Povești din spitalele românești: Gestul impresionant al unui medic pentru o bătrână

Actorul Aureliu Surulescu este cunoscut pentru dragostea de țară și pentru compatrioții săi, fiind o prezență semnificativă în activitățile caritabile din București, alături de asociația din care face parte. 

Recent, actorul a suferit o intervenție oculară într-unul din spitalele din Capitală. Orele de așteptare l-au făcut acesta să observe atmosfera spitalului și poveștile oamenilor care-i calcă pragul.

Acesta a povestit pe pagina sa de Facebook faptul că pe lângă blândețea și profesionalismul medicilor, a fost impresionat de un gest neobișnuit al unui doctor, care a plătit, în mod anonim, transportul unei bătrâne până acasă. Mai jos, regăsiți relatarea completă.

"Vă spuneam ieri despre o țară care se numește România. Da, e țara în care m-am născut, am visat, trăiesc și mă bucur zilnic de orice îmi oferă. (?!)
Sunt ciudat, nu?!
Pentru că nu-mi doresc o țară că afară. Spre deosebire de unii care s-au plimbat pe netflix eu am avut ocazia să trăiesc în " tările alea civilizate". E relativ totul.
Să revin la ce spuneam ieri. Am ajuns la cuțit din cauza unei infecții la ochi. Cum necum, am ajuns la spitalul X să-i zicem și după ceva timp la camera de garda, m-a operat un medic Y.
Nu de asta vreau să vorbesc însa. Am stat la camera de gardă, un timp ... am ascultat oamenii. Amărâți, triști, unii suferind mai rău că mine, dar deși suferind au avut puterea să lase o mamă cu copilul înaintea lor pentru că "...e copil și să aibă o șansă".

Un bătrân cu o bătrană la telefon:
" da' te aștept că nu plec fără tine. Nici acum și nici când o fi, dincolo... cum să nu te aștept.

Vine salvarea, pleacă... agitație. Îmi vine rândul. Trec peste amabilitățile neașteptate, recunosc, direct la profesionalismul medicilor. În același timp cu mine rezolvau și alte cazuri reușind cumva să se înteleaga intre ei într-un amestec de termeni medicali și oameni suferinzi. Operația, 30 min, trece repede, timp în care medicul, pas cu pas, îmi povestea ce face, să nu mă sperii, cu un calm și o umanitate pe care am avut ocazia să o reconfirm mai tărziu.

Cât timp eram sub supraveghere cu ochii închiși, pansamente etc ascultam atent conversațiile din camera de garda. Mulți bătrâni. Se plângeau, povesteau... și cu un calm și o răbdare rar întâlnită medicii răspundeau și rezolvau caz după caz.

O doamnă cu un glaucom avansat se plângea de operația suferita, dureri, tensiune etc... a stat ceva. La sfârșit medicii au întrebat: cum vă duceți acasă?! N-am cu ce. O iau pe jos sau chem o salvare. Se poate ?! Medicii i-au explicat că nu...
Unde stați doamna?!
Brâncoveanu.
( deschid ochiul sănătos cu gândul să o ducem noi acasă dacă nu pleacă până ies eu)
Bine doamnă, hai să terminăm cu tratamentul și-i explica medicul ce și cum.
Nu găsesc picăturile alea în farmacii... îmi făceau bine, zice doamna. Altele nu mă ajută. Am dureri mari... și plângea.

Medicul iese din cameră și vorbește cu asistenta.
Du-te caută în cabinet că mai am un flacon, i-l dau doamnei să o ajutam.
Bine dl. Doctor.
Dar cum facem să ajungă acasă?!
Nu-i problemă. Chem un șofer și-l plătesc eu, dar nu-i zice că plătesc eu să nu se simță prost. O conduci la mașină și-i zici că e un amic al tău care mai face taxi și nu tre' să plătească.
Și a vb cu șoferul să o urce sus, pe speaker.

Șoferul a înțeles și a promis că o duce, atenție, multumindu-i medicului că face acest gest. Ne dați speranță dl. doctor... și închide.

Am închis și eu ochiul ăla sănătos pentru că fară să vreau mi-a scapăt o lacrimă.
" vrem o tara că afară "... nu, eu nu vreau. E bună asta. Și are oameni. Valoroși. Dumnezeu să vă răsplătească, oameni", a povestit Aureliu Surulescu pe pagina sa de Facebook.