Bucharest Pancreatic Fest 2019, eveniment ce reunește numeroase personalităţi medicale şi academice

Bucharest Pancreatic Fest 2019 se desfășoară în zilele de 6 și 7 septembrie, la București. Evenimentul reuneşte Cursul internaţional de patologie pancreatică şi Workshop-ul - Rolul practic al...
Evenimentul ştiinţific abordează oportunităţile şi perspectivele de diagnostic şi tratament în domeniul oncologiei digestive, precum şi dezvoltarea programelor pilot de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniu. Obiectivul manifestării ştiinţifice vizeză creşterea calităţii vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu afecţiuni din sfera gastroenterologiei, prin punerea la dispoziţie a celor mai bune servicii medicale oferite de sistemul public de sănătate.
La întâlnire vor participa mari personalităţi medicale şi academice, printre care prof. univ. dr. Peter Vilmann, Copenhaga, Danemarca; prof. univ. dr. Erwin Santo,Tel Aviv, Israel; prof. univ. dr. Peter Hegyi, Szeged, Ungaria, şi prof. univ. dr. Radu Tutuian, Berna, Elveţia.
Conform standardelor aplicate în cadrul evenimentelor ştiinţifice internaţionale, organizatorii au conceput un program dinamic, în care conferinţele vor alterna cu demonstraţiile în direct, transmise din Laboratorul de Endoscopie Digestivă diagnostică şi terapeutică al SUUMC, în sala de conferinţe Magnolia, Hotelul Crowne Plaza, Bucureşti.
La acest moment, Laboratorul de Endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică al Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” deţine unele dintre cele mai performante aparate de endoscopie care permit detectarea precoce a cancerului digestiv, prin examinari de înaltă performanţă cum ar fi videoendoscopie HDTV; enteroscopie; ecoendoscopie cu elastrografie şi i-scan; endomicroscopie confocală laser; videocapsulă etc.
„O parte din această infrastructură tehnică şi materială, aflată la dispoziţia specialiştilor noştri reprezintă o achiziţie importantă pentru sistemul public de sănătate. Cu o vastă experienţă a colectivului medical, de mii de pacienti evaluaţi şi diagnosticaţi anual, SUUMC poate asigura programe pilot de pregătire profesională unitară în domeniul gastro-enterologiei, atât pentru medici, cât şi pentru asistenţi medicali, conform standardelor aplicate la nivel european”, arată organziatorii într-un comunicat de presă.
Evenimentul este organizat de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC)/ Secţia Clinică Gastroenterologie şi Laboratorul de Endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patologia Pancreatică, Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, Societatea Română de Endoscopie Digestivă şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila”.
-
Singurătatea bătrânilor, sunetul care îți rupe inima01.09.2025, 09:08
-
-
-
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului31.08.2025, 20:33
-
HEALTH FORUM: Marile provocări din Sănătate în 2025
Sistemul de sănătate în criză. Prof. univ. dr. Alexandru Rafila: Trebuie să iei măsuri care pot fi nepopulare
Ce sunt studiile clinice. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Nu este vorba de a fi cobai. Singura șansă de a beneficia de un tratament care salvează vieți
50% dintre femeile diagnosticate cu cancer mor în primul an! 72% spun că NU au făcut niciodată o mamografie, un sfert spun că nu au făcut un test Babeș-Papanicolau
Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
Finanțarea medicamentelor în România, provocări. Dan Zaharescu (ARPIM): Involuție și dezechilibru
Asigurările private, salvarea sistemului medical? Theodor Alexandrescu spune unde greșește România: Risipă, abuz sau fraudă între 8% - 40%. Noi suntem la partea superioară
"Răspunsurile la tratament sunt spectaculoase. Supraviețuire de peste 10 ani în boala metastatică". Dr. Daniela Zob, despre moleculele care așteaptă aprobarea
Extinderea vaccinării în farmacii, esențială. Dan Zaharescu (ARPIM): Milităm pentru accesibilizarea vaccinurilor pentru toți cetățenii României
Medicamente inovative așteaptă de 2 ani să intre pe piața din România. Livia Stan (MSD România): E o situație fără precedent. Pierdem vieți, avem familii distruse și pierdem bani la bugetul de stat
Cel mai mare beneficiu al vaccinării în farmacii. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Reduce inegalitățile. Farmaciile sunt un punct mult mai convenabil pentru vaccinare
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
"Inteligența artificială va presa sistemul sanitar din România". Marius Filip (ANMDR): Ce facem? Va face concurență analizei dosarelor de studii clinice
Implanturile cohleare, șansă la o viață normală. Dr. Mircea Barbu: A fost o muncă colosală
Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
CNAS lansează plan de urgență financiară. Horațiu Moldovan (CNAS): Platformă de programări online
Provocări și soluții în screeningul auditiv al nou-născuților în România. Dr. Alexandra Neagu: Nu este implementat uniform în toate unitățile medicale
Prevenția cancerului de col, sub semnul întrebării. Conf. univ. dr. Michael Schenker: A fost un adevărat șoc
"Bullying-ul începe de la părinți, nu de la copii!" Romi Mihăescu: Cum îi facem pe părinții din România să aibă puțin mai multă grijă de copiii lor?
Pacientul oncologic, prins între boală și birocrație. Concediile medicale, o povară pentru CNAS. Valeria Herdea: Ar trebui să treacă înapoi la Ministerul Muncii
România are nevoie urgentă de un registru național. Ce îl blochează. Dr. Carmen Bardoș: Mi-aș dori să am o baghetă magică
Ce trebuie să știi dacă îți cumperi vaccinul antigripal. Dan Zaharescu (ARPIM): Își pierde proprietățile și degeaba ajunge să fie administrat
Ce trebuie să știi dacă îți cumperi vaccinul antigripal. Cum trebuie, de fapt, administrat.
Finanțarea și blocajele care pun în pericol tratamentele din România. Răzvan Prisada (ANMDMR): Pentru pacient efectul este același
Zavicefta, antibioticul pentru infecții intra-abdominale, pulmonare și intraspitalicești. Farm. Anca Crupariu: Poate fi folosit de la naștere
Acest antibiotic poate fi utilizat încă de la naștere.