Rozalina Lăpădatu: Nu există un registru al pacienților din România care au nevoie de imunoglobulină
Necesarul aproximativ de imunoglobulină pentru pacienții din România este 600 de kilograme anual. Nu există, însă, un registru național al persoanelor care au nevoie de acest...
Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA), Rozalina Lăpădatu, a declarat că necesarul de imunoglobulină pentru România ar fi de aproximativ 600 de kilograme anual, conform recomandărilor organizaţiilor europene, şi a subliniat importanţa unui registru naţional al persoanelor care au nevoie de un astfel de tratament.
„Conform cu recomandările organismelor europene, necesarul României este de 600 kg de imunoglobulină. Noi anul trecut am primit în jur de 170 kg, iar anul acesta UNIFARM estimează că o să aducă 220 kg. În 2019, ne-am dat seama că nu mai sunt contracte şi că pentru România firmele mari au alocat doar 40 kg. (...) UNIFARM a spus că a identificat soluţii pentru a aduce prin import paralel. Are o confirmare până la vreo 220 kg anul acesta”, a afirmat Lăpădatu, citată de agerpres.ro.
Potrivit acesteia, necesarul de imunoglobulină se anunţă firmelor producătoare cu un an înainte. „Noi în 2019 trebuia să anunţăm ca ţară producătorii de imunoglobuline necesarul pentru 2021", a spus Rozalina Lăpădatu.
Ea a semnalat faptul că nu există un registru naţional al persoanelor care au nevoie de tratament cu imunoglobulină.
"Problema este că nu avem registre, că ne întoarcem de unde am plecat. Nu avem registre, neavând registre nu ştim un necesar real", a mai arătat reprezentantul asociaţiei.
La rândul său, country managerul unei corporaţii farmaceutice din Japonia a declarat că anul acesta compania va aduce în România 10 kg de imunoglobulină, anul viitor 60 kg, iar în 2022 - 90 kg.
"Aceste medicamente derivate din plasmă şi sânge când se face alocarea lor se face cu un an înainte. Începând cu anul acesta am reuşit să reangajăm o parte din cantitatea alocată pentru Marea Britanie pentru pacienţii din România. Începând cu anul 2021 putem să vorbim despre o alocare pe termen lung al imunoglobulinelor în România (...) de 60 de kg în anul 2021, 90 kg în anul 2022 şi vorbim aici de întregul portofoliu de imunoglobuline pe care îl deţinem. Cele 60 şi 90 kg reprezintă o treime pentru necesarul existent în România. În momentul de faţă avem 10 kg care au fost angajate către România şi lucrăm împreună cu MS şi cu medicii pentru a vedea exact cum putem să alocăm cât mai bine", a arătat reprezentantul firmei străine.
Cât de utile sunt, de fapt, mănușile nesterile. Ce trebuie să știi dacă ești pacient
De ce cadrele medicale nu trebuie să poarte bijuterii sau să aibă manichiura făcută. Dr. Beatrice Mahler, explicații
Distanțarea socială nu oferă protecție reală împotriva infecțiilor respiratorii
Noua variantă Covid NB.1.8.1, identificată în Franța. Ce trebuie să știm despre noua tulpină
Varianta COVID NB.1.8.1 face ravagii în Franța și Asia. Experții se tem de un nou val devastator.
Boala care îi ingrijorează pe medici: Au reapărut cazurile grave
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
Adevărul murdar despre ce se ascunde în șosetele tale. Cum se spală corect
EXCLUSIV Sezonul de gripă 2025-2026 începe mai devreme. Vaccinarea, esențială
Cum se transmite HIV?
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie
Europa se pregătește pentru o nouă pandemie. Un inamic necunoscut ar putea declanșa următoarea criză globală de sănătate.
Pisicile, un pericol ascuns pentru creier
Gripa: Ce se întâmplă în corpul tău și cum să reacționezi la fiecare etapă
Un nou coronavirus, descoperit de medici. Medicii se tem de o nouă pandemie
Gripa aviară H5N5 ajunge la oameni. Ce riscuri prezintă pentru populație
Virusul comun care crește dramatic riscul de probleme cardiace potențial fatale
De ce faci herpes la gură
Virusul care se ascunde în brânză
COVID, impact grav. Provoacă o boală cronică
COVID declanșează o boală cronică cu impact dramatic asupra vieții pacienților. Riscurile se triplează după infectare. Duce la afectarea tuturor organelor.
Alertă epidemică globală. Virusul care se extinde din China către alte țări într-un ritm record
Peste 9.500 de germani infectați cu sifilis în 2024
Caz de Chikungunya în România. Boala e provocată de țânțari. Dr. Adrian Marinescu explică riscurile
Nimbus, noua tulpină a COVID, simptome neobișnuite
Varianta COVID care înspăimântă experții. Care este simptomul principal. E groaznic. Se pregătesc noi vaccinuri pentru tulpina Nimbus.
