Pudră copii. Johnson & Johnson, acuzat că știa de substanța cancerigenă
Scandal la nivel internațional: gigantul Johnson & Johnson ar fi știut de zeci de ani că există azbest în pudra pentru copii comercializată de companie, relatează Reuters. Azbestul este o...
Gigantul Johnson & Johnson este acuzat că știa de de câteva decenii că în pudra pentru copii pe care o produce există azbest, care este o substanța cancerigenă. Azbestul poate produce de asemenea și alte boli. Totul a fost publicat într-o anchetă Reuters.
Conducerea companiei știa de zeci de ani că există contaminare
Johnson & Johnson știa despre prezența azbestului cancerigen în pudra pentru copii de zeci de ani, titrează, printre alții, Reuters, The Mirror, BBC, ABC și The Sun. Acestea sunt doat câteva dintre entitățile media care au dat publicității, ieri, informații dintr-un proces în care compania este obligată dă plătească 3,5 miliarde de lire sterline pentru 22 de femei care cred că pudra de talc pentru copii a firmei le-a produs cancer.
Agenția Internațională de Cercetare pentru Cancer a Organizației Mondiale a Sănătății clasifică talcul care conține azbest ca fiind „cancerigen pentru oameni". De altfel, OMS și toate celelalte organizații internaționale de sănătate publică spun că nu există „nivel sigur de expunere" la azbest. În timp ce majoritatea oamenilor expuși nu dezvoltă niciodată cancer, pentru unii, chiar și cantități mici de azbest sunt suficiente pentru a declanșa boala, ani mai târziu. Cât de mică este această cantitate periculoasă nu se știe.
„Johnson & Johnson „știa despre azbestul din pudra pentru copii de zeci de ani"", titrează The Mirror, citând o uriașă investigație a Reuters. Compania a fost obligată să predea mii de pagini de documente care dezvăluie că societatea știa de prezența azbestului în produsul său.
Eforturile Johnson & Johnson de a-și proteja franciza iconică „Baby Powder", prin modificarea datelor și rapoartelor, au fost conduse de medici și oameni de știință, care sunt acuzați acum că ar fi „acoperit" contaminarea. După ce s-a apărat cu succes într-un proces pe tema azbestului în pudra de bebeluși, din 1999, acum J&J a fost obligată să predea mii de pagini de memorii, documente interne ale companiei, rapoarte și alte documente confidențiale care dovedesc că se știa âncă din 1957 de contaminarea talcului care provenea de la o mină din Vermont, care a fost folosită ca principală sursă până la închiderea ei în 1990.
Compania nu recunoște
„Avocații reclamanților, pentru câștiguri financiare personale, distorsionează documente istorice și creează în mod intenționat confuzie în sala de judecată și în mass-media", a scris Ernie Knewitz, vicepreședinte al J & J pentru relațiile cu mass-media, într-un răspuns prin e-mail dat la întrebările jurnaliștilor de la Reuters. „Aceasta este o încercare calculată pentru a distrage atenția de la faptul că mii de teste independente dovedesc că talcul nostru nu conține azbest sau nu provoacă cancer. Orice sugestie că Johnson & Johnson știe sau ascunde informații despre siguranța talcului este falsă".
Însă, cu toate acestea, documentele interne ale companieii, puse la dispoziția judecătorilor, dar și a avocaților care reprezintă 11.700 de reclamanți care susțin că talcul companiei le-a provocat cancer - inclusiv mii de femei cu cancer ovarian, arată altceva.
O examinare a mai multor documente, precum și a depozițiilor și a mărturiilor arată că, cel puțin din 1971 până la începutul anilor 2000, talcul brut și pulberile finite ale companiei conțineau cantități mici de azbest, relevat la teste, notează publicațiile citate.
Investigația Reuters arată nu numai că unii directori ai companiei, directori de mină, oameni de știință, medici și avocați de la Johnson & Johnson erau conștienți de această problemă, ba chiar ar fi și orchestrat modul în care contaminarea să nu ajungă la urechile autorităților de reglementare sau a publicului.
Peste 3,5 miliarde de lire sterline despăgubiri
În luna iulie, J & J a primit ordin să plătească peste 3,5 miliarde de lire sterline pentru 22 de femei care pretind că talcul firmei le-a produs cancer. Mulți reclamanți susțin că au fost suficiente cantitățile de pulbere contaminată inhalată atunci când se dădeau cu pudră ca să le provoace boala.
Dovezile despre ceea ce știa J&J știa au apărut după ce reclamanții care bănuiau că talcul le-a cauzat cancer au angajat avocați cu experiență în litigii de muncă legate de expunerea la azbest. Unii avocați știau din acele cazuri anterioare că producătorii de talc au testat pozitiv prezența azbestului și au început să ceară documentația de testare a J & J.
Ceea ce J&J a produs ca răspuns la aceste solicitări a permis avocaților reclamanților să își perfecționeze argumentația: Vinovatul nu era neapărat talc-ul în sine, ci azbestul din talc.
Documente importante, distruse
Talc, cea mai moale rocă din lume, este un mineral strâns legat de azbest, iar cele două substanțe pot apărea în imediata apropiere în pământ. Reclamanții susțin că cele două roci se pot amesteca în procesul minier, făcând imposibilă îndepărtarea substanței cancerigene.
Documentele minei Hammondsville din Vermont, de unde s-a extras masiv talc pentru pudra de copii, conform unei note interne a J&J din 1993, „au fost distruse de personalul de gestionare a minei chiar înainte de cesionarea ei" de către companie.
-
-
-
Pierderea osoasă după un dinte lipsă: ce soluții moderne o pot preveni17.08.2026, 13:55
-
-
Un medicament primește aprobarea UE pentru boala grefă-contra-gazdă
EXCLUSIV Sistemul european de urmărire a traseului medicamentului, pas important pentru siguranța pacienților. Dan Zaharescu (ARPIM): Cheltuielile cu medicamentele se ridică la 20%
EXCLUSIV Extinderea vaccinării în farmacii, esențială. Dan Zaharescu (ARPIM): Milităm pentru accesibilizarea vaccinurilor pentru toți cetățenii României
Chinezii au dezvoltat un "plasture" pentru organe care ajută la administrarea medicamentelor
Quercitina, antihistaminicul natural care te ajută în alergii. Reduce metastazele, tumorile și îmbunătățește răspunsul la chimioterapie
Știrile zilei în Farma: Stryker, profit record după cererea puternică pentru dispozitive chirurgicale
Cele mai importante știri din zona Farma, la nivel mondial.
Rybelsus, primul GLP-1 RA oral din lume. Diferența dintre Rybelsus și Ozempic
Rybelsus este primul GLP-1 RA pus într-un comprimat. Care sunt diferențele dintre Rybelsus și Ozempic.
Un medicament pentru cancerul de col uterin, aviz favorabil de la UE
Un medicament a primit aprobarea UE.
Lege tratament canabis în România. Răzvan Prisada (ANMDR): Produsul va putea fi prescris şi ridicat din farmacii
Aproape 190 de kilograme de medicamente expirate, colectate de spitale de la populaţia din Bistrița
Știrile zilei în Farma. Co-fondatorul Moderna se retrage. Giganții din domeniul farmaceutic au în vedere China pentru afaceri
Co-fondatorul Moderna, Robert Langer, se retrage din consiliul de administrație al producătorului de vaccinuri.
Combinațiile de vitamine și minerale necesare în sezonul rece. Farm. Flavia Crișan: Susțin sistemul imunitar și sănătatea generală
Aceste vitamine și minerale nu ar trebui să ne lipsească în sezonul rece.
Medicamentul pentru astm al GSK, aprobat pentru tratarea "plămânului fumătorului"
Medicamentul pentru astm al GSK primește aprobarea FDA pentru tratarea "plămânului fumătorului".
EXCLUSIV Inovația farma în comunism. Cătălin Radu, Bristol Myers Squibb: Nu se încuraja diferența de opinii
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Proteinele "Pac-Man cu coadă de cal" reglează totul, de la vederea nocturnă la bătăile inimii. Studiul care poate putea îmbunătăți mai multe medicamente
Studiu: canabisul are puţine beneficii în cazul majorităţii tulburărilor mintale
Antibioticele, pericole ascunse. Vârstnicii, vulnerabili
Aceste medicamente te pot ucide într-o clipă. Adulții sunt cei mai expuși riscului.
Lista medicamentelor compensate şi gratuite, o simplă hârtie ce aşteaptă o semnătură de la Guvern, spun organizaţii ale pacienţilor cronici
Organizaţii ale pacienţilor cronici spun că lista medicamentelor compensate şi gratuite, o simplă hârtie ce aşteaptă o semnătură de la Guvern.
EXCLUSIV Reducerea consumului de antibiotice, impact pe termen lung. Prof. dr. Alexandru Rafila: Efect asupra infecțiilor asociate asistenței medicale
Ce să faci ca să nu contractezi vreo infecție intraspitalicească. Măsura simplă care previne infecțiile grave.
"Nu luați paracetamol în sarcină, risc de autism și alte probleme grave la copii". Avertisment puternic pentru femei
EXCLUSIV Antibioticele, nerecomandate în răceli. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Obicei păgubos. Nu are nicio valoare
Această combinație de medicamente te scapă de simptomele enervante ale răcelii.
