18 ianuarie 2021, Blue Monday, cea mai TRISTĂ zi a anului. 5 reguli care vindecă depresia
Se anticipează că 18 ianuarie 2021 va fi cea mai tristă zi a anului.
Blue Monday se presupune că este „cea mai deprimantă zi a anului”, cauzată de o combinație între revenirea din concediu, vinovăția pentru rezoluțiile de Anul Nou abandonate, vremea rece și gândurile negative.
Anul acesta, această zi deosebit de mohorâtă are loc pe 18 ianuarie 2021.
Teoria despre „Blue Monday” a apărut în 2005 și îi aparține psihologului britanic Cliff Arnall. Acesta a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula care este ziua cea mai deprimantă din an. A luat în considerare mai mulți factori: condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, câte zile au trecut de la sărbătorile de iarnă, câte zile au trecut de la încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.
În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi dulciuri din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion. În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil și nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare, scrie DIGI24.
Cum scapi de depresia cauzată de Blue Monday?
Dormi suficient
Întâmpină Blue Monday odihnit/ă. Prin urmare, culcă-te devreme și încearcă să înlături toate acele elemente care ți-ar putea perturba somnul: televizor, tabletă, telefon, veioză aprinsă.
Fă mișcare
Chiar dacă e luni, începutul de săptămână poate fi un moment prielnic să te apuci de exerciții fizice fie acasă, fie la sala de fitness.
Fii vesel/ă
Se consideră a fi cea mai deprimantă zi a anului. Așa, și? Gândește-te la toate evenimentele din trecut sau persoanele din viața ta și zâmbește.
Oferă ajutor
Dacă vezi pe cineva uc moralul la pământ, spune-i o vorbă bună, scoate-l din starea în care e. Vei vedea cât de bine te vei simți și tu, făcând o faltă bună.
Evită stresul
De Blue Monday, evită pe cât posibil stresul la locul de muncă, din trafic sau de acasă. Fă câteva exerciții de respirație, calmează-te și ia totul cu calm. Vei fi mai puțin stresat/ă nu doar lunea, ci și în restul săptămânii.
-
-
-
-
-
Ce s-a descoperit despre statine, medicamentele pentru colesterol07.02.2026, 10:40
Cum scapi de mirosul de umezeală din hainele groase
Cum se spală, de fapt, blugii. Truc genial de la Adina Buzatu
Trucul cu folie de aluminiu pe calorifer. Ce efect are și de ce merită încercat
Vitamina D ar putea opri cancerul colorectal. Doctorii sunt uimiți!
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
De ce pun unii oameni sare lângă fereastră. Ce spune știința despre acest obicei
Cum alegi mărimea potrivită a televizorului în funcție de dimensiunea camerei
Ai probleme cu somnul și ești stresat? Cum te poate ajuta un covor. Cum să dormi mai bine prin "împământare"
Pune o lumânare în congelator. Motivul e genial!
Nu arunca codițele ardeilor. Cum le poți folosi inteligent
Cele mai bune prosoape de bucătărie sunt făcute din acest material durabil
Cum să îți îngrijești puloverele din lână. Trucuri care previn micșorarea și scămoșarea
Șterge oglinda cu hârtie de ziar și oțet. De ce să nu mai folosești lavete
De ce să nu mai mănânci niciodată direct din pungă sau ambalaj
Adevărul despre mâncarea ambalată: Ce ascund etichetele și cum un simplu simbol pe ambalaj îți poate salva viața!
Un studiu kenyan testează trei tipuri de etichete de avertizare pe alimente.
Insomnia de vară. De ce nu putem dormi bine vara. Uite ce poți face
Cât de tare strângi mâna? Testul simplu care spune cât mai ai de trăit și ce boli ai
De ce să prăjești cartofii de 2 ori. Restaurantele adoră acest truc
6 plante mediteraneene care protejează împotriva bolilor cardiovasculare. Au un efect major
6 plante mediteraneene care protejează împotriva bolilor cardiovasculare. Au un efect major.
Ce se întâmplă dacă NU mănânci înainte de operație. Un studiu dă totul peste cap
Ți s-a spus să nu mănânci înainte de operație? S-ar putea să fi fost degeaba. Uite ce s-a descoperit.
Combinația ideală pentru a evita deshidratarea în timpul valurilor de căldură
5 alimente pe care să NU le mai pui niciodată pe ușa frigiderului
De ce să nu mai ții roșiile în frigider
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
