia de a face sport și mișcare. Nu sunt contraindicate în sarcină (n.r. exercițiile), sunt exerciții speciale pentru gravide, ele pot face cu încredere, nu fac niciun fel de rău, le asigură un tonus, le optimizează, este foarte bine să nu își piardă antrenamentul fizic”, a explicat dr. Doru Herghelegiu, în exclusivitate pentru DC Medical, parte din beneficiile activităților fizice ale femeii însărcinate.

Sanador

Chiar dacă acest aspect nu le scutește pe femei de durerea nașterii, medicul susține că ”o femeie mai antrenată, cu o musculatură abdominală foarte bună are șanse să împingă mult mai bine fătul în expulzie, pe lângă contracția uterului care ajută la ieșirea fătului, în ultima jumătate de oră, presa dominală este foarte importantă. O femeie cu o musculatură normal dezvoltată și tonică are șanse mult mai mari să nască pe cale naturală, dacă își dorește, decât o femeie firavă, plăpândă sau foarte obeză”, a mai spus medicul.

Nașterea fără durere, doar o poveste

Potrivit medicului, nașterea fără durere este doar cea făcută cu anestezia epidurală. ”Fără ea nu există decât așa, în proporție infimă de femei, de neluat în seamă, care tolerează rezonabil durerile de naștere. Nu există decât extrem de puține femei”, a precizat specialistul. ”Singura opțiune medicală, de valoare și extrem de eficientă este analgezia epidurală. Se implantează un cateter în spațiul epidural pe unde se injectează anestezicul și femeia are confort în perioada de travaliu care poate dura 8-10 ore.

Anestezia se subdozează în partea finală, în expulzie, în ultima jumătate de oră pentru ca femeia să perceapă mai bine momentul contracțiilor și să suprapună și ea efortul expulziv prin contracția presei abdominale. Fără epidurală este... Am avut experiențe destule, cupluri, în special străini, care spun că face managementul durerii, iar când au început durerile i-am pus epidurala și au zis că nu există om mai minunat ca anesteziologistul.

Din cărți și din povești ți se pare că poți să treci ușor, dar în realitate extrem de puține femei au un prag de durere atât de ridicat încât să suporte durerile din travaliu, mai ales cele din a doua jumătate”, a mai spus Doru Herghelegiu. Mai mult, afirmă medicul, nașterea nu trebuie programată pentru a beneficia de anestezia epidurală.

”Când vine în travaliu sunt medici anesteziști de gardă. Fiecare spital de Obstretică are linie de gardă de anestezie. Și există truse-catetere, care sunt la dispoziție, se montează și asta este”.

Cezariana, la presiunea femeilor, din teamă și idei preconcepute

Cât privește raportul dintre cezarienele necesare și cele la cerere, medicul Doru Herghelegiu susține că ”sunt și presiuni din partea gravidelor de a naște prin cezariană, deși uneori nu au o indicație foarte clară. Presiunea pe care o fac asupra medicilor curanți pentru a le oferi nașterea prin cezariană este mult mai mare pentru că trăim într-o societate mult mai liberă și este greu să le convingi uneori, oricât ai încerca.

Au această idee preconcepută, unele din teamă, unele din faptul că știu de anumite cazuri care s-au sfârșit prost, pentru că este drept, orice naștere naturală durează mai mult, există o perioadă critică în expulzie când lucrurile se pot precipita, feții pot ieși în stare mai proastă, și există acest folclor Sunt mai sigură dacă scoate în timp rapid, prin cezariană, decât dacă aș naște prin naștere naturală.

Dar pe de altă parte și femeile au fost construite ca să nască pe cale naturală. Unele au însă o teamă teribilă de a naște natural și dacă femeia nu participă, nu colaborează cu tine în travaliu este foarte greu în perioada de expulzie, când oricum epidurala este subdozată și durerile, și presiunea pe care o face fătul în canalul de naștere este mare.

Dacă femeia nu participă alături de medic și nu te înțelegi cu ea, este greu să coordonezi lucrurile, pentru că fătul în expulzie nu poate fi ținut la infinit, el trebuie să iasă într-un interval de timp optim. Și când mai aud și de posibilitatea că naște prin forceps sau manevre instrumental, este și mai și. Există și această posibilitate dacă fătul face o suferință în expulzie, ești obligat să îl extragi rapid”, a explicat medicul.

Amniocenteza, adevărul. Ce este morfologia și când știi dacă ai fetiță sau băiat. Herghelegiu: Vin pacientele îngrozite. În zeci de ani nu a avortat NIMENI

Care sunt avantajele nașterii naturale

”Din punct de vedere biologic, femeia este construită, ca orice alt mamifer, să nască pe cale naturală. Pe de altă parte, nici sistemul medical nu poate asigura. Chiar dacă ar vrea să zicem toate femeile să nască prin cezariană, nu ar fi nici medici, nici spitale, nici paturi, deci nu se poate acest lucru.

Nașterea naturală oferă un parcurs de spitalizare mai scurt, întotdeauna, și niște pregătiri medicale mult mai reduse decât sală de operație, cu tot ceea ce este necesar pentru asta. Sala de nașteri este o sală medicală mult mai puțin dotată și echipată”, mai spune dr. Doru Herghelegiu.

În ce situații este indicată cezariana

În afară de spaima viitoarelor mame, care nu este o indicație, ci o presiune din partea femeii, nașterea prin cezariană este recomandată în câteva situații.

”Există o sumedenie de indicații medicale: disproporții cefalo-pelvice, un făt mare care nu poate trece printr-un bazin mic, încerci să naști natural, faci o probă de travaliu, care devine negativă; prezentațiile vicioase, prezentația transversală, prezentația compusă, uneori prima naștere în prezentație pelviană este foarte riscant când ai și un bazin la limită și un făt mare să încerci să naști prima dată cu o prezentație pelviană; vârsta, în special la femeile de peste 40 de ani, care chiar dacă vor să nască natural. Până în 35 de ani se poate, între 35 și 40 se mai poate, iar după această vârstă este și mai greu”, a mai spus medicul.

Cât privește  durerea nașterii, comparativ cu celelalte mamifere, modul de exprimare al femeii este de un alt nivel.

”Nașterea este mai ușoară la toate celelalte mamifere, pentru că bazinul femeii are o anumită curbură care este dată de stațiunea bipedă. Nașterea este mult mai complicată într-un bazin curbat decât într-un bazin care este un cilindru drept.

Mecanismul nașterii este în trei timp, cu rotație internă, este mult mai complicat, durează mai mult, și în plus de asta, în specia umană  fătul are capul mult mai mare și mai compresibil. Gândiți-vă că este o bilă cu diametru de 10 cm care trece printr-un canal de naștere care are cam tot 10 cm. Este dificil.

La celelalte mamifere bazinul este mai oval iar fătul este cu botul pe labe și se duce ușor, trece în mod direct, nașterea e mult mai ușoară. Dar și celelalte mamifere suferă la naștere, nu se exteriorizează, dar există o durere și acolo. Contracțiile uterine sunt la fel de dureroase, diferă pragul durerii”, a mai spus medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel