Pacient salvat de la splenectomie, printr-o intervenție minim invazivă, la SUUB
Un pacient foarte tânăr, care a suferit un traumatism în zona splinei, a fost supus unei intervenții minim invazive, după ce a făcut un pesudoanevrism. Medicii de la Spitalul Universitar de Urgență...
O echipă de medici de la SUUB a realizat o intervenție în cazul unui pacient foarte tânăr care a suferit o lovitură în splină. „Este un caz interesant. Pacientul a fost lovit în splină în timpul unui concurs sportiv și a făcut un pseudoanevrism, adică o umflătură post traumatică pe un vas de sânge”, spune dr. Bogdan Dorobăț, medic primar radiodiagnostic.
Medicii au făcut o embolizare de pseudoanevrism de arteră splenică, o intervenție minim invazivă, care a durat mai puțin de o oră, arată unitatea medicală pe pagina sa de socializare. „Am intrat de pe mână, am «navigat» prin interiorul vaselor de sânge până la artera splenică cu un cateter, deci am vizualizat vasul cu probleme, vasul cu acest pseudoanevrism și, ulterior, am închis vasul de sânge cu niște spirale de platină”, arată medcul Bogdan Dorobăț.
Alternativa - splenectomie
Acesta a mai arătat că exista pericolul ca acea umflatură de pe vasul de sânge să se rupă, ceea ce ar fi dus la o hemoragie în burtă, situație care ar fi agravat starea de sănătate. „Alternativa ar fi fost o intervenție chirurgicală de splenectomie - scoaterea splinei, ceea ce ar fi fost o soluție dură, radicală și invalidantă pentru un pacient așa de tânăr.
Practic, splenectomia ar fi privat pacientul de rolul important imunologic al splinei. Intervenind, noi am prevenit acea ruptură și complicațiile severe care puteau apărea în acest caz, iar acum pacientul este într-o stare foarte bună”, a mai declarat dr. Bogdan Dorobăț.
Din echipa medicală din cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională a Spitalului Universitar de Urgență, coordonată de dr. Bogdan Dorobăț a mai făcut parte dr. Adela Dimitriade, dr. Alexandra Carp și dr. Andrei Simonov.
Cancerul de sân: simptome, cauze, tratament. E al treilea cel mai frecvent tip de cancer din România
Cancerul de sân este al treilea cel mai frecvent tip de cancer din România. Care sunt simptomele, cauzele și pașii detratament
EXCLUSIV Atrezia căilor biliare, ce este. Dr. Laura Bălănescu: Este o malformație a căilor biliare extrahepatice. Duce inevitabil către ciroză. Se decompensează și ajunge la insuficiență hepatică
Această boală poate să ucidă în doar câteva luni. Diagnosticată precoce, crește șansele de supraviețuire.
EXCLUSIV Exenterația pelvină totală, intervenția pentru cancerul rectal avansat. Dr. Gabriel Mitulescu: Operație cu consecințe mutilante, dar singura. Se extirpă toate organele, părțile, structurile moi
EXCLUSIV Chirurgia viitorului: vor putea roboții să opereze singuri. Dr. Mugurel Bosînceanu: Chirurgul își asumă întreaga responsabilitate
EXCLUSIV Ce este operația inutilă. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Nu ar fi trebuit efectuate. Boala progresează într-un ritm rapid
Cum afectează operațiile majore creierul seniorilor și cine prezintă cel mai mare risc?
Irinel Popescu, despre diagnosticul lui Kate Middleton: Este cea mai toxică dintre toate
EXCLUSIV Cancerul bronhopulmonar, progrese. Dr. Bogdan Tănase: Au o supraviețuire de ani de zile
EXCLUSIV Apendicita la copii, ce trebuie să știe părinții. Dr. Laura Bălănescu: Se poate trata cu antibiotic. Condiția estențială este ca diagnosticul să fie pus în timp util
EXCLUSIV Varicele pot duce la ulcer venos! Adevărul despre varice - ce se întâmplă dacă ai aceste vene pe picioare?
EXCLUSIV Ficatul, organul care îți arată totul despre sănătatea ta. Dr. Dragoș Romanescu: Este un filtru al toxinelor. Un adevărat creier, un rezervor
Dr. Dragoș Romanescu, medic primar chirurg, ne-a spus totul despre ficat și despre cum acesta ne oglindește sănătatea.
EXCLUSIV "Cancerul nu mai este o sentință la moarte!" Prof. dr. Ioan Cordoș: Nu este o catastrofă. Nici infarctul nu mai este o curiozitate, deși poate să te omoare în câteva secunde
EXCLUSIV Al patrulea transplant hepatic reușit la SANADOR. Dr. Dragoș Romanescu: Cel mai complex. Recuperare rapidă
EXCLUSIV Care este rolul colesterolului. Dr. Sorin Băilă: Ne-am năpustit cu toate armele împotriva colesterolului. Este o structură esențială
Care este, de fapt, rolul colesterolului în organism. Acest lucru ni l-a explicat dr. Sorin Băilă.
EXCLUSIV Terapiile care țintesc tumorile. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Mai puțin invazive decât chirurgia. Dr. Mirela Gherghe: S-a lărgit indicația și pentru alte tipuri de tumori
Mitul celor 10.000 de pași, demontat. Cât trebuie să mergem pe jos. Alin Pandea: Truc de marketing. De unde a venit cifra?
EXCLUSIV ESWL, tehnica minune fără bisturiu. Ce boli tratează. Dr. Rucsandra Manu: A creat o revoluție! Tratăm pacienții fără să îi mai operăm
EXCLUSIV Limfedemul: ce este și cum se tratează. Cum știi dacă ai vase limfatice. Marius Ciurea: Duce la handicap sever. Membru umflat, greu și dureros
EXCLUSIV Cum știi dacă ai stenoză mitrală. Semnul dat de perna pe care dormi. Rurac: Apare o tuse. Mulți se gândesc la o boală pulmonară
Cum știi dacă ai stenoză mitrală. Care sunt semnele de alarmă pe care mulți le confundă.
Muzica, terapie post-operatorie. Stimulează hormonul stresului
Această terapie ameliorează durerile post-operatorii.
De ce să nu mănânci cireșele cu tot cu sâmburi. Poți chiar să mori
EXCLUSIV Radioembolizarea, tratament inovator pentru hepatocarcinom. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Se face și în unele forme de metastaze sau de tumori hepatice. Înseamnă un progres
Radioembolizarea este un tratament inovator în cazul hepatocarcinomului. Prima astfel de procedură a avut loc în urmă cu două săptămâni.
De ce apare durerea după operație. BH4, compusul care joacă un rol major
Asta se întâmplă după operație. Ce trebuie să știi după o intervenție chirurgicală.
