Instinctul matern este un proces în care mamele își învață rolul.
Toate cărțile pe tema creșterii copilului nu pot concura cu instinctul matern, însă se poate ajunge în situația în care, din cauza așteptărilor prea mari ale mamei, să se treacă linia de demarcație spre depresia post-partum.
”Instinctul matern, pe care noi îl avem, de la naștere, noi femeile, care din câte știu eu la bărbați nu există. Vine odată cu apariția copilului.
Mama poate să identifice nevoile copilului. Este un proces, asta trebuie să înțeleagă proaspetele mămici.
Să înțeleagă că este instinctiv să fii mamă, dar este un proces în care înveți să fii mamă. Și crești alături de copilul tău. Cu, poate, mai mici rateuri, pe ici, pe colo, că nimeni nu este perfect”, a declarat psihologul Cristina Dimitrescu în cadrul emisiunii Ultrapsihologie de la DC News.
Iar întrebările pe care proaspăta mamă și le pune, precum ”Eu de ce nu știu ce trebuie să fac?”, ce indică așteptările pe care le are aceasta de la sine, poate să fie una dintre cauzele care duc la depresia post-partum.
”Ce scrie în carte, ce îți spune cea mai bună prietenă a ta, ce vezi la televizor, nu are legătură cu ce se întâmplă în casa ta, cu copilul tău și cu tine”, susține psihoterapeutul cognitiv comportamental Ramona Dumitru.
Psihologul Radu Leca, realizatorul emisiunii Ultrapsihologie, a explicat modul în care se trece, foarte ușor, de la starea de euforie legată de nașterea copilului la depresia post-partum, care în unele cazuri poate duce inclusiv la abandonul emoțional al copilului.
”L-ai primit, te-ai bucurat de el, momentul acela care te poate ține sub formă euforică o perioadă de până la 14 zile, că nu știi ce se întâmplă cu tine, așa de îndrăgostită ajungi să fii de copil, dar, ulterior, după ce ieși cu el din spital, ajungi acasă, petreci câteva nopți în care tu nu dormi, în timpul zilei ai niște responsabilități despre care nici nu știai că există, te lovești de partea "minunată" a familiei, modul în care se implică, tipul de discuții, modul de manipulare, zona de confort a comunicării, posibilitățile cognitive și emoționale manifestate ale partenerului de viață, despre care poți ajunge imediat după naștere, să spui în felul următor: Doamne, cine m-a pus să-l aleg și să mai fac și copil?
Aici se ajunge în primele două săptămâni. Ulterior te poți aplatiza, în raport cu partenerul, și să faci o afirmație care să țină de scenariu și să spui: Cred că va fi bine, la un moment dat. E o speranță.
Oamenii trebuie să înțeleagă un lucru simplu și foarte simplu:
Ți se schimbă modul de a gândi după naștere? Da.
Ți se schimbă structura decizională după naștere? Da.
Ți se schimbă modul în care te raportezi la partener, la viața sexuală, la viața de familie, la obligații, la tot ceea ce însemna aplicarea tipurilor de responsabilități în viața reală după naștere? Da, se schimbă toate aceste elemente”, afirmă Radu Leca.
Mai mult decât atât, psihoterapeutul Ramona Dumitru susține că se ”schimbă și prioritățile. Care este prioritatea numărul 1? Copilul!”.
În completare, Radu Leca precizează că ”în cazul în care nu vorbim despre o depresie post-partum cu un conținut psihotic, atunci copilul va fi cel despre care se va vorbi.
Dar dacă avem, iar aici este un caz ce trebuie să îl punctăm, depresia post-partum implicată în interiorul ei și episodul psihotic, atunci vom avea o latură neagră, oribilă, în care proaspăta mamă nu își recunoaște copilul, nu crede că este copilul ei, nu îl vizualizează ca fiind din trupul ei ieșit, îl poate vizualiza ca fiind mort, îl poate vizualiza ca vorbind, acestea sunt conținuturi psihotice, ireale, ce nu au legătură cu realitatea.
Evident că alăptarea se oprește instant, subiectul intră pe tratament psihiatric, copilul este trecut pe lapte praf, acum există o bogăție la acest capitol și copiii cresc și fără laptele matern, emoțional nu vor fi ok niciodată”, a spus Radu Leca.
În situația prezentată de Radu Leca, potrivit psihologului Cristina Dimitrescu este nevoie ca mamei să i se găsească un substitut.
”Ar trebui ca cineva să intre și să substituie rolul mamei, de preferat tatăl, dacă se poate, dacă nu măcar o bunică, o mătușă, o persoană apropiată, pentru că efectele pe termen lung sunt devastatoare. Copilul experimentează abandonul, inclusiv de la naștere.
Și știm oricum că din punct de vedere emoțional copilul se formează în perioada dinainte de sarcină, în perioada de sarcină și primul an de viață.
Din ce? Din resursele mamei, adică din starea emoțională a mamei.
Și, când mama este în dezechilibru, subconștinetul înregistrează treaba aceasta și după ce a ajuns la un an de viață zice: Ok, am trăit până acum, deci tot ce am trăit până acum, emoțional, accept”, a spus psihologul Cristina Dimitrescu.
Totodată, psihoterapeutul Ramona Dumitru a punctat că ”acești copii vor fi cu probleme de comportament și nu știm de unde vin”.
Mai mult, Cristina Dimitrescu susține că depinde foarte mult și de fondul depresiv al familiei în care apare copilul, ”este clar că încă din perioada de sarcină poate fi acest abandon pe care să îl simtă copilul”.
Mai multe în video:
De ce scaunele de la cinematograf sunt roșii. Impactul culorii asupra creierului.
Cum să scapi de stres în 2025. 5 metode simple pentru a reduce cortizolul și a-ți recăpăta echilibrul.
