Tromboembolism venos: de ce adolescenții obezi sunt mai expuși
Bărbații cu antecedente de obezitate la adolescența târzie sunt mai expuși unui cheag de sânge (tromb) la un picior sau la un plămân, susține un studiu.
Un studiu al Universității din Göteborg a demonstrat că bărbații care au fost obezi în adolescența târziu snt mai susceptibili să dezvolte la maturitate cheaguri de sânge în picior sau plămân. Cercetătorii afirmă că riscul crește succesiv și este cel mai mare la cei care au fost sever obezi în adolescență. Un tromb la nivelul piciorului sau al plămânului este cunoscut sub numele de tromboembolism venos, una dintre cele mai frecvente boli cardiovasculare.
Riscul crește odată cu înaintarea vârstei și, în general, 5-10% din populație sunt afectate la un moment dat în timpul vieții. Boala este potențial fatală, dar gradul său de severitate variază. Studiul actual, publicat în Journal of Internal Medicine, se bazează pe date despre 1.639.838 de bărbați care s-au înscris pentru serviciul militar în Suedia, între anii 1969-2005. Vârsta lor medie la înscriere, puțin peste 18 ani. Acești indivizi au fost urmăriți circa 28 de ani folosind registre de pacienți. În perioada de monitorizare, un cheag de sânge la nivelul piciorului sau al plămânului a fost înregistrat la puțin peste 1% (n = 18.665) dintre participanții la studiu. O asociere clară a fost găsită între indicele de masă corporală (IMC) la momentul înrolării și riscul de tromboembolism venos ulterior, se arată într-un comunicat al universității amintite.
O creștere succesivă a riscului de tromboembolism venos a fost observată la grupul din mijlocul și partea superioară a intervalului normal de IMC (20-25), comparativ cu partea inferioară a intervalului normal (18,5-20). Apoi, riscul a continuat să crească în cele două grupuri IMC mai mari, cele cu obezitate și obezitate severă, cărora le-au aparținut peste 36.000 dintre participanții la studiu.
"Până în prezent, asocierea dintre tromboembolism venos și obezitate a fost studiată în principal în populațiile în care IMC este măsurat relativ târziu în viață. Până atunci, participanții la studiu ar fi putut dezvolta boli legate de obezitate, cum ar fi anumite forme de cancer, care afectează și ele riscul de apariție a unui cheag. În consecință, există pericolul subestimării riscului din cauza obezității. Pe măsură ce obezitatea și obezitatea severă devin mai răspândite în rândul copiilor și adolescenților, este din ce în ce mai important să studiezi riscurile pe termen lung implicate", spune Glise Sandblad.
Studiul, AICI.
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
-
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
