Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Durerea de cap, o afecțiune comună, poate ascunde o serie de boli.
Dr. Bogdan Pană, neurolog, a explicat cât de normale sunt durerile de cap, care sunt factorii declanșatori ai acestei afecțiuni, dar și care este momentul în care trebuie să ne prezentăm la medic.
”Câteodată este normal să te doară capul. Până la 40% din populație acuză dureri de cap, în fiecare an. Nu este normal dacă începe să te doară altfel decât te durea de obicei sau dacă începe să te doară des. Dacă te doare capul cu o frecvență mai mare de două episoade pe lună deja indicația este de a merge la medic, pentru că acest lucru poate să ascundă o afecțiune mai gravă în spate și chiar dacă nu ascunde, tot este bine să faci ceva, medicamentos sau nu, astfel încât să ai episoade mult mai rare”, a explicat neurologul Bogdan Pană la ”Sfat de Sănătate” de la Antena 3.
Durerile de cap se împart în două categorii. ”Atunci când mergi la medic și îi spui că te doare capul, medicul poate să aibă peste 150 de diagnostice posibile, dar ele se împart în două categorii: primare și secundare.
În tipurile de cefalee, cele primare sunt cele în sine, nu sunt date de o altă patologie, nu este o altă boală în spate în urma căreia să te doară capul. Însă și acestea pot să aibă anumiți factori declanșatori. Cele mai cunoscute tipuri de cefalee primare sunt migrena și cefaleea de tip tensional.
Factorii ce pot să declanșeze ori o migrenă, ori o cefalee de tip tensional sunt de obicei stresul, oboseala, deshidratarea, săritul peste mase, în special peste micul dejun, consumul de alcool, chiar și în cantități mici, dacă este vin roșu poate să declanșeze o criză migrenoasă dacă ai această dispoziție, variațiile hormonală din perioada perimenstruală sau periovulație, expunerea la curenții de aer rece.
Dacă dormi altfel decât o faci de obicei, adică și dacă dormi mai mult, și dacă dormi mai puțin, la fel te poți trezi cu o durere de cap”, a mai spus medicul neurolog.
Pastila antimahmureală, disponibilă pe piață. Două pilule, înainte de consumul de alcool
”Vorbim de cefalee secundară, în care durerea de cap este semnul unei alte afecțiuni. Orice fel de infecție la nivelul capului poate să dea dureri de cap, infecții dentare, din sfera ORL, sinusuri, infecții la nivelul meningelui și atunci vorbim de meningită. Formațiunile tumorale de la nivelul capului sau inflamațiile la nivelul nervilor sunt alte cauze ale durerilor de cap, la fel și pentru anumite boli autoimune sau în anumite tipuri de accident vascular cerebral, în special în cel hemoragic.
În acest tip de AVC, oamenii pot să aibă o durere de cap groaznică, cu debut foarte rapid, numită și lovitură de trăsnet”, a mai spus medicul.
Noua variantă de Covid are printre simptome și durerea de cap, durere care din păcate persistă și după vindecare. Întrebat ce se poate face în acest caz, neurologul a subliniat că nu există un tratament țintit pentru aceasta.
”Am în ultima perioadă pacienți care se plâng din ce în ce mai des de durerile de cap date de Covid, sunt pacienți care se cunosc deja cu un tip de durere de cap, dar durerea este altfel față de cum era de obicei, nu se mai eliberează la medicația pe care o urmau și care era țintită.
Durerea de cap în Covid poate să țină și o lună, după ce a trecut. Nu există un tratament țintit pentru durerea de cap dată de Covid, mai ales pentru că este o boală destul de recentă, încă nu știm multe lucruri despre ea și de obicei se recomandă medicație antiinflamatoare obișnuită, dacă nu, combinații de mai multe substanțe.
Trebuie să fie respectate anumite dozaje, să nu fie depășită o anumită doză în fiecare zi sau să nu fie depășite un număr de zile pe lună, în special dacă este deja migrenă”, a mai spus medicul.
Potrivit medicului neurolog, cefaleea poate să devină o urgență în următoarele cazuri:
- dacă este însoțită de fenomene neurologice, nu mai miști bine o mână sau un picior
- dacă începi să vezi dublu
- apare voma, chiar și fără greață
- apar tulburări de vorbire
- apariția bruscă a durerilor de cap, în special în cazul persoanelor de peste 50 de ani, care nu au avut astfel de stări.
Iar pentru aceste situații este necesară prezentarea de urgență la spital.
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme neurologice.
Ce se întâmplă în creier după 40 de ani. Schimbările sunt ireversibile și cu impact major.
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Acest test simplu depistează demența cu mult timp înainte ca primele simptome să fie evidente.
Consumul de ceai este asociat cu demența. Există un ingredient nociv care îți devastează creierul iremediabil.
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
Aceste lucruri simple îți protejează creierul de demență și AVC. În plus, întârzie îmbătrânirea cerebrală.
Amețelile frecvente ar putea fi un simptom al sindromului PoTS, asociat cu long-COVID.
Ciupercile care ameliorează simptomele bolii Parkinson. Arată îmbunătățiri neașteptate în starea pacienților.
Semnele unui anevrism cerebral care nu trebuie ignorate, avertizează un medic.
Ce se întâmplă în creier când îți amintești de ceva. Detaliul major pe care nu ți l-a spus nimeni.
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
Trei semne care ar putea însemna că ești la o săptămână distanță de un AVC.