Acad.prof.dr. Dan Enescu, medicina performantă pentru copii, la Academia de Sănătate
Acad. Prof. Dr. Dan Mircea Enescu, Doctor în Știinte Medicale, medic primar Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă vorbește, în exclusivitate, la Academia de Sănătate de la DC MEDICAL,...
Membru al Academiei de Științe Medicale din România, acad. prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu a fost primul chirurg plastician de copii din țara noastră.
În lunga sa carieră, academicianul, care este și președinte al Societății de Arsuri a Asociației Chirurgilor Plasticieni din România, a salvat mii de copilași.
Este cel care a format echipa Clinicii de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu din București, spital pe care l-a și condus, de altfel, ani de zile.
Eș va vorbi, în exclusivitate, la Academia de Sănătate de la DC MEDICAL, astăzi, de la ora 11.00, despre ce înseamnă să fii doctorul unor copii și evoluții în medicina destinată lor.
Emisiunea va puteea fi urmărite pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale a DC MEDICAL, iar uiterior, aici.
-
-
Ce este vitamina P. Compusul din alimente despre care puțini știu21.03.2026, 17:47
-
-
-
EXCLUSIV Provocările psihiatriei moderne. Conf. univ. dr. Cozmin Mihai, la Academia de Sănătate
Conf. univ. dr. Cozmin Mihai, medic primar psihiatru, vine la Academia de Sănătate.
EXCLUSIV Inovație în Cardiologie. Dr. Dumitrescu: Practică, soluții aplicabile și complicații. Dr. Costache: Tehnologii robotice
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Cancerele digestive, diagnostic și tratament. Prof. dr. Adina Croitoru, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Tratament pentru Alzheimer și Parkinson: Prof. Dr. Vlad Ciurea, la Academia de Sănătate
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea este invitatul zilei la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
EXCLUSIV Inteligența artificială în medicină. George Cristian Curcă, directorul INML, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Dezinformare medicală în online. Monica Cercelescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Screening-ul pentru cancerul mamar în România, cifre îngrijorătoare. Dr. Cătălin Jianu: 12.000 de cancere depistate în ultimii ani. 4000 au decedat
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.
EXCLUSIV Vindecarea prin culoare. Dr. Elena Demetrescu: Flerul medicului se aseamănă cu talentul artistului în fața pânzei
EXCLUSIV Apneea obstructivă în somn, factorul ascuns care îți compromite sănătatea respiratorie. Dr. Ela Bănică: Află prea târziu
EXCLUSIV Legătura dintre medicină și religie. Părintele Luca, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Miopia nu se operează! Monica Pop avertizează: Nu merită riscul, doar ca să scapi de ochelari
EXCLUSIV Congres Internațional de Cardiologie. Victor Costache și Silviu Dumitrescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
EXCLUSIV Inteligența Artificială în medicină. George Curcă: Relația empatică, comunicarea, încrederea nu pot fi automatizate
EXCLUSIV Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
EXCLUSIV Telechirurgia de la proiect militar la revoluție medicală în era conectivității globale. Dr. Mugurel Bosînceanu: E necesară o întreagă echipă
EXCLUSIV Totul despre infertilitate. Dr. Andreas Vythoulkas, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Cancerul de sân, diagnostic și tratament. Dr. Cătălin Jianu, la Academia de Sănătate
Dr. Cătălin Jianu, medic primar în chirurgie generală, vine la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
EXCLUSIV Eficiența vaccinului antigripal, oscilantă. Prof. dr. Emilian Popovici: Acoperire destul de modestă
Vaccinul gripal, esențial în prevenirea bolii, nu reușește să ofere protecție constantă.
