Papa Francisc, externat din spital, la zece zile după intervenția chirurgicală suferită
Papa Francisc a fost externat miercuri, 14 iulie, din spital.
Papa Francisc a fost externat în cursul dimineţii de miercuri din spitalul din Roma unde se afla în convalescenţă după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la colon pe 4 iulie. Suveranul pontif argentinian în vârstă de 84 de ani a părăsit într-un automobil cu geamurile fumurii spitalul universitar Gemelli, unde a fost supus, sub anestezie generală, unei proceduri denumite ''colectomie stângă'' (intervenţie pentru extirparea unei secţiuni din colon).
Duminică, papa a apărut pentru prima dată în public după operaţie, stând la balconul rezervei sale de la etajul zece timp de aproximativ zece minute, pentru a rosti tradiţionala rugăciune "Angelus" în faţa a sute de credincioşi, arată Agerpres.
Conform sursei citate, Suveranul Pontif a fost internat la Clinica Gemelli din Roma, unde se recuperează după operaţie de o stenoză diverticulară simptomatică a colonului, o boală curentă la persoanele în vârstă şi care era programată anticipat. "Sfântul părinte este în general bine, este conştient şi respiră singur", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-un comunicat difuzat luni la prânz de Sfântul Scaun.
-
Ce este uleiul esențial de Ylang-Ylang: 4 beneficii dovedite08.12.2025, 21:32
-
Cine nu ar trebui să consume scorțișoară?08.12.2025, 20:54
-
Ce este mielofibroza: simptome, cauze și cum poate fi tratată08.12.2025, 19:33
-
-
7 motive să bei zeamă de murături în mod regulat08.12.2025, 17:15
Primul centru din România care va angaja adulți cu afecțiuni din spectrul autismului la o brutărie
Rezonanța magnetică în patologia hepatică. Dr. Dijmărescu, despre avantajul RMN: Are posibilitatea de cartografiere a arborelui biliar
RMN, rezonanța magnetică, standardul de aur pentru diagnosticarea patologiilor hepatice.
Colesterolul bun HDL poate proteja ficatul de inflamație și boli cronice. STUDIU
Cele două lucruri simple care ameliorează durerea cronică. STUDIU
Boala, între timp și bani. Povestea dramatică a unei românce din Canada
Bolile PROVOCATE de FRIG și ce boli n-au nicio legătură cu el, deși apar iarna
Ce diete se recomandă dacă suferi de artrită reumatoidă
Anemia feriprivă, cauze, diagnostic și tratament. Când poate pune viața în pericol
Anemia feriprivă, prin deficit de fier, este cea mai mare frecventă boală din lume după caria dentară.
Bolile inflamatorii, influențate de ceasul intern al organismului. STUDIU
Experții susțin că ”perturbarea ceasului nostru intern al organismului duce la boli inflamatorii și infecțioase”.
Gândurile negre, devastatoare la bărbații de vârstă mijlocie: Fac mai repede anumite boli cronice. STUDIU
Hernia hiatală, cauze, simptome și tratament. Obiceiul greșit care o declanșează
Hernia hiatală are printre factorii de risc fumatul și traumatismele toraco-abdominale, dar și obezitatea.
Alăptarea e sănătoasă și pentru mamă, nu doar pentru copil. STUDIU
Boli grave care îți umflă picioarele. Când trebuie să mergi urgent la doctor
7 lucruri care pot provoca ceața cerebrală. În ce boli apare acest simptom
Simptomele deficienței de vitamina B12: afectează creierul și sistemul digestiv
Utilizarea ozonului în medicină: cât de sigură este ozonoterapia. Beneficii și riscuri în medicina alternativă
Un nou indicator corporal poate prezice riscul de boli cardiovasculare. Legătura dintre obezitatea abdominală și riscul cardiovascular
8 alimente care scad NATURAL colesterolul „rău” LDL
Bicarbonatul de sodiu: 5 efecte benefice DOVEDITE științific. STUDII
INSOMNIA: 4 lucruri BANALE și deseori ignorate care te împiedică să adormi
Papa Francisc, externat din spital, la zece zile după intervenția chirurgicală suferită
Papa Francisc a fost externat miercuri, 14 iulie, din spital.
Dislipidemia, cauze, factori de risc și tratament. Nica: Netratată duce la boli grave
Dislipidemia netratată poate duce la boli grave. Care sunt nivelurile optime ale colesterolului și trigliceridelor.
