Pacient cu o formă genetică rară de orbire, vede după o singură injecție cu o terapie experimentală cu ARN. STUDIU DE CAZ

Un pacient de la Penn Medicine cu o formă genetică de orbire pe care o avea din copilărie a căpătat percepție vizuală, care a durat mai mult de un an, după ce a făcut o singură injecție cu o terapie experimentală cu ARN în ochi. Studiul clinic a fost realizat de cercetători de la Scheie Eye Institute de la Școala de Medicină Perelman, Universitatea din Pennsylvania. Rezultatele cazului, detaliate sunt într-un raport de caz publicat astăzi în Nature Medicine (link direct raport de caz), arată că tratamentul a condus la modificări marcante la nivelul fovea centralis, partea din ochi localizată în centrul regiunii maculare a retinei, și care responsabilă de vederea centrală.

Tratamentul a fost conceput pentru pacienții diagnosticați cu amauroză congenitală Leber (LCA) - o boală a ochilor care afectează în primul rând retina –care au o mutație CEP290, care este una dintre cele mai frecvent implicate gene la pacienții cu boala. Pacienții cu această formă de LCA suferă de insuficiență vizuală severă, de obicei aceasta debutând în copilărie.

„Rezultatele noastre stabilesc un nou standard în ceea ce privește îmbunătățirile biologice posibile cu terapia oligonucleotidică antisens în LCA cauzate de mutațiile CEP290”, a declarat co-autorul dr Artur V. Cideciyan, Profesor de cercetare în oftalmologie. „Foarte important, am stabilit un comparator pentru terapiile de editare a genelor în curs de desfășurare în prezent pentru aceeași boală, care va permite compararea meritelor relative ale două intervenții diferite”.

Într-un studiu clinic internațional condus de cercetători de la Penn Medicine, participanții au primit o injecție intraoculară cu un oligonucleotid antisens numit sepofarsen. Această moleculă scurtă de ARN funcționează prin creșterea nivelurilor normale de proteine CEP290 în fotoreceptorii ochiului și îmbunătățirea funcției retiniene în condiții de vedere de zi.

O singură injecție l-a făcut să vadă

Într-un studiu din 2019 publicat în Nature Medicine, aceiași cercetători au constatat că injecțiile cu sepofarsen repetate la fiecare trei luni au dus la creșteri continue ale vederii la 10 pacienți. Al unsprezecelea pacient, al cărui tratament a fost detaliat în raportul de caz de fazță (publicat și el în Nature Medicine), a primit o singură injecție și a fost examinat pe o perioadă de 15 luni. Înainte de tratament, pacientul avea o acuitate vizuală redusă, câmpuri vizuale mici și lipsa vederii nocturne. După doza inițială, pacientul a decis să renunțe la dozele de întreținere trimestriale, deoarece dozarea regulată ar putea duce la cataractă.

După o singură injecție de sepofarsen, mai mult de o duzină de măsurători ale funcției vizuale și ale structurii retiniene au arătat îmbunătățiri mari care susțin un efect biologic din tratament. O constatare cheie din caz a fost că acest efect biologic a fost relativ lent. Cercetătorii au văzut îmbunătățirea vederii după o lună, dar vederea pacientului a atins un efect maxim după luna a doua de la injectare. Cea mai importantă constatare a fost însă că îmbunătățirile s-au păstrat la peste 15 luni de la prima și singura injecție.

Potrivit cercetătorilor, durabilitatea extinsă a ameliorării vederii a fost neașteptată și oferă implicații pentru tratarea altor ciliopatii – categorie de boli asociate cu mutații genetice care codifică proteinele defecte, ceea ce duce la funcția anormală a cililor, un senzor organet proeminent găsit pe celule.

„Această lucrare reprezintă o direcție cu adevărat incitantă pentru terapia antisens ARN. Au trecut 30 de ani de când au apărut noi medicamente care utilizeaza oligonucleotide antisens ARN, chiar dacă toată lumea a realizat că există o mare promisiune pentru aceste tratamente”, a spus Jacobson. „Stabilitatea neașteptată a zonei de tranziție ciliară observată la pacient necesită reconsiderarea programelor de dozare pentru sepofarsen, precum și a altor terapii vizate de cilium”.

Unul dintre motivele pentru care oligonucleotida antisens s-a dovedit a avea succes în tratarea acestei boli rare, potrivit cercetătorilor, este că aceste mici molecule de ARN sunt suficient de mici pentru a intra în nucleul celulei, dar nu sunt curățate foarte repede, așa că rămân suficient de mult pentru a-și face job-ul.