De ce să mănânci pâine prăjită când ai stomacul sensibil. Pleșea: 4 din 10 dintre noi suferim, la un moment dat
Stomacul sensibil este un lucru frecvent în rândul populației și poate fi declanșat și de alimentele pe care le consumăm. Ce trebuie eliminat din dietă.
Stomacul sensibil și alte probleme la nivelul acestuia sunt situații destul de frecvente, iar cele mai multe sunt cauzate de alimentație, nu doar de o condiție medicală.
Dr. Ruxandra Pleșea a explicat de ce este important să ținem o dietă, de cel puțin două săptămâni, în cazul în care trecem printr-un astfel de moment și care sunt alimentele care pot declanșa sensibilitatea stomacului.
”4 din 10 dintre noi suferim, la un moment dat, de reflux gastric, de epigastralgii, adică de dureri de stomac, de senzații neplăcute, care uneori pot să fie atât de chinuitoare, încât rezolvarea lor dacă nu este la gastroenterolog este chiar chirurgicală.
Totul ar trebui să înceapă de la medicul gastroenterolog, care să pună un diagnostic: De ce te doare stomacul, de ce ai acest reflux acid, de ce dimineața nu poți să te trezești bine dispus din cauza acestei dureri?
Pentru că este posibil să fie o gastrită, o infecție cu Helicobacter Pylori, lucruri care se tratează, însă este posibil să ai acea boală de reflux gastroesofagian, care este ceva foarte misterios și ții se spune că trebuie să ții dietă”, a declarat dr. Ruxandra Pleșea, medic specialist diabet, boli de nutriție și metabolism la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Alimentele care duc la stomac sensibil și reflux gastro-esofagian
Potrivit dr. Pleșea există o serie de alimente care au capacitatea de a slăbi sfincterul esofagian, cel care face legătura dintre esofag și stomac, iar în momentul în care acid gastric trece din stomac în esofag este declanșat disconfortul.
”Și gândurile contează aici, și stresul, care este un declanșator pentru simptomatologia. Fiecare pacient somatizează stresul pe undeva. Nu toată lumea la stres are reflux acid gastric. Însă unii dintre noi care suntem predispuși ne vom confrunta cu acest lucru”, a explicat medicul.
Astfel, lista alimentelor declanșatoare include:
Citricele sunt pe primul loc în rândul alimentelor care duc la refluxul gastric. ”Citrice înseamnă și lămâi, și pomelo, și clementine, și grapefruit, și portocale. Toate sunt cu potențial declanșator”, spune medicul, subliniind că iubitorii de limonadă trebuie să țină cel puțin două săptămâni de dietă, în care să elimine toate alimentele arzătoare pentru a se calma lucrurile.
Cafeaua, în special cea foarte tare, este iritantă gastric. ”De câte ori nu ați simțit că după o cafea se schimbă lucrurile?”, a întrebat nutriționistul.
Piperul și boiaua sunt condimente iui, care ”dau foc stomacului”. Mai mult decât atât, susține medicul, ”piperul este și un medicament, el poate să ajute absorbția de nutrienți și transportul lor prin organism, mai bine, însă nu în perioada în care avem simptomatologie. Și nu în doze foarte mari, pentru că doza face diferența”.
Ceapa și usturoiul, deși au multiple beneficii, în cazul celor cu stomacul sensibil sunt foarte periculoase.
Băuturile carbogazoase. Acidul din acestea este cel care face foarte mult rău. ”Este declanșator pentru simptomatologie. Dacă ai mers în club și peste băutura carbogazoasă ai pus și o băutură tare, rafinată, organismul se resimte, chiar și câteva zile”, a mai spus nutriționistul.
Dulciurile concentrate. ”Zahărul concentrat slăbește acel sfincter și iarăși ne face rău. La fel ca și grăsimea concentrată”, a continuat dr. Pleșea.
Pâinea albă proaspătă se află și ea pe lista alimentelor care nu fac bine în cazul celor cu stomac sensibil. ”Toată drojdia din pâine, care a dus la fermentarea și umflarea ei, ne fac rău și la stomac. Și atunci, preferăm pâinea veche de o zi, pâinea prăjită este mult mai bine tolerată”, a adăugat medicul.
Roșia, oricât de sănătoasă este pentru conținutul bogat de vitamine și nutrienți, este un ”dușman” al celor cu stomacul sensibil. ”Și dacă este crudă, și dacă este gătită. și dacă este bulion sau pastă, va declanșa aciditatea gastrică, deci nu mai gătim cu roșii”, a mai spus medicul.
De asemenea, a subliniat că este foarte important să te cunoști, să înțelegi ce îți face rău, ”pentru că în afară de aceste generalități, sunt alimente care în mod particular îți fac ție rău. Un jurnal alimentar în care îți notezi cum te simți, ce ai mâncat și te analizezi puțin îți poate spune multe. Te duci cu jurnalul la medic și de acolo începe o colaborare care îți face foarte mult bine”, a mai spus nutriționistul.
Pirozis, ce este, cauze și tratament. Cum te afectează vinul și cafeaua și de ce e bine să dormi pe două, trei perne: Efect de 80% în ameliorarea simptomelor
Pirozis reprezintă termenul medical al termenului popular numit senzația de arsură resimțită de către pacient în spatele sternului atunci când refluxul gastric acid ajunge în esofag.
Dr. Mădălina Stan Ilie, medic primar gastroentorologie, a explicat care sunt cum se poate scăpa de această senzație și când este recomandată intervenția chirurgicală.
Pirozis, cauze, factori de risc și simptome
Între cauzele care pot duce la apariția pirozisului se află:
- poziția orizontală care favorizează simptomele arsurii la stomac
- porțiile prea mari de mâncare
- dieta
- stilul de viață dezordonat, mese târzii și grele, hidratare necorespunzătoare, sedentarismul.
Factorii de risc care duc la apariția arsurilor la stomac sunt legați de alimentele care pot declanșa arsurile și, de menționat, aceștia pot diferi de la o persoană la alta. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Hernia inghinală, cauze, diagnostic și tratament. Medic: Poate să apară la orice vârstă
-
-
-
-
-
Băutura caldă care ameliorează alergia de primăvară17.03.2026, 15:40
Infecția comună care duce la cancer. Milioane de oameni, în pericol
Primul semn că ai nevoie de o ecografie abdominală
Semnele pe care le ignori și care arată că ficatul tău cedează încet
De ce cancerul pancreatic este atât de letal
Afecțiunea digestivă comună care crește riscul de cancer de colon cu 600%
Semnalele de alarmă din gură care pot indica riscul de cancer de colon
Grăsimea de pe burtă, asociată cu diareea
Adevărul despre sensibilitatea la gluten. Ce nu s-a spus până acum
EXCLUSIV Ficatul gras poate afecta și persoanele slabe. Dr. Liana Gheorghe: Există
Compusul care salvează ficatul după operațiile intestinale majore
Combinația care crește de cinci ori riscul de cancer colorectal
4 semne cheie că ficatul tău este în pericol
Vitamina B12, asociată cu prevenția pancreatitei acute
Această vitamină regenerează pancreasul în profunzime. Combate și o afecțiune digestivă gravă și frecvent întâlnită.
Primul semn al cancerului de colon. Dr. Oana Dolofan: Faci și ocluzie intestinală
3 alimente comune care pot afecta grav sănătatea ficatului
Medicamentul care îți distruge ficatul. Medicii, avertisment
Ce spun arsurile la stomac despre sănătatea ta și când devin un semnal de alarmă
Ce înseamnă dacă ai scaun de mai mult de 2 ori pe zi
EXCLUSIV Endoscopia, tratament eficient pentru reflux gastroesofagian și probleme biliare. Dr. Vlad Simion (SANADOR): Arde mucoasa de sub esofag
8 alimente care te balonează fără să îți dai seama
Substanța invizibilă care crește riscul de cancer de colon
Tulpina emergentă de E.coli non-O157, posibil factor declanșator al cancerului colorectal la adulții tineri
Acest aliment sănătos duce la CANCER. Medicii au constatat o explozie a cazurilor de cancer, iar acest aliment este incriminat.
