Spital județean, caută medici la târgurile de profil din țară
SJU Focșani are nevoie de medici, iar pentru a-i găsit, directorul spune că va căuta la târgurile de joburi din țară.
Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" (SJU) din Focşani şi-a propus să găsească medici noi la târgurile de joburi de profil din ţară şi să-i aducă la Focşani pentru a putea completa organigrama unităţii medicale, potrivit managerului Constantin Mândrilă.
"Deşi spitalul a angajat în ultima perioadă mai mulţi medici, suntem în continuare deficitari pe anumite specializări, acolo unde de altfel sunt probleme în toată ţara. Suntem încă deficitari pe Cardiologie, Interne, Medicină de Urgenţă, Hematologie, Nefrologie, Chirurgie Vasculară sau Neurochirurgie. Am participat săptămâna trecută pentru prima dată la un târg de joburi pentru medici la Bucureşti, iar sâmbătă vom merge la un târg de joburi la Iaşi şi poate reuşim să cooptăm medici şi din acest centru universitar pentru a-i aduce la Spitalul Judeţean din Focşani", a declarat Constantin Mândrilă.
Potrivit acestuia, mai mulţi medici care au participat la târgul de joburi de la Bucureşti s-au arătat interesaţi să vină la Focşani.
"Deşi foarte mulţi medici îşi caută un job în străinătate, sunt şi unii care îşi caută un job în ţară şi au trecut şi pe la standul nostru. Unii au fost încântaţi de spitalul nostru, au luat cartea de vizită şi aşteptăm să ne contacteze şi să vină la noi să le prezentăm spitalul şi să gândim împreună o viitoare colaborare. Chiar astăzi (marţi - n.red.) am primit telefon de la un medic care urmează să se înscrie la concurs pentru un post pe care l-am scos deja la concurs. Mai avem o promisiune a unui medic chirurg vascular care ne-a promis că vine săptămâna viitoare să discutăm şi eventual să scoatem postul la concurs pentru a se putea înscrie. Au fost şi alţi medici interesaţi, dar am rămas la stadiul de discuţie", a spus managerul spitalului judeţean.
Pentru că dotările spitalului sunt importante, dar nu întotdeauna de ajuns pentru a-i atrage pe medici la Focşani, conducerea spitalului încearcă să-i motiveze pe specialişti şi prin alte mijloace, potrivit agerpres.ro.
În ultimul an, Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani a angajat 10 medici de diverse specializări. Însă, potrivit dorectorului, medicii vor să afle dacă pot primi locuință de seerviciu, primă de instalare sau alte beneficii.
-
-
-
Cât de murdare sunt pernele tale. Descoperirea care te va șoca08.11.2025, 12:00
-
-
Cum faci renumita salată Coleslaw: rețeta cremoasă și irezistibilă07.11.2025, 21:59
P2Y12, alternativa superioară aspirinei după intervenția pe inimă
Medicamentul care previne infarctul mai eficient decât aspirina. Ce trebuie să știe toți pacienții cu probleme cardiace.
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Un cocktail minune ar putea opri gripa și următoarea pandemie. Face ce vaccinul nu a reușit
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Ce trebuie să știi despre tratamentul pentru tiroidă. Ce impact are asupra inimii
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava
Nivelurile normale de vitamina B12 ar putea să nu fie suficiente pentru creier
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
Infecțiile rezistente la tratamente, greu de controlat
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Medicamentele de slăbit funcționează mai puțin bine în viața reală decât în studii
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
