Cancerul nu este o boală incurabilă. Dr Gabriel Dimofte, Institutul Oncologic Iași
Specialiștii Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iași au atras atenția, că în ziua de azi cancerul nu mai este o boală incurabilă și că analizele medicale făcute la timp și vizitarea periodică...
În cadrul unui eveniment organizat la Ateneul Național din Iași, specialiștii Institutului Regional de Oncologie (IRO) au prezentat campaniile de screening inițiate și promovate de unitatea medicală pentru depistarea precoce a cancerului mamar, de col uterin, de colon și prostată. La eveniment au luat parte reprezentanți ai lumii medicale, dar și pacienți.
„Ceea ce facem noi în Institutul Regional de Oncologie este ca o operă de artă, sau încercăm să o facem ca atare. Medicina este o meserie căreia ne-am dedicat și am ales să facem doar oncologie. Foarte mulți ne întreabă de ce și dacă facem față psihic la acest efort. Răspunsul meu e foarte simplu, 'da', și este întotdeauna acompaniat de plăcerea de a vedea foștii pacienți care vin să ne spună doar 'bună ziua' sau să ne mulțumească. Tratăm pacienți și îi vedem după 10, 15, 20 de ani. Suntem convinși de această falsă impresie că boala neoplazică, cancerul, este o boală incurabilă. Este o mare greșeală. Vedem foarte mulți pacienți vindecați. Acest lucru se întâmplă dacă se diagnostichează la timp", a spus prof. univ. dr. Gabriel Dimofte, directorul medical al IRO.
Patru programe pentru cancer la sân
Institutul Regional de Oncologie din Iași a fost primul centru din țară care a încercat să promoveze diverse tipuri de screening.
„Suntem convinși că Ministerul Sănătății și sistemul de sănătate din România nu pot acoperi niște programe de screening în principal pentru că nu au date și nu există date din România, nu există dotări, nu există personal. Sunt multe probleme în sănătate, deși sistemul de sănătate din România este departe de a fi foarte prost. Sunt absolut convins că ceea ce oferim noi, de exemplu, este fără discuții la nivel de standarde europene. Am arătat celor care decid că putem face programe de screening în mai multe zone, în afară de cancerul de col uterin. În aproximativ trei ani de zile am dezvoltat patru programe pentru cancer de sân, cancer de colon, pentru cancer de prostată, în încercarea de a aduce mai multă lumină în zonă și de a lămuri populația că este util acest program de screening, pentru că diagnosticul precoce face toată deosebirea", a subliniat Dimofte.
De profesie chirurg, Gabriel Dimofte a spus că zilnic întâlnește cazuri tot mai complicate. El a precizat că programul de screening nu înseamnă doar prevenție.
Cazurile, din ce în ce mai dificile
„În fiecare zi ne întâlnim în sala de operație cu cazuri tot mai complicate. Am un coleg plastician care mă întreabă unde îmi găsesc cazurile astea. Răspunsul este simplu: de multe ori pacienții ajung tardiv la noi, se adresează tardiv sistemului medical. Programul de screening nu înseamnă doar prevenție. Prevenția este un lucru foarte important. Încercăm să depistăm patologii care sunt beningne înainte de a dezvolta un cancer și care astăzi pot fi extrem de ușor vindecate. Colegii mei, de exemplu, vindecă prin endoscopie în fiecare zi de un viitor cancer câte două-cinci cazuri. Sunt pacienți care dacă nu s-ar diagnostica la timp ar ajunge cu cancere avansate. Acum câteva zile, un pacient care a fost în programul de screening și-a făcut o analiză care a costat câțiva lei și a spus că vrea să facă o colonoscopie pentru că are analiza modificată. Lumea a zâmbit. Pacientul avea un cancer de colon care astăzi are șansa să fie vindecat", a spus Gabriel Dimofte.
Potrivit medicului, cancerul poate fi nu doar tratat, dar și prevenit dacă ne ducem la timp la medic și ne facem analizele medicale.
Putem să le oferim un tratament corect și șanse mari să se vindece
„În cazul în care cancerul este într-un stadiu incipient, fie că este cancer de colon, de sân, în stadiul I sau II, este vindecabil în proporție covârșitoare. Pacienții au problema psihologică de a trăi cu sabia deasupra capului, că nimeni nu le poate oferi garanții și, într-adevăr, asta este marea noastră problemă: nu putem ști cu siguranță dacă un pacient a fost sau nu vindecat. Dacă tratamentul este de foarte bună calitate și lucrurile se schimbă pe plan mondial, nu numai la noi, ceea ce putem să oferim în acest moment este un tratament corect și cu șanse mari de a se vindeca", a afirmat medicul.
El a precizat că efortul pe care îl face echipa medicală de la IRO din Iași și cei din ambulatoriu pentru a oferi acest screening pentru patru tipuri de cancer este foarte mare.
„Institutul a pornit de doi ani de zile un proiect pe care încercăm să-l dezvoltăm în Iași, primul centru de screening din România care să se ocupe strict de screening. Noi sperăm că anul viitor, prin luna iunie, această investiție va fi terminată. Va fi și un laborator pentru cancerul de sân, și pentru cancerul colorectal, cu șase laboratoare de endoscopie și care credem că va deveni un centru de referință în țară. Deși este cel mai nou institut de oncologie din România, IRO este în foarte multe domenii cel mai important prestator de servicii oncologice de vârf și este consultantul Ministerului Sănătății și al Casei de Asigurări pentru tehnicile complexe pe care le facem aici. Ne-am dezvoltat tehnici de radioterapie, de diagnostic, de radioterapie în care suntem singurii din țară care le fac. Avem aproape opt ani, suntem de acum un spital vechi, încercăm să ne menținem un spital cu dotări maximale, deși ne este din ce în ce mai greu, pentru că nu reușim prin investițiile pe care le facem să ținem pasul cu ceea ce se întâmplă în lume și în Europa în principal. Acum și pe viitor ne dorim să le oferim pacienților noștri servicii de calitate și tot ceea ce au nevoie", a mai spus managerul Institutului Regional de Oncologie.
-
-
-
-
-
Cum să-ți temperezi ieșirile nervoase fără să spargi nimic25.02.2026, 09:27
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
Băuturile calde provoacă într-adevăr cancer? Un specialist explică. Cum trebuie să bei cafeaua și ceaiul, de fapt?
Tratamentul neconvențional care încetinește cancerul după prima ședință
Cele două alimente care duc la cancer. OMS, avertisment
Cancerul de colon face ravagii. Creștere explozivă a cazurilor
EXCLUSIV SGRT, tehnologia care face radioterapia mai sigură. Dr. Matei Bâră (SANADOR), explicații
De ce unele cancere de sân nu răspund la tratament?
Băuturile care duc la răspândirea necontrolată a cancerului. Medicii, semnal de alarmă
Cancerul care ucide fără simptome. Semnele subtile pe care le ignori
Cancerul devine epidemie. Cazurile noi se vor dubla
Leucemia limfocitară cronică: exercițiile fizice care reduc simptomele, fără tratament
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
Substanța care hrănește cancerul. Particule toxice găsite în 90% din tumori
Cancerul de col uterin va fi eradicat în Danemarca până în 2040
Danemarca vrea să scape de cancerul de col uterin până în 2040. La ce s-au gândit și cum vor să facă asta.
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
Cancerul în stadiul 0: primul semn de avertizare. Multe femei îl ignoră. Uite de ce este atât de periculos
Supraviețuitorii tineri de cancer, risc crescut de deces din alte cauze, arată un studiu european
Supraviețuitorii de cancer, la mare risc. Medicii trag un semnal de alarmă despre adevărul cutremurător.
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
Analiza de sânge poate detecta cancerul colorectal. Are o precizie de 95%
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
Cancerul, impact diferit. Femeile, mai afectate
Cancerul are un impact devastator asupra femeilor. Acestea sunt mult mai afectate de diagnosticul de cancer.
Testul care îți spune cu 3 ani înainte că vei face cancer
“Am aflat că am cancer la creier la o petrecere”. Semnul ciudat dat de menstruație
Rata mortalității prin cancer de sân nu mai scade. Mortalitatea a stagnat pentru femeile sub 40 și peste 74 de ani
Acest cancer ucide din ce în ce mai multe persoane. Statisticile arată că rata mortalității este în creștere alarmantă.
