Urmărește dezbaterea live

Traumatismul cranio-cerebral, peste 10 milioane de cazuri noi. Nevoia de recuperare

Dana Lascu |
Data publicării:
Creier
Creier

Traumatismul cranio-cerebral este o povară uriașă, doar în ultimii ani înregistrându-se circa 10 milioane de cazuri noi. În România, în fiecare an sunt peste 60.000 de cazuri noi.

Prevenție, diagnosticare corectă, tratamente inovative și metode eficiente de recuperare, acestea au fost principalele teme de dezbatere din cadrul reuniunii științifice de la a 18-a ediție a Congresului Academiei Multidisciplinare de Neurotraumatologie desfășurat la Cairo, teme care au fost ancorate în aria Traumatismului Cranio-Cerebral (TCC).

De asemenea, au fost atinse în dezbaterile științifice și puncte ce vizează alte afecțiuni neurologice generate de impactul TCC, atât prin prezentarea unor lucrări tematice , cât și prin prezentarea unei cazuistici elaborate. Pentru unii pacienți, traumatismul cranian reprezintă debutul unei boli care durează toată viața. Este de precizat faptul că TCC conduce adesea la o dizabilitate persistentă, în special din cauza deficiențelor cognitive, generându-se totodată o povară soci-economică mult mai mare atunci când victimele unui TCC dezvoltă una sau mai multe complicații neurologice cum ar fi cefaleea cronică, epilepsia sau demența.

Potrivit prof dr Dafin Mureșanu „și anul acesta, dezbaterile din cadrul reuniunii Academiei Multidisciplinare de Neurotraumatologie s-au centrat pe îmbunătățirea substanțială a calității vieții pacientului cu traumatism cranio cerebral prin aducerea în prim plan a perspectivelor din domeniul cercetării științifice medicale și integrarea eficientă a rezultatelor obținute în aria clinică prin abordarea unor tehnici inovative de diagnostic și tratament".

„Este mult mai important de reținut faptul că, în aceste cazuri se depășește metoda paleativă, amplificându-se tot mai mult ideea de recuperare, ceea ce a condus în ultimii ani la dezvoltarea unor tehnici și metode inovative menite să repoziționeze actul medical și astfel, să-i confere pacientului afectat perspectiva unui stil de viață cât mai aproape de normalitate și, în unele cazuri, să-l poată integra perfect în familie și societate" a subliniat specialistul.

Accidentele rutiere și agresiunile fizice, surse de TCC

În ultimii ani, numărul supraviețuitorilor cu traumatisme cranio-cerebrale a crescut considerabil chiar dacă, la nivel mondial apar 10 milioane de cazuri noi, principala cauză fiind raportată la accidentele rutiere, dar și agresiunilor fizice, căderilor accidentale sau provocate, accidentelor din domeniul sportului sau a celor din joacă a copiilor. În Europa, 1,6 milioane de pacienți sunt internați cu diagnostic de traumatism cranio-cerebral, iar dintre aceștia aproximativ 70.000 decedează. Pe de altă parte, aproximativ 11,5 milioane de europeni prezintă o deficiență cauzată de un traumatism cranian.

În România incidența TCC este peste media europeană (150-300 de cazuri/ 100.000 de locuitori) de 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, în fiecare an înregistrându-se peste 60.000 de cazuri noi. Organizația Mondială a Sănătății a subliniat faptul că accidentele rutiere, principala cauză a traumatismelor cerebrale, va deveni al treilea mare contributor la povara globală a bolii și dizabilității, după bolile cardiovasculare și depresie. Rata mortalității secundară TCC la populația sub 35 de ani este de 3,5 ori mai mare în comparație cu cea a cancerului și a bolilor de inimă împreună.

Tratamentul TCC este considerat una dintre cele mai eficiente intervenții medicale din punct de vedere al costurilor. Povara economică și socială a TCC are implicații la scară globală. În ultimii ani TCC a fost recunoscută ca o problemă gravă de sănătate publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel