Toxiinfecții alimentare: peste 250 de persoane aflate pe litoral au ajuns la spital
Toxiinfecțiile alimentare s-au înmulțit alarmant, pe litoral. Peste 250 de persoane au ajuns la spital după ce au mâncat alimente alterate.
Peste 250 de persoane aflate pe litoral au făcut toxiinfecție alimentară, în ultimele două săptămâni, după ce au consumat alimente alterate, scrie agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, în ultimele 14 zile, cadrele medicale de la Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, unde au ajuns pacienții, au consultat şi internat aproximativ 250 de pacienţi diagnosticaţi cu toxinfecţie alimentară.
În majoritatea cazurilor a fost nevoie de internare, precizează sursa citată.
''Îi sfătuim pe turişti şi pe localnici să fie atenţi la alimentele pe care le consumă, din categoria brânzeturilor, cremelor de patiserie, ouălor sau cărnii de pui insuficient preparată termic, deoarece în timpul verii creşte riscul îmbolnăvirilor'', se arată în comunicatul remis presei.
-
-
-
Cancerul fără simptome: cât timp poate evolua înainte să fie descoperit12.09.2026, 16:14
-
FDA a aprobat un nou tratament pentru cancerul de sân avansat12.09.2026, 15:08
-
Femeile cu diabet, mai afectate de simptomele menopauzei12.09.2026, 14:10
Cum poate să te îmbolnăvească aerul condiționat. Medicii, avertisment
Octavian Jurma, explicații despre sezonul gripal: Numărul de cazuri, dublu
Peste 9.500 de germani infectați cu sifilis în 2024
Noul virus gripal provoacă haos în Europa
Epidemie fără precedent de meningită meningococică în Canterbury: 15 cazuri, 2 decese
Explozie de cazuri de tuse convulsivă în Queensland. Experții trag un semnal de alarmă
Revine masca de protecție. Boala care a explodat. Se înregistrează o creștere alarmantă a infecțiilor.
Virusul West Nile, confirmat la o tânără de 22 de ani. Alte două cazuri suspecte, investigate la Iași
Virusul comun care crește dramatic riscul de probleme cardiace potențial fatale
Record de cazuri de boli transmise de ţânţari în Europa
Cum se transmite HIV?
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie
Europa se pregătește pentru o nouă pandemie. Un inamic necunoscut ar putea declanșa următoarea criză globală de sănătate.
