Planta care te scapă de tuse și de inflamații. Fecioru: Două căni de ceai pe zi ajută

Sonia Baciu |
Data publicării:
planta care te scapa de tuse. FOTO: Freepik @starlight81
planta care te scapa de tuse. FOTO: Freepik @starlight81

Planta are beneficii, dar și o serie de precauții. Nu este recomandată femeilor însărcinate și nici copiilor.

Lidia Fecioru a dezvăluit un nou remediu naturist, planta la care face referire având o multitudine de beneficii pentru sănătate, de la aceasta putând fi folosite atât florile, din care se face ceai, dar și frunzele, pline de antioxidanți, și care pot înlocui cu succes frunza de viță de vie de la sarmale.

Podbalul, căci despre el este vorba, are o serie de substanțe active importante, printre care  inulină, tanin, sterioli, dextrină, substanțe albumionoide și bactericide, numeroase săruri minerale, compusul specific fiind tusilagina, notează Dicționarul plantelor de leac.

”Florile apar primele, apoi și frunzele. Este foarte bună de făcut sarmale, ca să știți. Ceaiul este foarte bun pentru cei care au suferit de o răceală și au avut complicaţii de a urina. Două căni de ceai pe zi, ajută la răcelile care includ şi febră.

Frunzele tinere se pot tăia și pune în salată, au foarte mulți antioxidanți. Frunza se poate pune pe o locul unei lovituri, pe varice, se înfășoară zona și se ține o noapte.

Planta o găsim și la plafar, uscată. În acest caz, se face așa, o lingură de plantă uscată la un pahar de apă fierbinte, se ține într-un termos pentru 40 se minute și apoi se bea câte o lingură, de 4-5 ori pe zi, înainte de masă”, a declarat bioneregoterapeutul Lidia Fecioru, la Antena 3 CNN.

Vezi și: Antibiotice pe rețetă specială, "măsură excesivă". Lupuleasa: Oamenii înghit antibiotic din carnea de pui, din carnea de vită... e complicat! Nu suntem împotrivă, dar trebuie bine gândită

Podbalul, beneficii

Proprietățile terapeutice ale podbalului au fost cunoscute încă din Antichitate.

Testele de laborator și studiile pe animale au asociat podbalul cu o serie de beneficii pentru sănătate.

Poate reduce inflamațiile

Podbalul este adesea folosit ca remediu natural pentru afecțiuni inflamatorii, cum ar fi astmul și guta, un tip de artrită care provoacă umflături și dureri articulare.

Deși lipsesc cercetările privind aceste afecțiuni specifice, mai multe studii indică faptul că podbalul ar putea avea proprietăți antiinflamatorii.

Un studiu a constatat că tusilagina, o componentă activă din podbal, a redus mai mulți markeri inflamatori la șoarecii cu colită indusă de medicamente, o afecțiune caracterizată prin inflamație intestinală, notează Healthline.

Ar putea beneficia de sănătatea creierului

Unele cercetări sugerează că podbalul ar putea contribui la protejarea sănătății creierului. De exemplu, într-un studiu în eprubetă, extractul de podbal a prevenit deteriorarea celulelor nervoase și a combătut radicalii liberi dăunători, care sunt compuși care contribuie la apariția bolilor cronice.

Poate trata tusea cronică

În medicina tradițională, podbalul este adesea folosit ca remediu natural pentru afecțiuni respiratorii precum bronșita, astmul și tusea convulsivă. Cercetările efectuate pe animale sugerează că podbalul ar putea fi eficientă împotriva tusei cronice cauzate de aceste afecțiuni.

Un studiu efectuat pe animale a constatat că tratarea șoarecilor cu un amestec de compuși de podbal a ajutat la reducerea frecvenței tusei cu până la 62%, crescând în același timp secreția de spută și scăzând inflamația.

Podbalul, precauții

Deși are beneficii pentru sănătate, există și o serie de îngrijorări serioase cu privire la siguranța sa.

Acest lucru este dat de faptul că alcaloizii pirolizidinici care se găsesc în frunzele de podbal recoltate din flora spontană au potențial hepatotoxic, genotoxic și cancerigen, motiv pentru care aportul zilnic din acești compuși nu trebuie să depășească 10 µg (micrograme), arată lucrarea Plantele medicinale de la A la Z.

Mai multe rapoarte de caz leagă produsele și suplimentele pe bază de plante care conțin podbal la efecte secundare grave și chiar la deces.

Într-un studiu, o femeie a băut ceai de podbal pe toată durata sarcinii, ceea ce a dus la o obstrucție fatală a vaselor de sânge care duc la ficatul nou-născutului, notează Healtline.

Podbalul, dozaj

Consumul de podbal este interzis în unele state din lume, în timp ce în altele este recomandat consumul cu moderați pentru a evita reacțiile adverse.

Astfel, dacă veți consuma ceai de podbal este important să vă limitați la 1-2 cești pe zi. Sub formă de tinctură, asigurați-vă că se utilizează numai conform instrucțiunilor.

Porția indicată pentru majoritatea produselor topice este de aproximativ 1 ml.

Podbalul nu este recomandat copiilor și bebelușilor, precum nici femeilor însărcinate.

În cazul în care suferiți de afecțiuni renale, de afecțiuni ale inimii, este indicat să discutați cu medicul curant înainte de a lua suplimente cu podbal.

Vezi și: Histeroscopia, intervenția minim invazivă, eficientă pentru diagnostic și tratament. Gheorghe: Pacienta pleacă imediat după intervenție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel