„Aveți cancer!”, diagnosticul sumbru care dă peste cap viața oricui

„Aveți cancer! Aceste două cuvinte mi-au dat viața peste cap! Blocaj total...frică ...furie.. lacrimi...întrebări.. De ce eu? De ce mi se întâmplă mie? Cu ce am greșit?", astfel începe o postare emoționantă a unei femei care de 8 ani se luptă cu această boală.

Și-a dezvăluit gândurile și zbuciumul prin care a trecut după ce a fost diagnosticată cu cancer pe Facebook-ul Asociației „Bucuria de a fi":

„Am trecut prin toate stările posibile acum 8 ani când am aflat diagnosticul. Apoi, când i-am vazut pe cei dragi mai speriați decât mine, m-am adunat și am zis că nu am decât o șansă – să lupt! Pentru mine, pentru ei, pentru viață.

Mi-am dat seama că plânsul, văicareala și autocompătimirea nu ajută, ba dimpotrivă. Am luat lucrurile așa cum sunt. Am căutat și din fericire am găsit doctori care m-au ajutat, am trecut prin 4 operații, 6 linii de chimioterapie, radioterapie, am facut un tratament la o clinică din Turcia, am citit mult despre boala mea ca să înțeleg cum funcționează, am încercat tratamente naturiste și așa au trecut 8 ani. Am avut perioade de remisie, recidive dar nu m-am dat bătută! Am crezut mereu în mine, în forța mea, în Dumnezeu și de fiecare dată am crezut cu tărie că voi reuși și voi învinge.

Am luat fiecare încercare ca pe o provocare și până acum am învins de fiecare dată. Am înțeles că fiecare încercare prin care trecem în viață, oricît de grea ar fi, are un scop și din fiecare avem ceva de învățat.

Ce am învățat eu în acești 8 ani? Am învățat în primul rând foarte multe despre mine. Am învățat că sunt mai puternică decât credeam, am învățat să prețuiesc lucrurile mărunte pe care înainte nu-mi făceam timp să le apreciez, am învățat mai multe despre iubire, prietenie, compasiune, am învățat să mă bucur de fiecare zi ca si cum ar fi ultima.

Am avut mereu sprijinul familiei, soțul, copiii, nepoții și am înțeles cât de mult contează să le arăți în fiecare zi cât de mult îi iubești și îi apreciezi. Am descoperit mulți prieteni gata să-mi sară în ajutor. M-am apropiat mai mult de Dumnezeu și de credință și am simțit ajutorul ceresc în momentele de cumpănă.

Am încetinit ritmul și am învățat să descopăr frumusețea din jurul meu și să mă bucur de ea: o floare, o pasare, un cântec ...

Într-un cuvânt, paradoxal, am învățat să fiu fericită! Nu știu ce se va întâmpla mâine, nu știu cât mai am de trăit pe acest pământ, dar știu că voi lupta până în ultima clipă și nu-mi voi pierde speranța că voi învinge!".