Portugalia accelerează ridicarea restricțiilor. A vaccinat 70% din populație împotriva COVID
Statul portughez a hotărât ridicarea unor restricții. Populația Portugaliei este vaccinată în proporție de 70%.
Portugalia, care şi-a vaccinat 70% din populaţie împotriva COVID-19 mai devreme decât prevăzuse, a decis să anticipeze ridicarea unor restricţii, crescând în special numărul persoanelor cu acces în restaurante şi săli de spectacol, a anunţat vineri guvernul portughez. "Portugalia este una dintre ţările cu rata de vaccinare cea mai ridicată din lume", şi-a exprimat satisfacţia Mariana Vieira da Silva, purtătoare de cuvânt a guvernului într-o conferinţă de presă la încheierea unei reuniuni a cabinetului de miniştri.
Executivul prevedea iniţial relaxarea măsurilor restrictive în vigoare în prezent pentru începutul lunii septembrie, în cadrul unui plan de ieşire din izolare în trei etape, evoluând în funcţie de progresul ratei de vaccinare. "Intrăm în a doua etapă a acestui ciclu de ieşire din izolare, căci ne-am atins obiectivul de a avea 70% din populaţie complet vaccinată" de miercuri, a explicat ea.
Începând de luni, restaurantele şi cafenelele vor putea primi grupuri de opt persoane maximum în interior şi de 15 pe terasă, faţă de 6 şi respectiv 10 în prezent. Permisul sanitar sau un test cu rezultat negativ rămân totuşi obligatorii pentru a permite intrarea într-un restaurant în weekend, într-un hotel sau într-un aşezământ turistice.
Sălile de spectacole şi evenimentele familiale, precum nunţile îşi vor spori capacitatea de primire până la 75%, în timp ce transporturile publice nu vor mai fi supuse niciunei limitării a capacităţii lor. Această a doua etapă a planului de relaxare prevedea de asemenea renunţarea la portul măştii obligatoriu în exterior. Ridicarea acestei măsuri, care a fost votată în Parlament şi este în vigoare până în 12 septembrie, " trebuie să fie de asemenea votată de parlament", a precizat Vieira da Silva.
Ultima etapă a acestui plan, care prevede în special redeschiderea barurilor şi discotecilor la prezentarea unui permis sanitar sau a unui test negativ, prevăzută iniţial pentru luna octombrie, ar putea de asemenea "să fie anticipată" dacă obiectivul de vaccinare completă a 85% din populaţie este atins înainte, a indicat purtătoarea de cuvânt a guvernului. Aflată printre primele ţări europene unde varianta Delta a devenit dominantă, Portugalia a cunoscut de la jumătatea lunii mai o creştere a contaminărilor la care autorităţile au reacţionat prin accelerarea campaniei de vaccinare.
Portugalia va începe sâmbătă să vaccineze adolescenţii între 12 şi 15 ani. Aproape un sfert din aceşti tineri, dintr-o grupă de vârstă de circa 410.000 de persoane, au fost programaţi pentru prima doză de vaccin în acest weekend, potrivit autorităţilor sanitare. De la începutul pandemiei, Portugalia a înregistrat 17.622 de morţi şi peste 1 milion de cazuri de contaminări, conform ultimului bilanţ al autorităţilor sanitare, potrivit Agerpres.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
