EXCLUSIV Telechirurgia în era 5G. Cum se operează de la mii de kilometri distanță, în timp real. Dr. Mugurel Bosînceanu: Sunt foarte puțini proctori pe glob. Controlează robotul de la distanță
O echipă de medici din București a realizat o intervenție chirurgicală complexă, cu ajutorul unui proctor aflat la 8.000 de kilometri distanță, în China. Cum a fost posibil acest lucru ne-a explicat dr. Mugurel B...
Într-o lume în care tehnologia redefinește limitele medicinei, telechirurgia – intervenția chirurgicală realizată cu ajutorul unui robot controlat de la distanță – devine tot mai prezentă în spitalele moderne. Nu mai vorbim despre scenarii science fiction, ci despre realități medicale testate și validate, în care un chirurg aflat în China poate ghida, în timp real, o echipă din România în timpul unei operații complexe.
Dr. Mugurel Bosînceanu, medic primar în Chirurgie Toracică și expert în chirurgie robotică, explică într-un interviu exclusiv pentru DC Medical cum funcționează această tehnologie revoluționară și de ce, în contextul actual, ea nu mai este un moft, ci o necesitate.
"Robotul oferă chirurgului o precizie mult mai mare în manipularea instrumentelor chirurgicale în câmpul operator. Disecția este mai precisă, tremurul mâinii este filtrat, iar platformele robotice – aceste unelte extrem de sofisticate – permit o intervenție mai sigură și mai fină.
De ce telechirurgie? E adevărat, în 2001 s-a făcut prima tentativă. Profesorul Marescaux, un pionier și inovator în chirurgia robotică, a realizat acea intervenție de la distanță. La acea vreme însă, capacitățile de transmisie a datelor erau limitate.
Astăzi, cu rețelele 5G și standardele moderne, transmisia datelor se face fluent, rapid și în volume mari – ceea ce este esențial pentru desfășurarea corectă a unei telechirurgii.
Telechirurgia este necesară mai ales în cazurile complexe, în care echipa locală are nevoie de asistență din partea unui proctor – adică un chirurg cu foarte multă experiență.
Sunt foarte puțini astfel de proctori pe glob și, evident, nu pot fi prezenți fizic peste tot. Iar aici intervine telechirurgia: proctorul intră de la distanță și oferă suportul necesar echipei din sala de operație, pentru ca intervenția să decurgă în cele mai bune condiții.
Telechirurgia înseamnă practic o consolă robotică prin care proctorul – chirurgul expert – poate controla robotul aflat la distanță. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru: echipa noastră se afla la București, cu robotul, iar proctorul nostru, profesorul Riva, era în China, la Suzhou. De acolo a intrat și ne-a ghidat în desfășurarea intervenției", a explicat dr. Mugurel Bosînceanu, medic primar Chirurgie Toracică, supraspecializat în chirurgie robotică toracică, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Telechirurgia, în trecut
"Dacă revenim puțin la istorie – la celebra operație Lindbergh realizată de Jacques Marescaux – cu pacientul aflat la Strasbourg și chirurgul la New York, acolo a fost necesară o investiție uriașă din partea statului francez, care a instalat un cablu transatlantic special pentru această operație.
Cu toate acestea, exista un delay destul de mare, care în cazul unei colecistectomii nu a reprezentat o problemă, dar în cazul unei sângerări intempestive ar fi putut pune probleme reale.
Așadar, în acești 24 de ani, probabil cel mai important progres a fost legat de transmisia datelor și de scăderea acestui delay. Ne puteți spune mai multe?
Da, au fost mai multe etape. Îmi amintesc că demonstrația făcută de Marescaux a fost puțin umbrită de evenimentele tragice din 11 septembrie, dar ulterior s-au căutat și alte aplicații. De exemplu, canadienii au încercat să implementeze telechirurgia în orășele izolate de pe coasta de vest, unde nu existau chirurgi. Din câte știu, acel program a fost, totuși, oprit la un moment dat.
Revenind la evoluția din ultimii 24 de ani, ceea ce caracterizează cel mai clar progresul este scăderea delay-ului", a spus acad. Prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.

Cum se pot face operații la distanță. Dr. Mugurel Bosînceanu: Sunt foarte puțini proctori pe glob. Controlează robotul de la distanță - FOTO: Freepik
Telechirurgia în zilele noastre
Un exemplu de succes al telechirurgiei moderne a avut loc pe 1 aprilie 2025, când echipa de la București, coordonată de dr. Bosînceanu, a realizat o intervenție complexă cu sprijinul unui proctor aflat la 8.000 de kilometri distanță – profesorul Riva, din Suzhou, China.
"În intervenția noastră din 1 aprilie 2025, delay-ul a fost sub 40 de milisecunde. Practic, gesturile chirurgului de la consolă, aflată la 8.000 de kilometri distanță, se traduceau în timp real în mișcările robotului. Delay-ul a fost imperceptibil.
Am avut o linie de internet dedicată, dar nu una special construită – doar o conexiune normală, stabilă, prin 5G. În plus, am avut o linie de comunicare audio-video separată, prin telefonie, între locația din China și cea din București.
Comunicarea a fost perfectă: ne vedeam, ne auzeam fără întârziere. A fost o evoluție tehnologică fantastică. Practic, nu am simțit că proctorul nu se afla fizic în sală cu noi.
Desigur, echipa noastră era complet pregătită pentru orice situație. Responsabilitatea intervenției era integral a noastră. Pacientul era în grija noastră, iar dacă ar fi apărut complicații, eram pregătiți să intervenim fie cu chirurgie video-asistată, fie cu chirurgie clasică deschisă.
Au mai existat și alte încercări recente. De exemplu, în urologie, s-au realizat două intervenții de telechirurgie folosind platforme robotice noi, între Bordeaux și Beijing. Chirurgul din China era asistat, prin teleprezență, de doi proctori – unul francez și unul spaniol – aflați la Bordeaux", a explicat dr. Mugurel Bosînceanu, medic primar Chirurgie Toracică, supraspecializat în chirurgie robotică toracică, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Vezi mai multe în VIDEO:
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
Divorțul nu înseamnă sfârșitul relațiilor. Cum să transformi despărțirea într-un nou început
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
EXCLUSIV Ce trebuie să știi dacă ai avut o rudă diagnosticată cu cancer. Conf. dr. Viorica Rădoi: Anamneză amănunțită și un istoric familial
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
Vraci, vindecători și mistere. Medicina populară românească explicată
EXCLUSIV Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
EXCLUSIV Greșeala din Legea Majoratului Digital trecută de Senat. Ovidiu Iosif: Restricțiile nu generează decât frustrare
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
Criza vârstei mijlocii a dispărut. Tinerii suferă cel mai mult de probleme de sănătate mintală
Oxigenul: leac sau pericol? Cum devine, paradoxal, armă împotriva bolilor grave
EXCLUSIV Colica biliară: simptome și cauze. Alimentele care o provoacă. Dr. Oana Dolofan: Durerea iradiază în umăr sau în spate
EXCLUSIV Misiunea 70/2030: România vrea să controleze hipertensiunea și să salveze vieți
EXCLUSIV Testul simplu care pune diagnosticul de boală varicoasă
EXCLUSIV Istoria medicinei în Evul Mediu românesc, între vraci, moașe și bărbieri
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
