Medicamentul împotriva cancerului, produs acum mai ieftin și prietenos cu mediul
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Administrarea zilnică de aspirină prezintă un risc crescut de insuficiență cardiacă, susține un studiu.
Cercetătorii nu recomandă administrarea zilnică de aspirină mai ales dacă persoanele care o iau au un risc de insuficiență cardiacă. În urma monitorizării a peste 30.000 de pacienți care erau expuși riscului de a dezvolta insuficiență cardiacă, riscul pentru cei care iau zilnic aspirină a fost cu 26% mai mare decât cei care nu au luat acest medicament parcursul a aproximativ 5 ani de urmărire.
Această concluzie ar fi valabilă doar acelor persoane care prezintă un risc ridicat de insuficiență cardiacă sau celor care deja prezintă unele simptome de insuficiență cardiacă.
E cunoscut că insuficiența cardiacă este o afecțiune care tinde să creeze cheaguri și pacienții ar trebui să beneficieze de tratament antiagregant plachetar precum aspirina, care tinde să scadă formarea cheagurilor.
Analiza celor de la Universitatea din Leuven, Belgia, a inclus șase studii observaționale, cu un total de 30.827 de participanți. Cercetătorii belgieni susțin că având în vedere concluziile din studiile analizate – ”observațiile noastre sugerează că aspirina trebuie prescrisă cu precauție la pacienții cu risc de insuficiență cardiacă sau celor care au această afecțiune”, arată webmd.
Un studiu publicat într-un jurnal al Societății Europene de Cardiologie arată că numărul oamenilor care suferă de insuficiență cardiacă la nivel mondial aproape s-a dublat de la 33,5 milioane în 1990 la 64,3 milioane în 2017. Analiza a folosit date din Studiul Global Burden of Disease pentru a examina povara și cauzele insuficienței cardiace din 1990 până în 2017 în 195 de țări și teritorii.
Studiul a relevat diferențe majore între regiunile lumii. Cercetătorii au folosit indicele socio-demografic (SDI) pentru a clasifica cele 195 de țări și teritorii în cinci grupe în funcție de statutul de dezvoltare: scăzut, mediu-mediu, mediu, mediu-înalt și înalt SDI. Între 1990 și 2017, rata de prevalență standardizată în funcție de vârstă a insuficienței cardiace a scăzut cu 20,3% în țările SDI ridicate, dar a crescut în țările SDI scăzute, medii mici și medii. Autorii au spus că creșterea ratei de prevalență a insuficienței cardiace în țările SDI scăzute, mijlocii și medii „este determinată de un val de factori de risc precum hipertensiunea, diabetul zaharat, obezitatea, fumatul și alte stiluri de viață nesănătoase”. Aproape jumătate din creșterea globală a numărului de pacienți cu insuficiență cardiacă în perioada 1990-2017 a fost în China (29,9%) și India (16,6%), se arată într-un comunicat al Societății Europene de Cardiologie.
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei.
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.