Paște 2021. Patriarhie: s-a decis accesul nestingherit a tuturor creștinilor la slujba de Înviere
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, anunță că autoritățile au decis ca circulația în noaptea de Înviere să fie permisă până la ora 5...
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, spune că slujba de Înviere, în ritualul ortodox, spre deosebire de cel catolic, se desfășoară între orele 00.00-04.00.
„S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere a tuturor creștinilor, precum și a credincioșilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare. Aceasta, întrucât participarea la o slujbă religioasă implică pietate, ordine și cumințenie, nu dezordine, ignorare a celorlalți și zglobie neatenție. (...) De asemenea, așa cum se știe, partea slujbei de Înviere la care asistă cea mai parte a credincioșilor se desfășoară afară, în curtea bisericii. Firește, totul trebuie să decurgă în condițiile respectării foarte atente a măsurilor de siguranță sanitară care implică și solicită acum responsabilitatea și bunul-simț ale noastre, ale tuturor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, potrivit DC News.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
