Care este diferența dintre burnout și oboseala obișnuită. Dr Vlad Ciurea explică
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a explicat diferența dintre burnout și oboseala obișnuită.
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a subliniat diferența dintre burnout și oboseala obișnuită la digi24.
”Oboseală obișnuită avem toți. Și eu am, și cei care ne ascultă. Este oboseala obișnuită și în care nu ești în burnout. După un somn civilizat, după o relaxare de pe marginea unui lac – mai avem lacuri încă – îți poți reveni, iar a doua zi ești la fel de curat mental. În schimb, burnout-ul este mult mai nociv. (...) La burnout, indiferent de câte lacuri vezi, indiferent de cât somn ai în tine, deja s-a produs un cutremur în celulele tale nervoase. E cu totul altă structură, iar de aici până la depresie mai este doar un pas. Lucrurile se modifică, se modifică și merg în cascadă”, a precizat neurochirurgul.
Un prim semn că avem burnout, adaugă neurochirurgul, este: ”Luni când m-am trezit de dimineață sunt obosit. Am cearcăne, nu m-am refăcut, de ce nu m-am odihnit? Am intrat în acest burnout și realizez că odihna pe care am avut-o planificată, pe care am știut-o și pe care am făcut-o an de zile nu mă mai ajută”, potrivit DC News.
-
De ce se îngrașă părul. Produsele pe care le folosești greșit27.11.2025, 22:45
-
Insuficiența cardiacă stângă: simptome care nu trebuie ignorate27.11.2025, 20:41
-
-
Infecţiile cu HIV sunt adesea depistate prea târziu în Europa27.11.2025, 19:15
-
Boala celiacă: semne timpurii și simptome ascunse27.11.2025, 17:46
Auzi bătăile inimii în ureche? Ar putea fi fatal
Aflarea riscului de Alzheimer poate reduce anxietatea, dar și motivația pentru un stil de viață sănătos, arată un nou studiu
Testul care îți arată dacă riști demența mai devreme decât crezi!
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii. Și nu, nu este vorba de butonatul telefonului.
Medicamentul frecvent utilizat care distruge creierul
Alzheimerul, o boală a întregului organism. Nu afectează doar creierul – studiu
Alzheimerul nu distruge doar memoria, ci zdruncină întregul organism din interior, celulă cu celulă.
10 lucruri pe care să le faci ca să previi demența. Asta contează mult pentru creier
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
Șase lucruri surprinzătoare legate de Alzheimer
Obiceiul care triplează riscul de moarte
Obiceiul care triplează riscul de moarte. Îți fură ani de viață.
Oboseala cronică după un mini-accident vascular cerebral, simptom ignorat
Epuizarea poate persista până la un an după un accident vascular tranzitoriu, mai ales la persoanele cu anxietate sau depresie anterioară.
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă.
8 semne timpurii ale sclerozei multiple
Substanța ascunsă în creierul fiecăruia dintre noi. Legătura șocantă cu bolile neurologice
Activitatea care menține funcționarea creierului
Adevărul ascuns despre băuturile care îți distrug creierul
Băuturile care îți condamnă creierul la demență. Au efect pe termen lung.
Demența, boala ignorată. De ce pacienții așteaptă ani întregi un diagnostic
Donald Trump și mersul ciudat: semne despre sănătatea sa
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme.
De ce începe să ți se "scurgă" creierul după 40 de ani și cum oprești asta
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA. Când va fi disponibilă și în Europa.
