Depresia, mai puțin diagnosticată la bărbați. Elena Ungureanu: Vorbesc mai puțin. Nu este o rușine, este o realitate cu care ne confruntăm
Depresia este considerată boala secolului 21 și poate avea impact major asupra stării de sănătate, fizică și psihoemoțională.
Depresia este considerată boala acestui secol, iar OMS a calificat această tulburare ca a doua cauză de morbiditate, după bolile cardiovasculare. Boala poate fi prevenită dacă ne menținem activi, avem un stil de viață sănătos și suntem mai atenți la ceea ce simțim și trăim.
În cazul în care se ajunge la un astfel de episod, persoana respectivă trebuie să apeleze la ajutorul unui specialist, dar mai ales să nu privească situația ca pe ceva fără soluție.
Depresia, ce este și cum se manifestă
Depresia, numită medical depresie clinică sau depresie majoră, este o tulburare afectivă marcată de cel puțin două săptămâni la rând cu o dispoziție redusă față de majoritatea situațiilor care afectează viața profesională sau personală.
Frecvent, poate fi însoțită de o stima de sine scăzută, energie redusă, pierderea interesului pentru activități care erau plăcute anterior.
Simptomele pe care le poate prezenta o persoană care suferă de depresie sunt:
- o stare de spirit prostă, în mod continuu
- senzația de neajutorare
- absența speranței de viitor
- stima de sine scăzută
- plâns frecvent
- senzația de vinovăție
- iritabilitate
- intoleranță față de ceilalți
- lipsa motivației și a interesului pentru diverse activități
- dificultatea de a lua decizii
- absența bucuriei față de viață
- senzația continuă de anxietate
- gânduri suicidale și de vătămare fizică
- schimbări ale apetitului
- scădere în greutate sau foarte rar creșterea în greutate
- constipație
- dureri de cap și amețeli
- dureri musculare și/sau articulare
- lipsa energiei
- libidoul scăzut
- anomalii ale ciclului menstrual
- probleme de somn
- neglijarea pasiunilor
- dificultăți în realizarea sarcinilor legate de muncă și casă, arată Healthline.
De reținut, că foarte rar se întâmplă ca o persoană depresivă să aibă toate aceste simptome.
Depresia, factori de risc
Factorii de risc ai depresiei pot fi din cauze genetice, psihologice sau de mediu, astfel:
- genetica și istoricul familial
- stresul cronic
- trauma
- sexul
- o dietă nesănătoasă
- anumite trăsături de personalitate.
Depresia, cum îmbunătățim starea de spirit
Pentru a putea să ne îmbunătățim starea de spirit, în cazul depresie, potrivit psihologului Elena Ungureanu, ”în primul rând este important să comunicăm, să împărtășim cu cei dragi, să spunem ceea ce ni se întâmplă și astfel, socializând, împărtășind cu ceilalți, vom vedea faptul că putem trece mai ușor peste această durere alături de ceilalți. Putem să vede, exact cum gestionăm astfel de realități.
Cea mai importantă decizie pe care o putem lua atunci când observăm niște note depresive în starea noastră este acțiunea, comunicare, socializarea, ulterior comuniunea cu natura.
Să mergem în natură, să ne plimbăm, să putem să ne detașăm de această tehnologie care iată, este tot mai prezentă și ne afectează.
Avem tendința de a ne compara social cu ceilalți și astfel nu facem altceva decât să accentuăm această stare de tristețe, de izolare”, a declarat psihologul Elena Ungureanu, la Antena 3 CNN.
De asemenea, psihologul a afirmat că printre lucrurile care pot să ajute în cazul depresiei se află un stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată, cu activitate fizică, dar și meditația și dezvoltarea personală.
”Recomand dezvoltarea personală continuă pentru că este foarte important să ne cunoaștem, să vedem exact care sunt tiparele noastre de personalitate și de temperament, cum putem interveni în așa fel încât să nu ajungem la psihiatru”, a mai spus psihologul.
Având în vedere că mulți români nu doar că nu își recunosc posibilele afecțiuni psihoemoționale, precum depresia și anxietatea, sau dacă o fac, se tem de ideea de medicație pentru remedierea acestora, psihologul susține că ”în primul rând, este important să cerem ajutorul, ajutorul unui psiholog, unui psihoterapeut care ne poate îndruma în acest demers, pentru că alături de el, gestionăm aceste emoții care apar și care influențează starea noastră de bine. Apelând psihoterapeutul care va fi alături de noi pe parcursul acestui demers de intervenție, vom vedea că vom obține pași mici, dar în mod constant, câteva ședințe de psihoterapie pot fi soluția cheie pentru a depăși depresia.
De asemenea, dacă există o formă mai severă de depresie este important să apelăm la psihiatru în această fază pentru a putea interveni și medicamentos, pentru că de foarte multe ori persoanele amână. Mă descurc singur, voi putea rezolva situația. Și vedem faptul că atât timp cât nu se cere acest ajutor ajungem în faze care de foarte multe ori pot fi foarte severe, în așa fel încât tratamentul medicamentos se impune”, a mai spus psihologul.
Depresia, mai puțin diagnosticată în rândul bărbaților
Potrivit psihologului, care citează statisticile privitoare la incidența depresiei, în funcție de sex, ”bărbații sunt mai puțin diagnosticați. Practica din cabinetul de specialitate arată faptul că bărbații vorbesc mult mai puțin, femeile sunt mult mai deschise și dacă am vedea, concret, care este incidența, consider că și în cazul bărbaților aceste statistici ar crește îngrijorător.
Deci, iată, este foarte important să avem situația reală și să venim spre specialist, fiindcă nu este o rușine, este o realitate cu care ne confruntăm din ce în ce mai mult și ar fi păcat să nu putem să apelăm la toate condițiile și la toate informațiile pe care le avem în așa fel încât să putem depăși această stare”, a mai spus psihologul.
Vezi și: Alimentele care ne scapă de migrene. Pleșea: Trei luni de zile să ai în dietă magneziu și Omega 3
-
Mâncatul după ora 21:00, asociat cu probleme digestive07.05.2026, 21:46
-
-
-
-
Bonnie Tyler, operată de urgență07.05.2026, 19:05
Singurătatea bătrânilor, sunetul care îți rupe inima
Care este diferența dintre burnout și depresie?
Atac de cord sau atac de panică? Mulți cheamă ambulanța pentru anxietate necontrolată
Anxietate sau burnout? Cum faci diferența. Simptomul pe care toți îl ignoră
Placebo vs. nocebo: Adevărul șocant despre cum gândurile tale îți pot schimba sănătatea
Adevărul despre terapia online. Ce s-a întâmplat cu pacienții care au făcut asta e greu de crezut!
Ședințele de terapie online funcționează cu adevărat? Studiul care dă peste cap tot ce credeam despre psihoterapia online.
Ce spun tatuajele despre tine. De ce vârstnicii consideră tatuajele inadecvate
Vineri 13, ziua când mintea îți joacă feste fără să îți dai seama
Știi ce zi e azi? E vineri 13. Ziua despre care toată lumea vorbește cu teamă, ziua când ghinionul pare să bântuie fiecare colț.
Greșeala uriașă pe care o fac românii când se pensionează. Semnalul de alarmă tras de medici
Cum influențează singurătatea starea ta de bine. Când și cum să te bucuri de momente de solitudine
Mama, legătura care nu dispare niciodată
Adevărul uimitor despre persoanele narcisiste. Diferența dintre percepție și realitate e mult mai mare decât s-a crezut
De ce o îmbrățișare poate răni în loc să aline. Poate provoca mai mult rău. Uite de ce
Criza vârstei mijlocii a dispărut. Tinerii suferă cel mai mult de probleme de sănătate mintală
Personalitatea influențează durata vieții și riscul de deces
Ce spune parfumul tău despre cine ești cu adevărat
Nerăbdarea poate fi genetică și legată de peste 200 de afecțiuni
EXCLUSIV Psihologul Radu Leca, despre Ziua Morților: Dovadă supremă de dragoste și respect
EXCLUSIV Lucrul nespus despre tratamentul post-AVC. Ioana Milea: Cum să accept la 26 de ani ideea de moarte?
Unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală
Un studiu arată că unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală. Cum e posibil și ce trebuie să faci.
