Posibil medicament pentru COVID-19, gata până la vară
Un posibil tratament pentru cele mai severe simptome cauzate de COVID-19 ar fi disponibil până în vară. FDA a aprobat teste clinice în acest sens.
Medicament, COVID-19. O companie farma din SUA a primit verde de la Administrația Alimentelor și Medicamentelor (FDA) să înceapă testele clinice la un medicament care ar trata cele mai severe simptome respiratorii cauzate de COVID-19.
Reprezentanții FDA speră că Actemra, aprobat pentru fi utilizat în SUA în tratarea artritei reumatoide, ar ameliora inflamaţiile de care suferă bolnavii cu coronavirus. Același medicament a fost inclus de chinezi în ghidul de tratament pentru pacienţii cu forme severe de COVID-19.
”În unele forme de pneumonie virală, pneumonia se declanşează nu doar pentru că virusul e prezent, ci pentru că răspunsul inflamator este exacerbat”, a declarat directorul companiei farmaceutice care a primit verde pentru a începe testele clinice, Levi Garraway, potrivit Agerpres. Unii specialiști chinezi au susținut că medicamentul intrat în teste în State ar funcționa împotriva COVID-19 şi au sesizat rezultate încurajatoare. Rezultate promițătoare au observat și medici din Italia, a mai precizat Levi Garraway.
Președintele SUA a cerut public celor de la FDA să grăbească procedura de aprobare a medicamentelor. În schimb, medici din grupul operativ de la Casa Albă au îndemnat la precauţie în declarații pentru a nu oferi ”speranţe false” oamenilor.
Conform sursei citate, FDA a aprobat recent teste și pentru Remdesivir, medicament care se află în faza de testare în China, şi a aprobat o combinaţie de hidroxiclorochină şi azitromicina pentru uzul compasional - o sintagmă utilizată de medici atunci când solicită utilizarea unui medicament neaprobat destinat pacienţilor în stare critică.
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
