Depresie și anxietate, ascunse de burnout (epuizare)?

Depresie, anxietate sau burnout? Ce ai de fapt? E o întrebare perfect îndreptățită, cu sutele de e-mailuri, mesaje, deadline-uri, notificări și memento-uri, care fac ca aproape că simți că ziua de muncă nu se mai termină niciodată. Pentru mulți, acest ritm frenetic provoacă sindromul burnout – adică epuizarea extremă. În viața de zi cu zi, se vorbește deja de mai multe tipuri de burnout (care nu au o traducere exactă în limba română, așa că nu le adaptăm): mommy burnout, millennial burnout, social burnout și work burnout. Dar unii experți cred că oamenii confundă sau, mai rău, se ascund în spatele sindromului de burnout pentru că nu vor sau i-ar stigmatiza să recunoască depresia sau anxietatea.

Ce e de fapt sindromul burnout

„Dacă cineva presupune că suferă de un nivel ridicat de burnout, aș suspecta din start depresia", a declarat, pentru Today, Irvin Schonfeld, profesor de psihologie la Școala de Civică și Leadership Global a Colegiului Colin Powell, care face parte din Colegiul Universității City din New York. „Problema cu epuizarea este că nu există criterii de diagnosticare a acesteia".

Schonfeld și colegii săi au studiat epuizarea profesională de ani de zile. Aceasta fost remarcată întâi în anii '80 când Christina Maslach a dezvoltat Maslach Burnout Inventory (MBI), care evaluează burnout-ul, pe baza a trei criterii. Bazat pe această cercetare, Schonfeld spune că stadiile burnout-ului sunt:

- Epuizarea emoțională, cum ar fi senzația de oboseală atunci când te trezești dimineața sau te-ai epuizat emoțional la locul de muncă.

- Depersonalizare. Cu alte cuvinte, a fi indiferent/ă față de sentimentele celorlalți sau a nu te îngriji de propria persoană.

- Să ai un foarte slab sentiment de realizare profesională la locul de muncă.

Schimbarea viziunii asupra celor trei afecțiuni

Psihologul Lily Brown spune că primele studii legate de burnout s-au axat pe persoanele din industriile cu stres ridicat, cum ar fi sistemul sanitar, dar întrucât ocuparea forței de muncă a devenit atât de exigentă, ea suspectează că burnout-ul afectează oamenii indiferent de industrie.

„Sindromul tinde să se dezvolte dintr-o mulțime de așteptări pe care le ai din programul tău foarte încărcat, proiect după proiect, fără să ai grijă de propria persoană", a explicat Brown, care este profesor asistent de psihologie în psihiatrie la Centrul pentru tratamentul și studiul anxietății de la Universitatea din Pennsylvania, pentru TODAY. „Pornește de la stresul cronic pe care îl avem".

Oamenii se gândesc separat la burnout, depresie și anxietate, dar Schonfeld consideră că ar fi mai util să ne gândim la ele ca la un continuum (o mulțime compactă, care nu se poate diviza). Poate că burnout-ul este mai strâns legat de depresie și anxietate decât se realizează.

„Poate ar fi mai util să privim burnout-ul, anxietatea și depresia ca pe un segment", a spus ea. „Dacă nu faceți suficiente lucruri pentru a ameliora sau preveni sindromul de burnout, vă îndreptați spre depresie sau anxietate".

Ce poți face?

Dar dacă cineva are sindrom burnout, nu există o soluție clară pentru remedierea acesteia. Dacă cineva se confruntă cu un nivel ridicat de epuizare și simte că nu ar fi tratat bine la locul de muncă, unii ar putea crede că are o vacanță sau un masaj vor rezolva problema. Dar asta nu remediază problema de fond.

„În medie, o vacanță durează aproximativ două săptămâni", a arătat Schonfeld. Ceea ce e foarte puțin și nu face decât să te relaxeze temporar, dar nu pe termen lung dacă te întorci de unde ai plecat. „Nu există într-adevăr tratamente".

Tratamentele pentru depresie, cum ar fi terapia comportamentală cognitivă sau terapia comportamentală dialectică, ar putea ajuta oamenii să se ocupe de burnout înainte ca acest sindrom să evolueze. În terapia comportamentală dialectică, spre exemplu, Brown îi învață pe pacienții săi să fie asertivi, ceea ce îi ajută să ducă o viață mai puțin pretențioasă.

„Este un pas important în a descoperi o modalitate de a exprima nevoile reale și de a stabili care sunt limitele sănătoase", a spus Brown.

Să învețe să spună „nu" atunci când este cazul îi poate ajuta pe oameni să prevină apariția stresului sau să lase ca această stare să devină copleșitoare. Mai mult, Brown spune și că îi încurajează pe pacienții săi să se angajeze în activități sociale sau să facă exerciții, pentru a-și calma emoțiile negative. Ea crede că acest lucru ar putea fi util în cazul celor cu sindrom burnout.

„Luați o pauză de prânz. Mergeți la o plimbare sau la sala de gimnastică. Anxietatea tinde să fie vinovată în momentul în care ajungem să ne neglijăm", a spus ea.

De ce e greu să admiți că ai depresie

Pentru unii, e mai ușor să dea vina pe burnout decât să admită că au depresie ori anxietate.

„Literatura de specialitate sugerează că, spre exemplu, la medici burnout-ul ar putea să fie de fapt depresie. Dar carierele doctorilor ar putea fi afectate dacă se află că ei suferă de depresie", a explicat Schonfeld. „Înțeleg de ce ar putea să nu vrea să recunoască asta".

Brown consideră că stigmatul îi afectează pe oameni de-a lungul vieții, și nu doar la locul de muncă.

„Limbajul pe-l care o folosim pentru a comunica modul în care ne simțim spune multe despre stigmat și despre ceea ce este acceptabil din punct de vedere cultural", a spus Brown. „Cred că, în ziua de azi, este mai bine să recunoști că ai burnout în loc să spui că e depresie sau anxietate".

Această teamă de a admite provocările legate de sănătatea mintală poate împiedica oamenii să ceară ajutor sau să facă un tratament. Dacă oamenii se concentrează pe burnout în loc de depresie sau anxietate, pot fi expuși unui risc mai mare.

„Cu depresia, există tot felul de probleme", a spus Schonfeld. „Aici e problema, pentru că dacă este depresie, trebuie să o luăm foarte în serios".